Adela Setti

Lemnele erau toate tăiate. Curtea era o plajă de rumeguș prin care începuseră să se scalde vrăbii. Sfârâitul lor se auzea până dincolo de a cincea casă vecină. Pădurea tresărea căutându-se de sânge

ora pe care o poți prinde de ambele centre desfăcând-o așa cum dezlipești un abțibild virgin era doar rotundă și plată acum e sferă înlăuntru nu știi ce e / nu vrei să afli că-s eu mă complac

SheA s-a lăsat de fumat poartă rochii lungi de macrame părul împletit în multe cozi și căști minuscule cu dire straits umblă doar la apus când lumina se țese cu umbra și se zaharisesc până

Colecționam tot felul de instrumente de scris. Faber Castell, Hardmuth și altele fără nume, multe găsite prin curțile copiilor vecini. Îmi plăcea mirosul lor de lemn plastic și

sub luna primenindu-și fața drumul fără capăt vizibil ne-arată cu degetul umbrei stâlpii de sare de aici începe pribegia avem fețe mânjite cu noapte și buze sărate de setea pământului de sus parcă

SheA poartă negru pe dedesubt și culori pastelate pe dinafară își plimbă silueta net conturată pe toate gardurile bântuite de soare pe toate zidurile imperfecte SheA calcă prin bălți niciodată pe

aici am stat lipiți ca fluturii pereții poartă încă amprenta florilor prin care am umblat cu încetinitorul varul cade puf coconul la fiecare trei zile un miracol rămâne blocat în interstițiul

mai demult drumul se făcea strat și sub strat apele nu se mai auzeau pietre ascunse înțepau talpa gardurile casele scădeau cu tot cu cer câțiva centimetri apoi veneau puhoaiele de sus înecau

nici nu mai știe de când nici nu mai știe cum era. el ar fi zis că e raiul acolo. promisiuni abundente de sare dulceață și vin ca pentru prunci întorși în primul stadiu. de pumn moale cuprinzând

Noi nu aveam păpuși. Pe cea dintâi am aruncat-o la coș după prima noapte. Mă înțepa în coaste. Aveam în schimb un șarpe, niște jocuri inventate și un ursuleț pentru care luptam. Casa era

mai nou fiecare răspuns e un vid viața încape în spațiul dintre folie și felie și miroase a carne congelată tardiv a promiscuități literale a familiaritate morbidă a coaste neapărat cu serife

azi nu vreau să știu câte cruci au fost furate și nu voi aprinde nici candelabrul de șapte las morții să danseze febril între umeri și coapse o vrabie mi-a scuipat în

nimeni nu simte izvorul lacrimei celuilalt chiar dacă i se întâmplă și lui să plângă uneori *** lumea e o nucă femeia un subterfugiu bărbatul i se ascunde sub fuste așteptând să crească apoi i se

aici totul e alb. un spațiu de spital în care vom servi regim ceaiuri multe fructe elastice și uneori supă de pui. fereastra se deschide în stradă. o stradă fără nume o clădire fără număr.

ești setat să întinzi cuvertura să duci gunoiul să încui la ieșire să iei autobuzul să te așezi la birou să îți faci treaba să închizi pc-ul să iei autobuzul să încui la intrare să umpli coșul să

și mă strigi din ochi / bântuind cu tot restul mască / de-a lungul podurilor inutil conturate între noi într-un oraș cu prea multe halouri mitul tău de atlant perfect mi se afundă străveziu prin

peisajul se întinde până când nu rămâne nimic decât o fâșie colorată în dreptul ochilor mei ficși o impresie de șal comandat de pe amazon. art naïf scria. asta faci tu acum umpli pereții cu imaginea

hrănesc un pui de tigru cu bounty și el mustăcește vede cum vin tiptil gratii moi mâna mea îi dezmiardă spinarea încă nu știe decât să toarcă o pisică mare cu ochi de om la colț fane se uită

nu te mai găsesc Inny trebuie că te-ai ascuns într-o ureche din cele nenumărate prin cărți și te-a rupt un repetent

se dedică (a nu se înțelege \"se adresează\", adrisantul e necunoscut) elenei care mi-a sugerat să folosesc niscaiva rime să scriem despre oale sparte câte erau în cea cămară duhnea în stradă a