adelina manea

adina, poemul numarul unu\', cu aerul lui de joc de copil, mi-a placut foarte mult.

s-au schimbat multe si la paul bogdan de-al lungul anilor. stil, subiecte, mod de abordare. nu totdeauna spre bine.
parca nu la fel de vibrant ca altadata...\"tu-i mama ei\" de viata, as adauga.

Draga Oriana,
stilul tau s-a schimbat fantastic de mult! acum scrii mult mai vibrant si mult mai cald.
rebeliunea pe care ai redat-o in acest poem ma alerteaza. (vis-a vis de tine, draga prietena, nu de poem)
ca piesa de literatura nu pot insa sa nu o remarc. adica ai facut chiar o atmosfera de lagar de concentrare aici din doar citeva detalii.
singura doar piticenia lui Dumnezeu nu mi-a placut. Poate \"orb\" era mai bine. Ori, stiu si eu...\"absent\". Pitic e un epitet deja de acum waltdisneyian si are niste conotatii nepotrivite zic eu cu restul poeziei de aici. dar...tu esti,in fond, dirijoarea acestei orchestre d ecuvinte. tu zici sa intre tuba, intra tuba...ca mi-o place mie sau nu tu stii mai bine de ce tuba si nu clarinet...

teodor, eu zic ca votez doar parte ade mijloc a poemului. inceputul si sfarsitul mi s-au parut relativ banale.

ioana matei, multumesc pentru trecere si semn. m-am straduit sa le dau o forma (ideilor/gandurilor) nu stiu cat am reusit.

teodor dume

multumesc pentru punctarea a ceea ce ti-a atras privirea. imi ajuta intotdeauna sa stiu ce ajunge \"dincolo\" din ce este \"aici\"

felicitari. text foarte simpatic si foarte bine scris. dar eu zic ca nu firele de prisos din gene le smulgeau dumnealor ci probabil din sprincene. nu cred ca ar considera nimeni ca are prea multe gene. si,chiar daca s-ar gasi niste amazoane care ar considera si asa ceva, dupa procesul acesta de infrumusetare prin smulgere, zic eu ca ar arata destul de frankenstein-ian ca produs finit.

hei...ce frumos te-ai jucat cu alunecarea in reverie si cu acel look alike carer ne face sa trebuiasca sa facem un efort de vointa sa ne amintim realitatea.
se intampla si invers...sa stii...\"asta nu e Romania\"...

e aici o afluenta sentimentala pe care, sincer, o invidiez. citind (probabil faptul ca textul e luing are si el o contributie)versurile te iau pur si simplu si iti vine usor sa ignori momentele neinspirate de ici si colo fiindca per ansamblu se leaga totul intr-un dans tandru si sincron.
mi-a placut idea de la inceput cu statul ghemuit in celalalt dar mi-ar fi placut sa fie de fapt ideea pilon. n-a fost, forma aceea s-a preschimbat rapid in altceva,dar trecerea a fost digerabila fiindca metamorfoza s-a petrecut si a ramas intr-un inauntru comun, ca intr-un corp mare, a doi oameni, unde au disparut delimitarile.

draga leonard
iti multumesc. ma felicit sa am asa un cititor patrunzator si sa mai zica si de bine. felicitari (mie)!

auzi, romanco, finely mai dau de tine (si s avezi ce-ti fac!): una ar fi ca parca ii zice menuet nu minuet (daca nu e cumva intentionata tiparirea asa), apoi ca poate cacofonia de la \"sa se intoarca caci\" si aia daca nu e cumva intentionata poate e mai bine sa fie corectata si apoi...sa-ti spun eu ca s-au dus si niste rubedenii d-ale mele din partea cealalta a globului prin italia si au vazut \"romani\". si-au dat repede telefon sa ne spuna ca au mai vazut \"ca mine\". si i-au descris asa: stau in niste corturi pe marginea drumurilor, merg numai in grupuri, fura si sunt destul de bruneti si cu ochi negri. a devenit in context complet inexplicabila culoarea mea deschisa a pielii ca si ochii verzi.
mi s-a mai spus, tot ca sa mor de mandrie ca...mafia italiana a facut pe ea in fata acestor grupulete de tipi bruneti si simpatici. noroc cu tine ca imi mai stergi din namolul asta gros d epe fata. ca m-am cam saturat sa ma tot justific la o lume predispusa parca sa gindeasca numai bolnav despre romania si s-o identifice imediat doar cu anomalii...
si italienii tot ca nemtii aia tifnosi care s-au suparat aiurea ca le-au mincat tot niste tipi simpatici lebedele de pe lacurile din parcuri. simandicosi tare vesticii astia, zau asa!

