Adina Ungur

... si te-ai molipsit. Orice cruce seamana cu un X, depinde din ce unghi privesti. Daca mainile iti erau ocupate cu scrisul, respectiv tinutul foii, cum ai reusit? N-ai spus ca le-ai abandonat, ai intrat cu el in camera si l-ai decapitat, pentru ca apoi sa le apuci din nou si sa repeti gestul. E putin intortocheat, sau poate totul se petrecea doar in mintea ta in timp ce scriai, respectiv tineai hartia. Oricum ar fi, nu-mi pot imagina foaia alba, doar cu pete de sange pe ea.
Interesanta molipsire.

(vreun)

E doar un gand, e frumos, pentru o poezie mi se pare mult prea scurta. Imi place si asa, incepe bine, dar as fi vrut sa continue.

Ah, detest plagiatorii! In rest, mai bine tac.

Vai, pacat de final! Te rog, renunta la retorismul ultimului vers (scoate-l pur si simplu), nu-si are rostul, anuleaza mersul atat de sigur al poeziei. Poti incheia in multe feluri, poti gasi alte tipuri de ambiguitate, dar nu aceasta intrebare. Pentru ea poti sa folosesti cu totul alt tip de constructie. Nu da bine in context.
Altfel, era cat pe ce sa spun: fericito!

Am tras si eu de versuri asteptand un punct, dar l-am gasit (in opinia mea) mult prea tarziu, la final. E expresiva, insa exista cateva versuri descriptive la care as renunta, de la "ghemotoace", vreo doua-trei versuri incolo si apoi dupa "neonul din baie, iar mi se par cateva in plus. Dar e numai o parere si nu ma deranjeaza lipsa punctului atat cat imi pare usor incarcata (cateva versuri in plus). N-am citit prima varianta.

Marrakshi?
Eu nu te mai chem!!!

->Marcel

Da, doua atitudini in fata mortii, doua personaje antitetice doar prin aceasta alegere in fata mortii si raportul Individ-multime.




In primul pasaj vorbesti despre tine, cum ca ai incercat sa te identifici cu Bruno, dar ai esuat in dragostea de viata a lui Galilei.
E atitudinea ta.
-Aici te referi la tine!

In urmatorul intelegi si accepti atitudinea lui Galilei desi ti se pare mai sarac, chiar si cand rosteste celebru-i gand. Nu esti impotriva alegerii vietii si nici impotriva faptului ca Galilei avand statutul de Individ a ales retragerea din lupta pentru convingerile sale. Era vorba despre moarte. Concluzia paragrafului este ca:
- nu-l blamezi pe Galilei!

Pasajul final, concluzia trasa de tine pe baza celor relatate mai sus incepe prin "multi oameni aproba ce a facut Bruno" de unde rezulta tristetea ta, pe care o descrii pana la finele textului.
-Aici te referi la "multi oameni" si nu la tine (desi folosesti pe alocuri pronumele la pers. I pl.)! Aceasta exprimare aduce intr-un fel ambiguitatea insinuanta a textului, un fel de contopire a lui "noi" cu "ei". Poate fi interpretat, desi mesajul ideatic este destul de bine insinuat ca subiect: "ei".
Apoi treci de la Individul Bruno la multimea care nu ia atitudine.
Acum intrebarea, daca tu te identifici cu Galilei, desi incerci sa fii Bruno (in fata mortii - o spui chiar in primul pasaj) de ce le ceri oamenilor sa fie altfel decat chiar "tu"? Daca tie iti lipseste aceasta atitudine, desi tinzi spre ea, de ce ii blamezi pe altii?
(Desigur, am inteles exact ce vrei sa spui, insa primul pasaj il anuleaza pe ultimul, sau invers, ultimul il contrazice pe primul, ca si continut logic.)


Comentariu doar asupra textului!

Va multumesc, dragilor. Pentru ca simtiti si voi dincolo de "aproape nimic".

Multumesc.
Da, e o particica dintr-un studiu.

Si eu, si eu, si eu zic: foarte frumos si foarte pe gustul meu.

Uriasi de miaza-zi si de miaza-noapte, si intre ei suntem noi, cei fara somn pe poezie.ro.

Am citit, Pan, dar nu stiu ce sa zic. Parca nu mi-ar veni sa intru in amanunte cu psihologia copilului, aici.

in mod cert, acolo.

