Adam Rares-Andrei

și au venit corbi de aramă să lovească în geam și geamurile s-au strâns ca două aripi de tânăr, ca două oglinzi nemișcate și eram eu, erai tu, eram noi și lângă patul nostru ploua toată

mamă, în seara asta ți-am privit ochii dintr-o poză. vreau să-ți spun că m-am prăvălit ca o lacrimă care n-a mai atins obrazul și prin care s-a văzut tot până jos. m-am împrăștiat apoi pe toată

n-ai fi crezut niciodată că din tot frigul ăsta am să confecționez o pălărie de pânză, de borangic, ziceam lumea e un lan de cânepă, să ne scoatem pălăriile și spicele să cadă simfonic e luni

din tabloul ăsta ți-am lăsat doar mâinile. mi-am zis că n-ai nevoie de restul corpului pentru o îmbrățișare. de asemenea, pe noptieră ți-am lăsat o mină de creion, apoi m-am răzgândit și am lăsat

indiferent unde te afli pe globul pământesc află că el se află pe masa mea și că îl învârt în fiecare zi

întorci mâinile în mine ca și cum te-ai întoarce pe cealaltă parte într-un somn lung iar "minele" rămâne pat când și când s-asiste coșmarul nebănuitelor tale organe.

tic-tac tic-tac îl întorc și îmi spune ai să trăiești nouă vieți nu cred nimic sunt ca toma sesam deschide-te zic și ea îmi arată cea mai mare poartă spre inimă vând tot uit tot și m-arunc

și o să te iubesc mereu precum timpanul iubește simfonia a noua iar aceasta se lasă mereu dezvirginată de el sau invers în muzică oricum sexul nu e între sexe

în orice triunghi isoscel, ca în orice femeie, există o eclipsă de lună. suma unghiurilor de lumină are parfumul ei și se revarsă în sâni și mâini și fese congruente. așa sună teorema mea. dacă

noaptea e o bombă fără ceas pregătită mereu să explodeze bum și gata de la atâta lumină mă poți privi în ochi doar pe mine

la 25 de ani nu știi de ce dumnezeu e terra rossa și nu un pumn strâns plin cu făină de ce pământul lipește fruntea de tine la 25 de ani calendarul arată mereu aceeași dată același ochi nu știi

mă asez la masă iau primul dumicat și mor important pun stârvul la loc în cutia cu bomboane știi, e o noapte perfectă, plouă mult și mă gândesc la cât de liniștit o să mă sinucid pe iarbă după

sunt mai corupt pe pământ decât aș fi în hăurile acvatice. și asta pentru că frica mea s-ar întinde pe două caiete dictando dacă m-ai nominaliza cu titlul "vraciul meu de noapte". sunt mai corupt

mă întorc cu fața la perete cât să nu mai încapă și altcineva

dacă ar fi fost copaci în acest parc, precis nu ar fi avut nicio frunză, niciun viitor, nicio pălărie. de aceea, stau și mă invelesc cu el ca și cum aș trage peste mine cea mai lungă pătură din

ce se aude acum e un cântec lin până la accident însă după accident oamenii vor zâmbi cu fețele triste vor râde cu maxilarele până la urechi și vor păcăli publicul ce se aude acum e o emoție

mi-e așa o foame dar parcă te-aș mai săruta odată parcă mi-aș mai umple odată sufletul de semințe albastre simt că mi se împleticesc centimetrele de spaimă și mă-ncumet desidratat să te plac în

se înaltă 8 anotimpuri în care eu sunt echinocțiul de serviciu solstițiul nemăsurabil cu penele ude cu degetele din călcâie tâmple meschine am ajuns în ultimul deceniu aștept să explodeze cu

prin țevi curge muzică nu curge apă a spus omul în halat nu-i nimic se bagă și asta la întreținere a decis comitetul așa nu se mai poate ne inundă subsolul pereții sunt plini de igrasie a spus

unele își vând ancorele, altele rămân pentru ultima baie de păcură, așa sunt vapoarele. pentru că dacă aș scrie un roman, aș rămâne un capitol pe felul cum întorci privirea, iar restul corăbiilor

întreg pumnul mi-l strâng cu dumnezeu: eu să-ți răsfrâng părul peste umeri, el să elibereze celelalte păsări. se spune că păsările cad hrană pământenilor, pământenii spun că săgețile, săgețile