Luminița Suse - Bioglife

Luminița Suse și viabila creație poetică atât în spațiu cât și timp Există o literatură a diasporei? Da! Cărțile multor autori răspândiți pe toate meridianele globului, apărute până la această dată, o confirmă. În acest context se încadrează și poeta Luminița Suse, stabilită de ani buni în îndepărtata Canadă. Cărțile ei: Anotimpul licuricilor (2001), Sacrificiul mirării (2002), Geometrii singulare (2003), Duminica inimii (2006) confirmă statutul de ambasadoare a scrisului românesc în țara de adopție, Canada, al Luminiței Suse. Pe lângă problemele cotidiene, poeta Luminița Suse are puterea să scrie cu o tenacitate și punctualitate, demne de invidiat, fără a ieși din canoanele fiorului poetic românesc. Impactul cu noua cultură face casă bună cu noile orientări ale liricii actuale, iar ca mărturie stă noua înfățișare stilistică și editorială a creației poetei în volumul de față, de asemenea, harul de a scrie într-o manieră elegantă specific feminină, fiind capabilă să jaloneze un echilibru artistic interior, puternic influențat de cultura autohtonă. Dacă în volumele amintite autoarea își făcea intrarea într-un templu al amintirilor (Prefața de Adina Ungur), op-ul de față se prezintă într-o schimbare a registrului tematic. Îngrijorarea maternă pe tot parcursul evoluției spirituale și existențiale a “fiului” ei e revelată într-un limbaj simplu și provoacă profetic ipostaze decupate din pura realitate: ți-am spus de când erai mic // când te-ai îndrăgostit prima dată // iar când te-a părăsit ai vrut să știi / dacă este cineva cu adevărat fericit / my own mother isn’ happy, to begin with. (Învățături către fiul meu). În Bioglife, poeta își urmează în paralel cursul firesc al existenței, coboară din turnul de fildeș, ia totul pe cont propiu, propagându-și discursul într-un spațiu plin de necunoscut și lăsând uneori urme ce pendulează între agonie și extaz: eu îmi scriu versurile din mers / pe linia vieții // un pas transcrie în piatră / glifele trecerii mele. (Semne de trecere) Prin poemele acestui volum, autoarea propune cu deplină maturitate poetică un nou pact cu cititorul și anume acceptarea unei alocuțiuni precise despre iubire iubirea mă definește / eu îi mărturisesc cuvintele, (Iu-bi-re) sau își mărturisește respectul față de cei ce i-au dat viață: de fiecare dată / când le strig numele, (Părinți) bucuria împlinirii viselor: la rădăcina de vis / douăsprezece cuvinte fluieră, (Eu) a tainelor; arborii ne ascund ceva / cu ce grabă se dezbracă de frunziș, (Citire de frunze) corupția și dramele ce bântuie printre cei lasați acasă: câinii purtau în cozi gogoși semilună / nenumărați iepurași cu ochi migdalați / neamuri occidentale de papagali / nici un prieten și o mie de frați pătați / complici inegali la declararea de vină (Drama înrădăcinaților) . Drumul parcurs cu demnă solitudine prin ținuturile Canadei este unul izbutit (dovadă stau cărțile apărute până în acest moment), fiindcă poeta Luminița Suse și-a însușit regulile jocului spiritual al așternerii emoțiilor pe hârtie, punându-și la “bătaie” întregul instrumentar poetic și în acest fel, devenind posesoarea unei creații durabile atât în spațiu cât și timp. Luminița Suse și-a găsit sigură calea spre literatură, înaintând în încercări ale cunoașterii adevărului despre lume și viață, ce întotdeauna vor fi surprinse într-un minuțios program poetic, exprimat îngrijit și în același timp, bine conturat ca formă și conținut. Spre deosebire de alți confrați de condei ai diasporei, Luminița Suse și-a impus personalitatea poetică printr-o originalitate riguroasă dar nelipsită de sensibilitate a discursului liric. Cu siguranță Luminița Suse lasă prin aceste semne de trecere și o parte din preocupările ei privind condiția poetului în acest mileniu sau raporturile intra și extratextuale ale poeziei cu cititorul ei, cel ce va descoperi într-o diversitate a registrelor de exprimare, secvențe lirice memorabile, ce dau fiorului poetic credibilitate sau valoare. N-am întocmit o analiză profundă a poemelor acestui volum, lasându-i cititorului această plăcere. N-am făcut altceva decât să-l previn că are în față o poetă care și-a asumat întreaga responsabilitate a actului de creație. Revin la întrebarea: există o literatură a diasporei? Da, și nu doar atât! Sunt ferm convins că și lectorii filologi sau criticii literari, după parcurgerea volumului de față îmi vor confirma răspunsul.