de ce
granule de polen sunt antrenate de valuri calde în răsăritul care cade pe linia de orizont a fiecărei frunze.
fiecare granulă încriptează o culoare pe care o concentrează, așteaptă lumina
Matematica îți deschide mintea. Integralele sunt suprafețe din grafice și se înșiră pe aceleași table pe care încă se văd problemele de la algebră de ora trecută. 1+1=0. 1+1+1=0. 1+1+1+1+1+1=0. În
Ce sunt? Un om. Ce nu sunt? Un zeu. Sau poate era invers? Om, zeu, zeu, om, zeu... eu... Nu mai știu. Am uitat replica. Iarăși stau în lumina puternică a reflectoarelor, uimită, cu gura ușor
„Să vă ia naiba pe toți! Pe toți măi, mă auziți, imbecililor, pe TOÞI!!” Trântesc geamul și mai apare o crăpătură. Naiba s-o ia și pe aia! Oricum nu mai contează acum, nu cred că unui viitor cadavru
Degete reci,
Buze-nghețate,
Gânduri subțiri
De ploi înecate.
Mulțimea grăbită
Se-aruncă-n abis
Și duce cu ea
Și ultimul vis.
Cu ochii crestați
De râsete surde
Văd sufletul meu
Sub
Focaliză microscopul înca o dată și încercă să se uite mai atent. Vedea numai ceață, așa că își scoase ochelarii și închise ochii. Îl usturau și probabil erau roșii. Se săturase de locul acela. Era
Ssst! Niciun glas, nicio mișcare. Vreau să știu dacă este aici. Mirosul, da, mirosul e aici, dar nu-I simt și căldura. Nu mișcați! Nu, nu tu, nici tu, nici… Tu! Ai fost cu el. Þi-a rămas pe degete
„Încă doi, încă doi” murmura el în barbă. „Încă doi și termin cu pacienții pe ziua de azi”.
Mergea repede pe coridorul pavat cu dale albe și negre. Oameni cu priviri pierdute se foiau încolo și
Îmi picuri abstractul
unei stele căzute
prin firele tainice ale visului nostru
în palmă...
M-acoperi
cu esența unei iubiri meschine
și aștepți să devin
eu
concretul.
Sunetul ploii
La miezul nopții,
După încă o zi de-așteptare,
Respir.
Inspir vise moarte
și expir vise goale.
La miezul nopții,
După încă o zi oarbă,
Privesc.
Privesc negura moale
și o sfâșii.
La miezul
O lume cenușie. Cu multe forme: rotunde, pătrate, dreptunghiulare, poliedre, cuburi, piramide, sfere... O adunătură mișcătoare, fără sunet, fără culoare. Totul în banalul gri, oscilând ritmic
Început
De Anul Nou se spune că e bine să ai cu tine ceva vechi, ceva nou și ceva roșu. De ce, nu știu exact. Pot doar presupune.
Probabil „ceva vechi” reprezintă originile tale, din care te
Delir de viață și absurd, pe culmi de nebunie când se conștientizează această inutilitate a existenței și niciun scop nu mai trezește dorința de mai mult. Ce mai poți spera când moartea nu mai
Mai știi
Cearșaful nopților pierdute,
Amestecând nimicul cu verdeață,
Născând lumini necunoscute
Din trup de ceață?
Ferestre fără geam deschid
Spre un incert abis
Și-apoi încerc să le
uneori, când cuvintele nu-și mai au rostul, privesc.
te privesc.
cu ochii minții,
cu ochii ăștia limitați la a percepe până la câțiva metri și câteva culori,
cu ochii tuturor punctelor ce se
Vreau să scurg câmpurile cultivate cu grâu sau floarea soarelui într-un castron și să le beau.
Monotonia culorilor lor mă face să împietresc și să rămân și eu o parte din peisaj. În fond, de ce
Susurul liniștitor al văilor adoarme ființa și neființa. Un tren prăfuit, cu banchete jupuite de timp și de unghii roase, cuvinte obscene mâzgălite pe fond gălbui, cu pix albastru. Zgomotul roților
Privește fix într-un punct și eliberează-ți fața. Așază-ți mâinile pe genunchi și lasă-ți pieptul liber, concentrează-te. Caută punctul și imobilizează-l cu un bold imaginar și depărtează-te încet,
Sssst... Ascultă vântul și taci. Îl auzi cum șuieră? Ești doar tu, în camera asta mică și strâmtă, și îl auzi cum se agită acolo, afară... De ce stai în mijlocul camerei? Þi-e frică?... Mai vezi
Furia intră în lanul de porumb doborând câte trei-patru tulpini deodată. Îi lovește cu furia-i obișnuită și îi culcă la pământ, apoi îi ocolește. Toată se concentrează asupra cauzei ei și o despică
Blițuri puternice, lumini, gălăgie infernală…Tremură din toate încheieturile, dar are zâmbetul lui plăcut întipărit pe față. Dă mâna cu președintele comisiei și aude din depărtare felicitările
Se spune că atunci când Pandora și-a deschis cutia, toate relele din lume au scăpat și și-au început domnia de teroare asupra oamenilor. Dar a rămas ceva în cuite, nu și-a luat zborul și a ales să o
Gata, m-am hotărât și am și acționat. Fără prea multe cuvinte, n-am întrebat pe nimeni și nici nu aveam de ce să întreb, îmi ard cizmele. Da, cizmele mele, cele cu care mă încalț acum, în anotimpul
Uită-te în jurul tău. Ce vezi? Vezi oameni ca mine și ca tine... Unii au nasul puțin strâmb, unii au pielea aspră, unii au părul creț, alții au acnee, alții sunt obosiți. Dar unii sunt seropozitivi.