Invitație la tîrgul de carte
Lansarea romanului \"Aproape a șaptea parte din lume\"
Cătălin Pavel (n. 1976) este scriitor și arheolog. A urmat studii doctorale și postdoctorale la Univ. of Oxford, Univ. Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim, Univ. Hamburg și Colegiul Noua Europă din București. A participat la săpături arheologice în țară, în Germania, Franța, Anglia, Maroc, Israel și în special în Turcia (la Milet, Gordion și, în 2005–2010, la Troia). A predat arheologie, artă clasică și teme arheologice în literatură în București, Cluj și Atlanta, iar în prezent este conferențiar universitar la Univ. „Ovidius” din Constanța, unde coordonează doctorate și conduce săpăturile arheologice ale universității la Histria. Romane: Aproape a șaptea parte din lume (Humanitas, 2010, Premiul de debut Bibliofagia/UniCredit, tr. fr. de F. Courriol, La septième partie du monde, Éditions Non Lieu, 2017), Nicio clipă Portasar (Cartea Românească, 2015), Trecerea (Cartea Românească, 2016, Premiul „Ziarul de Iași”, nominalizat la Premiile USR), Chihlimbar (Polirom, 2017, Premiul USR, Dobrogea), Toate greșelile care se pot face (Humanitas, 2022). Li se adaugă volumul de proză scurtă Adevărul despre vacanțe (Humanitas, 2023). Lucrări de specialitate: Describing and Interpreting the Past – European and American Approaches to the Written Record of the Excavation, Ed. Univ. din București, 2010); Dicţionar de mitologie greco-romană: Zei, eroi, mituri (coautor și coeditor, Corint, 2011); Arheologia iubirii: De la Neanderthal la Taj Mahal (Humanitas, 2019, nominalizată la Premiile „Observator cultural”, tr. fr. de J.-L. Courriol, Archéologie de l’amour, Éditions de l’Aube, 2022, tr. it. de B. Mazzoni, L’archeologia dell’amore, Neo Edizioni, 2022); Animalele care ne fac oameni: Blană, cozi și pene în arheologie (Humanitas, 2021; Premiul Societății de Științe Istorice din România). A tradus din germană romanul lui Volker Weidermann, Ostende 1936 (Cartea Românească, 2022). Cea mai recentă carte a sa este pentru copii de 8-13 ani, Muntele cu Uși (Humanitas, 2024).

Pe 19 noiembrie 2010, 17.00, în cadrul tîrgului de carte Gaudeamus de la Romexpo, București, editura Humanitas va lansa romanul „Aproape a șaptea parte din lume” (Cătălin Pavel), cîștigător al concursului de debut literar UniCredit.
„Aproape a șaptea parte din lume face notă aparte în peisajul prozei românești actuale.
E un roman a cărui acțiune se petrece peste tot și nicăieri: în lunecarea fără de sfârșit a roților de tren, în siturile arheologice din deșertul african, în Stockholm și în Timișoara și, mai ales, în gândurile întortocheate ale personajelor și în dialogurile întretăiate dintre acestea, purtate la distanță, prin intermediul cuvântului scris – o singură dată telefonic; un roman cu personaje bizare și provocatoare, al căror destin și ale căror traume se revelează cu încetul, într-un balans al prezentului și al trecutului, al spunerilor și al tăcerilor.
Stravechea metaforă a vieții ca o călătorie, cu destinație întotdeauna incertă, își găsește în Aproape a șaptea parte din lume o reîntrupare modernă surprinzătoare. Combinație inedită de patos și inteligență, scris cu nerv stilistic autentic, cu priză la detaliu și cu darul formulării pregnante, romanul îl poartă pe cititor prin meandrele unei aventuri existențiale seducătoare.“ (Liviu Papadima)
Cum sa citezi
Catalin Pavel. “Invitație la tîrgul de carte.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2010/11/invitatie-la-tirgul-de-carteComentarii (16)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
unul din autorii care mi-au mers la inima.
felicitari si mult succes la lansare!
cu drag,
mister k
cititori iti doresc in aceste vremuri fragile - ne bucuram cu tine pentru aparitie
Pina atunci, chapeau.
subscriu la spusele de mai sus despre faptul ca esti un autor pe care mi-a placut sa-l citesc pe acest site si as vrea si eu sa mai activezi pe aici, oricat de rar.
sa ai o lansare frumoasa. felicitari pentru premiu!
să îți fie pe merit primită de lumile largi. și să rămână, așa precum frumoasele lucruri ale pământului.
ela
Ecaterina, activez in ilegalitate deocamdata. Florian, cronicile sint putine in tara lui non sequitur. Ela, multumesc. Tin si proza si poeziile intr-o cutie mare de carton de napolitane, si mereu se amesteca. Ioan, toti sintem o parte din toate cartile. Madalina, napolitanele ramin valabile. ca in motanul Murr al lui Hoffmann, editorul a legat gresit paginile acestui manuscris, trei de proza, una de poezie. Silvia, si eu sper sa ajunga romanul in Chisinau, cum cred ca ar fi vrut si personajul lui principal, de profesie calator. Multumiri tuturor.
Catalin,
felicitari!
sunt alaturi de tine in calatoria existentiala... succes!

Deci, sunt foarte fericită că romanul văzut lumina tiparului, dar și foarte tristă că nu voi fi la lansare. Abia aștept să-l citesc.
Cătălin, te felicit din tot sufletul!
i.