simplitatea de a fi
uneori, când cuvintele nu-și mai au rostul, privesc. te privesc. cu ochii minții, cu ochii ăștia limitați la a percepe până la câțiva metri și câteva culori, cu ochii tuturor punctelor ce se
AAAADe ce
de ce granule de polen sunt antrenate de valuri calde în răsăritul care cade pe linia de orizont a fiecărei frunze. fiecare granulă încriptează o culoare pe care o concentrează, așteaptă lumina
AAAA18 lucruri ce trebuie făcute într-o viață
anul 1: Să intri mut în această lume și să deschizi ochii. Să plângi pentru că te-ai rupt de creatorul tău și să râzi pentru că știi că într-o zi vei fi tu creatorul. anul 2: Să stai drept pe
AAAATe caut
Ssst! Niciun glas, nicio mișcare. Vreau să știu dacă este aici. Mirosul, da, mirosul e aici, dar nu-I simt și căldura. Nu mișcați! Nu, nu tu, nici tu, nici… Tu! Ai fost cu el. Þi-a rămas pe degete
AAAADe ce mă tem
Sssst... Ascultă vântul și taci. Îl auzi cum șuieră? Ești doar tu, în camera asta mică și strâmtă, și îl auzi cum se agită acolo, afară... De ce stai în mijlocul camerei? Þi-e frică?... Mai vezi
AAAASeptembrie
Ceasul își mișcă leneș limba minutarului, trăgând parcă de timp. În clasă e o căldură înăbușitoare, de septembrie. Stăm toți în bănci și…tăcem. Unii privesc cerul albastru prin fereastra
AAAANoi
Îmi picuri abstractul unei stele căzute prin firele tainice ale visului nostru în palmă... M-acoperi cu esența unei iubiri meschine și aștepți să devin eu concretul. Sunetul ploii
AAAA