cosmar este sa iubesti si sa nu fi iubit. cosmaar este sa fie in tine versuri pe care nu are sens sa le (mai) scrii. cosmar este sa visezi ca te intorci mereu in acelasi punct indepartat al existentei tale. versurile tale despre cosmarul disperarii sunt insa o bucurie. ca toate versurile tale.

multumesc, adina. comentariul tau ma sprijina, acum, la un punct de subrezeala.

asta e un poem extraordinar. e foarte personal dar nu e \"personale\". ma minunez ca n-a zis nimeni nimic...probabil au ramas cu totii muti de uimire.
foarte frumos. aproape ca imi vine sa spun \'ce frumoasa e moartea!\'...

luminita suse este o autoare care daruieste. si darurile ei sunt uimitoare fiindca ea nu este doar o poeta de un lirism si o caldura rar intalnite dar ea este un om extraordinar, un om deosebit.

a trebuit sa inchei prematur commul trecut, altfel riscam sa-l pierd. adaogirea era ca e o poezie buna ii mai trebuie putin ulei la incheieturi.
parerea mea (pe care nici nu tre\' s-o iei in consideratie, dar eu o spun, ca deh, asa am eu un spirit civic neostoit:) )

finalul m-a lasat putin indoita, teodor!mai precis ultimele trei versuri.
in plus as fi vrut sa continue, sa mai fie, s-a terminat prematur, anunti aici o suita intreaga de idei, creionezi umbre si senrimente si deodata sufli brusc in lumanare.
si, cu toate astea...culmea e ca dupa mine e o poezie buna.

Cristi, multumesc de trecere si de cuvintele tale. te mai astept.

Nicolae, multumesc pentru aprecieri. ma bucura intotdeauna trecerea ta.

oricare din comentariile de mai sus, daca ti le scriam eu intrau la off chiar ofofof foarte off topice. eu ti-am zis de ficati, diabet si poezie si editorii m-au aruncat la gunoi probabil din consideratie, ca sa nu te obosesti tu citind inca un comentariu apreciativ (cica faci acnee daca citesti cu doar unul in plus!). de caini nu mi-a dat prin cap sa-ti zic ca nu-i scrisesei atunci, dar iti zic acuma ca ma distreaza teribil sa mai trec pe la off topice. ia sa vedem, here I go:
poezia asta din seria cu Candy, are ceva enervant masculin, de aceea versul cu picioarele putind mi s-a parut extraordinar de bine plasat fiindca in fapt calibreaza intreaga atmosfera. cainii vagabonzi insa au iesit din context; fara naturalete. e un vers teribilist si personajul acesta al tau o varianta bucuresteana de white trash, face brusc, pret de un vers, in sufragerie, pe poetul.

o cronica foarte la obiect, multumiri Mariei Prochipiuc pentru flash-ul asupra acestei lansari, care m-a facut sa regret ca n-am fost acolo. poezia adinei ungur este poezie cu \"P\" mare, lumea e cu siguranta mai frumoasa datorita versurilor ei.

o consider poezie completa de sine statatoare frumoasa si simpla doar partea a doua, adica ultimele doua strofe. cu definitia la limita cu banalitatea a plinsului si explicatia incarcata de emotie in final. restul e redundant si imi pare scris cu intentia (ratata) de a pregati acest ending.