vreau o poză în care să nu spui nimic.
să-ți tacă mâinile mai ceva ca tăcerea lui wittgenstein
tu să taci, sânii să-ți tacă iar eu să rămân mut de nevedere,
să tăcem amândoi și-ntre noi să-mi
dacă aș fi căzut la revoluție,
pe vremea asta mi-aș fi zgribulit coroana de flori moarte.
aș fi râs la tine gudurându-mă de căldura mai caldă sub pământ,
decat cea din sufletul tău.
însă nu se
de azi tu și cu mine nu vom mai aștepta prima zăpadă.
zăpada ne va aștepta pe noi să fim primii oameni care cad spre cer cu viteză,
asistând cum părți din noi se depun pe ea
și alte părți se
pe orice jumătate de bloc însorită există o pasăre ca un steag.
își bate aripile stânga dreapta și-așteptăm la ea zborul care nu mai vine,
știți,
ea mult ar cânta de-am sta să privim
dac-aș avea un rege
mi-aș face pielea o tarabă și părul piaț-aglomerată de români
mi-aș face degetele lăzi cu versuri să le vând m-aș pune paznic
de-ar fi un rege-aș face gambele-mi trăsuri cu
jurnal roșu, 1 ianuarie.
bărbatul ăsta știe să facă o casă.
are palme groase când bate cui lângă cui în scânduri moi,
bărbatul meu bate cuie cu palme mari,
mi-a promis și am crezut, sunt femeie
și au venit corbi de aramă să lovească în geam
și geamurile s-au strâns ca două aripi de tânăr,
ca două oglinzi nemișcate și eram eu, erai tu,
eram noi și lângă patul nostru ploua toată
unii oameni mor doar de două ori.
se zice că de la cinci în sus, oamenii nu mai speră să moară,
nu-i mai sperie nimic,
nu se mai ascunde nimeni.
împingi de lumea asta într-un sicriu imens și
la 25 de ani nu știi de ce dumnezeu e terra rossa și nu un pumn strâns plin cu făină
de ce pământul lipește fruntea de tine
la 25 de ani calendarul arată mereu aceeași dată
același ochi
nu știi
sufletul meu în pielea goală e ca două mâini de fier ce nu te pot cuprinde,
iar tu stai sub copacul ăsta zicând,
sunt stângace, nu te pot privi cu ochiul drept,
sunt stângaci, iubito,
de-asta am
la noi se gonesc porumbeii și au toate culorile din lume,
la noi plouă, la noi sunt bărbați și femei și porumbeii se gonesc mai ceva,
la noi stoluri, valuri de porumbei se gonesc și ne-ntrebăm: de
mă iubești?
te iubesc.
și de ce nu vezi marea?
pentru că eu nu știu să număr o frunză, două frunze, câte frunze sunt în mare.
dar frunzele de ce se duc în mare?
pentru că și marea s-a dus cândva
când îți țin sânul așa strâns, nu mă refer la paris
și nici la cei care-și mătură docil fața porții,
pietrișul,
mă refer la prognoze
și la cât de mult se ascunde un sân într-un pumn,
speriat de
fiecare om defrișează un copac.
eu îl defrișez pe al meu și-l ascund sub pernă:
cândva o să crească un fruct roșu în vis
și-o să mă trezesc ca din coșmar
mușcând cu-atâta poftă din mine.
n-ai fi crezut niciodată că din tot frigul ăsta am să confecționez o pălărie
de pânză, de borangic,
ziceam
lumea e un lan de cânepă, să ne scoatem pălăriile și spicele să cadă simfonic
e luni
ești o pasăre rară.
ești o pasăre rară dintr-un tablou de lautrec pentru care țin pleoapele întredeschise
pentru care mă intreb de ce privesc în sus și din ochi îmi ies cârlige mari
cârlige din os
distanța am s-o numesc peșteră
și-am să te conving că e așa de frig.
am să mă bucur la auzul picioarelor de tarantulă
precum m-aș bucura la masă de sunetul veselei,
pentru ca la urmă să treci
e ziua în care arunc ceasul de la mână
cu gândul că arunc lumea care mă face să disting momentele în care ne vedem.
e o zi ca oricare alta
pentru că de la primul foton încoace tot mă arunc în
miroase a pământ și a iarbă.
miroase a oameni de pământ în urme de copite
miroase a țară și stăm ca rozătoare de pământ la graniță
ca și cum am sta cu o radieră
să ștergem o linie
tic-tac
tic-tac
îl întorc și îmi spune
ai să trăiești nouă vieți
nu cred nimic
sunt ca toma
sesam deschide-te zic
și ea îmi arată cea mai mare poartă spre inimă
vând tot
uit tot
și m-arunc
Motto: "cât timp exiști tu, dumnezeu poate să lipsească"
știi
'n-am nevoie de amintirea ta, te vreau pe tine aici.'
și de atunci strada a devenit un mormânt pe roți
de atunci am uitat de când
în centrul oricărei mâini de iubită e un om care se uită fix
nu poți desena nu poți cresta nimic
m-am gândit
am să-i cer mâna și-am să mă uit mereu la omul din ea
iar ea din iubire
își va pune
AR