dialog cu lumea

existența ta este construită după legi imuabile eu mereu vreau ceea ce tu declari imposibil arunc înspre tine cu suflet mărunt făcut țărâna primesc înapoi tot țărână în pribegie nu mai mi se pare nimic important de comunicat îmi trebuie o inimă nouă un pachet nou de amintiri visez o revoluție dar studiez detașarea în pregătire mi-am părăsit prietenii și nici nu mai dușmănesc pe nimeni chiar dacă știu (cât de bine știu!) că, să nu îți mai pese, nu înseamnă iertare cel mai anevoios este drumul în sus, înspre iubire te lasă fără aer uneori sleit, mereu pe punctul de a renunța dar cum să renunți? atracția spre înalt este mult prea puternică plouă cu bebeluși rotunzi de pluș o ploaie de toamnă mă sprijin de umerii lor mici ca să urc