n-avem ce să ne mai spunem, iubitule
nu se mai întamplă nimic
fluturii au fost mânați în vagoanele metrourilor și omorâți în masă
animalele au pierit, specie cu specie
oceanele s-au liniștit și
bărbatul nu mă sărută
nu facem dragoste
îl simt în pântec
ghemuit
ferit în mine de scurtimea
preț de câteva visuri
a vieții
am văzut femeia îndrăgostită:
sângera
și lepăda
într-o movilă
existența ta este construită după legi imuabile
eu mereu vreau ceea ce tu declari imposibil
arunc înspre tine cu suflet mărunt făcut țărâna
primesc înapoi tot țărână
în pribegie
nu mai mi se
și atunci printre pronume s-a creat confuzie
\"el\" s-a blindat în \"sine\" și a plecat
\"ea\" s-a transformat în \"a ta\"
\"a ta\" a devenit \"a lui\"
\"noi\" s-a preschimbat, celulă cu celulă,
să nu plângi pe umerii pietrelor
să nu îți spui cuvintele
celui ce își îndeasă degetele în urechi
să nu risipești - soarele nu răsare la apusuri
să nu dai
celui ce nu primește
să nu
încet-încet ne-au ajuns din urmă toate expresiile celorlalți
lasă că merge și-așa-ul
asta este-le
viața merge mai departe
îngrozitorul - timpul nu iartă...
O să îmbătrânim departe unul
râul e larg
e mare
e adânc
nasc ancore să îmi leg sufletul pe mal
în nisip
să nu înec inima
țin ancorele în brațe
agățată de brațele ancorelor
abia acum știu ce e plânsul, când pamântul
învăț la oglindă cum să mimez nepăsarea
mă pregătesc pentru marea întâlnire
împăturesc cuvintele în patru, în opt, în
șaisprezece
le dau foc
le înghit cenușa
să pot, astfel, imita cu
(fiului meu)
aaaaaaaaa...
sunt Kinkili, dodoul militant și pauărpaf
nu că mă laud dar eu sunt vedeta
ce luptă Răul, singur, cu suzeta
(și, să fiu sincer, una-i dau și îl fac
eu iubește la tine. eu iubit la tine mult. tu nu iubit la mine. tu culcat mult bun și asta gata. pa. plecat.
eu nu știe de ce tu nu iubește la mine. eu asta fata mult bun. cu asta inima. asta dat
