Poezie
mama
1 min lectură·
Mediu
mamă,
în seara asta ți-am privit ochii dintr-o poză.
vreau să-ți spun că m-am prăvălit ca o lacrimă care n-a mai atins obrazul
și prin care s-a văzut tot până jos.
m-am împrăștiat apoi pe toată podeaua, mamă
și am stat acolo până când lemnul gros s-a uscat de mine.
pomeții și conturul ochilor tăi au un canion de prosoape umede
și mamă,
nu știu cum se face dar, atunci când le văd,
simt că mă cuibăresc undeva într-o fașă primordială
și aș scânci atunci cu tot pieptul, dar ești mai bună ca un dumnezeu:
mă naști și mă uiți lângă tine.
033600
0

în primul rând, apreciez curajul de a (mai) aborda o astfel de temă; desigur, dacă ar fi fost vorba numai despre curaj, nu era nimic de apreciat; mai e "firescul" începutului; absența patetismului exagerat, a afectării care se transformă în ridicol; și acest portret indirect; și finalul.
cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu