_o cină simplă_

o stea jerpelită din staniol mai trăiește discret într-un colț de pod lângă șoșonii de lână roșie împletiți de bunica într-o toamnă și rămași mici. staniolul de ciocolată colecționat un an întreg. lâna de la ultimele oi din deal. brazii pe-afară. veghează casa cu soclul rupt se scutură de promoroacă ajutați de vânt ca niște bătrâni pe care îi conduci la poartă în drum spre biserică și îi pigulești de scame. ușa scârțâie când o deschizi cu un fel de geamăt surprins. am adus ulei. pe linoleul din hol urmele primilor colindători. uscate. continuă cântecul scrâșnit sub talpa ta neofită. pisicile torc pe cuptor și bunica țese. război ca un pian de lemn. și lână roșie trimisă de la târg împletită cu riduri. face scoarțe noi pentru casa noastră. insipidă curată din orașul în care staniolul crește chiar și în oameni. se oprește. râde știrb. războiul tace. în brațele ei moi ne topim ca ceara. steaua din pod strălucește acum în colțul streșinii strâmbe. cozonacii ne aburesc ochii. bunicul e un glas în prag, ca ceața. în deal se strânge haita. anul trece. ___ Copyright Adela Setti