De ce

de ce granule de polen sunt antrenate de valuri calde în răsăritul care cade pe linia de orizont a fiecărei frunze. fiecare granulă încriptează o culoare pe care o concentrează, așteaptă lumina potrivită ca să se spargă și să dea lumii o nuanță în plus de vitalitate, un nou filtru pentru ochii noștri, căci numai noi vedem liniile, noi le-am trasat. când am făcut frunzele, ne-am gândit la copaci, când am creat copacii, ne-am gândit la fractali, când am generat fractalii, ne-am gândit la puncte adimensionale, când am atins pânza spațiului, au rămas cicatrici în urma degetelor noastre, pe care le-am denumit \"puncte\"... nu mai contează. le-am adunat, noile puncte, le-am cumulat în orizonturi și am început să fluidizăm timpul ca să dăm culoare apusurilor și răsăriturilor. când a fost creată lumea, am gândit împreună, unul prin celălalt. iar ochii noștri, strânși într-o sferă, au devenit cerul, iar retinele și-au revelat transparența și acum apar ca și culori pe retina celor de dinăuntru, de sub cer. de fapt, vuietul valurilor calde e sângele.