Acum am citit.
Scuza-mi, te rog, comentariul probabil deplasat, dar nu stiu ce nouri intunecati imi treceau atunci deasupra si acestia s-au rasfrant si asupra frumoasei tale poezii.
Eu sunt de vina si regret.

Ce coincidenta!
E, pentru ca voiam sa comentez si eu aceasta poezie a ta de cum am citit-o in fereastra din dreapta. In ultima vreme n-am prea comentat la texte si de aceea ma pregateam sa comit un fapt rar, dupa ce raspundeam celor care mi-au comentat.
Inainte de a pleca, ti-am citit cateva poezii si mi-am format o parere, daca n-am spus nimic, nu inseamna ca nu mi-a placut. Dar aceasta, care e putin diferita de felul in care scrii de obicei, mi-a placut, parca, cel mai mult. Cred ca ti se potriveste foarte bine si acest stil de a scrie (vers alb), personal imi place chiar mai mult.
Eu cred ca uneori ne e frica sa ne intoarcem in putinul care ne ramane inocent in suflet din frica de a nu ne descoperi prezentul prin comparatie cu ceea ce a fost. Si mai cred ca nu putem trai fara mituri.
(te asigur ca aceste randuri nu sunt un schimb mercantil de pareri, ci exact ceea ce intentionam sa scriu si inainte de a primi parerea ta, singurul cuvant in plus ar fi: MULTUMESC!)

Andia,

nici nu stiu, din pacate sau din fericire, cred foarte mult in zbor, in puterea gandului, de curand am si experimentat cu bucurie acest lucru. A fost de ajuns sa cred si am zburat departe (pana in Franta) doar pentru ca intr-o noapte am visat ceva si am crezut in acel vis.
Despre structura poeziei, ai intuit bine, la inceput asa am si scris-o, intr-o singura strofa, dar am simtit nevoia sa o despart pentru a usura comprehensiunea ideilor. Cred ca o voi modifica asa cum am scris-o initial. Multumesc.

Atman, nu te stiu, dar te voi citi. Si tie iti multumesc.

DoDu, ca de obicei.

Perseu, iti multumesc, recitind, cu \"rozeta pleoapeor\", da, sunt de acord. (imi plac basmele)

Draga Costel,

inca o data iti multumesc ca ai fost alaturi de noi.

Ne-am intors cu bine din Valenciennes unde am fost realmente la inaltime (artistic), as putea spune ca alaturi de Italia, Africa de Sud, Sri Lanka si Papua Noua Guinea, Romania, cu textul, regia si interpretarea piesei de mai sus a avut o prezenta apreciata ca foarte buna (scuza-mi lipsa de modestie, dar acesta e adevarul). Seriosi, originali, si \"bon travail\" au fost cuvintele care au reprezentat in Franta teatrul romanesc pentru copii, prin noi. Nu a fost un festival cu premii, ci un \"carrefour\" unde copii de rase, culori si religii diferite si-au dat mana, au legat prietenii si si-au impartasit parte din spiritualitatea traditionala prin piesele de teatru pe care le-au reprezentat la acest festival.
Singurul lucru neplacut a fost drumul, 2 zile si 2 nopti nedormite, intr-un microbus de 16 persoane (n-am avut posibilitatea de a calatori mai comod) - spre Franta si 3 nopti si doua zile inapoi, cu mici probleme de sanatate, pt. ca artistii sunt micuti si sensibili. Dar le-am uitat repede. Ce nu vom uita este tot ceea ce ne leaga de aceasta piesa de teatru.

Costel, iti multumesc mult.

Cu pritetenie,
Adina Ungur.

S-ar putea sa ai dreptate, dar eu nu pot sa-l vad altfel, e un text mai vechi l-am citit, recitit si recitat de atatea ori incat nu mai simt vreo fortare in el. Asa l-am scris si n-am simtit nevoia sa-l modific, asa l-am simtit atunci. Mersi, oricum de atentionare.

Ma bucur ca ti-a spus ceva textul.
Nu-mi place sa explic, insa impricinata respectiva, prezenta si incolora, cred eu, face totul.

M-a emotionat, pentru ca niciodata nu mi-am imaginat un unicorn-femeie. Si in poemul tau am dat peste unul sensibil, in asteptarea reintregirii. Si daca licorna ta schioapata din cauza unui spin al visului, in frunte, nu, nu are un crater!

E foarte frumos!

(in mod deosebit mi-au placut si \"Eu, trestia\" si \"Decor decadent\")

Multumesc, Costel.