Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Evenimente

\"Mulțumesc Albastru\"

razvan ducanRD

S-a născut la 25 iunie 1957 la Târnăveni, jud.Mureș, din părinții Ioan și Dorina, profesori de educație fizică și sport în localitate.Clasele primare și gimnaziale le urmează la Liceul Nr.2 (actualul Gimnaziu de stat “Traian”), iar cele liceale la Liceul Industrial de Chimie (actualul Colegiu Tehnic), ambele în orașul natal. Între 1978 și 1983 urmează, în pofida unei clare vocații culturale, cursurile la zi ale Facultății de Textile din cadrul Institutului Politehnic din Iași, devenind inginer.Timp de un an de zile este cu serviciul la Agnita și Mediaș. Din 1984 și până în 2008 lucrează la Târnăveni: între 1984 și 1986, în învățământ, predând discipline tehnice, la Liceul Ind.Nr.2 (actualul Liceu Teoretic “Andrei Bârseanu”); între 1986 și 1988, ca inginer, la Cooperativa “Târnăveanca”; între 1988 și 2000, din nou în învățământ, predând discipline tehnice, la Școala profesională de arte și meserii “Constantin Brâncuși”; între 25 septembrie 2000 și 4 ianuarie 2008 a fost director la Casa Municipală de Cultură “Mihai Eminescu” și Director coordonator al culturii în municipiul Târnăveni, contribuind la renașterea culturală, în primul rând al instituției Casei de Cultură. După aproape 3 luni de șomaj de la 1 aprilie 2008 este referent (specialitatea literatură) la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Mureș.Din septembrie 2008 a revenit în învățământ, ca profesor calificat.Din 24 aprilie 2009 este din nou director al Casei Municipale de Cultură "Mihai Eminescu" din Târnăveni.Sătul de șicanări politicianiste își dă demisia de la Casa Municipală de Cultură "Mihai Eminescu, reintrând, din septembrie 2009, în învățământ. La 10 ani a câștigat locul I pe țară la Concursul Național Interșcolar “Tinere Condeie”-secțiunea poezie.În timpul liceului conduce Cenaclul literar-artistic al elevilor din Târnăveni, iar în timpul facultății frecventează cenaclurile literare ieșene “Moldavia” și “Viața”. A debutat cu poezia “Veghe” în numărul 8, din luna august 1984 al revistei literare “Vatra”, fiind de-a lungul timpului câștigător a peste 10 concursuri naționale și interjudețene de poezie. A colaborat cu poezie, eseuri și diverse articole, pe o paletă larg de teme (acestea din urmă în număr de peste 2000), la publicații precum:”Steaua Roșie”, ”Cuvântul liber”,”24 ore mureșene”,”Ambasador”,”Gura lumii”,”Jurnalul de Mureș”,”Școala Ardeleană”,”Dribling”,"Universul Scriitorilor" toate din Tg.Mureș; ”Obiectiv” și “Informația săptămânii” din Mediaș;”Tribuna Națională” și “1 Decembrie” din Alba Iulia;”Gazeta de Lugoj” din Lugoj ;”Vremea” și “Flacăra lui Adrian Păunescu” din București;”Gazeta Reghinului “ din Reghin;”Unirea” , “Gazeta Târnavelor” și “Astra blăjeană” din Blaj,”Mureșul” din Iernut,”Târnava”,”7 zile târnăvene” și “Gazeta Târnăveniului” din Târnăveni,etc. În anul 1992 a reînfințat, fiind redactorul ei șef, revista “Târnava”, săptămânal târnăvenean apărut în perioada interbelică. Din 1995 este redactor-șef adjunct la revista “Ambasador” și “Gura lumii” din Tg.Mureș. În anul 1996, pentru numerele 8-16 a fost redactor șef al săptămânalului “7 zile târnăvene”. În decembrie 2ooo a inițiat și a fost redactor șef al publicației, apărută artizanal, ”Gazeta Târnăveniului”. Din octombrie 2001, pentru aproape un an, până la dispariția ei, a fost redactor șef adjunct al revistei culturale blăjene “Gazeta Târnavelor”.Din mai 2007 este redactor-șef la publicația lunară "Târnăveniul Cultural", publicație editată cu sprijinul scriitorului Nicolae Băciuț. Din 2008 este secretar general de redacție la publicația lunară "Universul Scriitorilor". Din anul 2009 este redactor la "Vatra Veche", "lunar de cultură" editat la Tg. Mureș de scriitorul Nicolae Băciuț. A publicat următoarele cărți: - „Viețuirea-n clepsidră (versuri, 64 pag.), Ed.Alpha, Tg.Mureș, 1990; - ”Dumnezeiescul Ardeal- poeme pe cord deschis”, 70 pag., Ed.Tipomur, Tg.Mureș, 1993; - ”3,14ramida lui Ducankamon” (versuri), 78 pag., Ed.Eventus, Blaj, 1994; - ”Târnava mea de lapte dulce” (poeme), 68 pag., Ed.Tipomur, Tg.Mureș, 1995; - ”Poeme din cutia neagră a spuselor”, 60 pag. , Ed.Pleșea-Design, Târnăveni, 1997; - ”Epistole către Adrian Păunescu-carte de iubire”, 124 pag., Ed.Tipomur, Tg.Mureș, 1998; - „Gheorghe Oprean-o viață închinată unirii românilor și înălțării bisericii ortodoxe” (cercetare), 184 pag., Ed.Tipomur, Tg.Mureș, 1999; - ”O istorie a sportului târnăvenean”, 296 pag., (cercetare), Ed.Tipomur, Tg.Mureș, 2001 ; - „Cartea de aur a eroilor și martirilor neamului românesc căzuți războaie și în revoluții și a operelor comemorative închinate acestora în municipiul Târnăveni” (volum colectiv), 58 pag. Format A4, Ed.Tipomur, Tg.Mureș, 2001; - contribuție cu subcapitolul „Serafim Duicu și Târnăveniul” la cartea „Serafim Duicu.Ochi de veghe” apărută sub îngrijirea scriitoarei Mariana Cristescu la Ed.Tipomur,Tg.Mureș, 2002; - ”Eminescu și Târnăveniul-exerciții de admirație”(cercetare) , 60 pag., Ed.Tipomur,Tg.Mureș, 2002 ; - ”Miroase a tei orășelul meu de provincie-antologie de poezie târnăveneană” (cercetare), 88 pag., Ed. Tipomur, Tg.Mureș, 2002 ; - ”Târnăveni-repere culturale și istorice” (cercetare), 256 pag., Ed.Tipomur,Tg.Mureș, 2003 ; - ”Târnăveni- 725 de ani de istorie și devenire”(cercetare), 92 pag. cretate, format A4, Ed.Tipomur,Tg.Mureș, 2003 ; - “Târnăveni-cercetare monografică 1278-2003” (volum colectiv sub coordonarea d-lui Nicolae Victor Fola; contribuție cu un subcapitol), Ed.Mediaprint, Tg.Mureș, 2003; - ”Cenaclul literar din Târnăveni (1956-2006). 50 de ani de existență” (cercetare), 446 pag. format A4, Ed. NICO, Tg.Mureș, 2006; - “Mulțumesc albastru” (poeme), 67 pag., Ed.NICO, Tg.Mureș, 2006. - “Patrafir peste cuvinte” (publicistică și nu numai),104 pag., Ed. NICO, Tg. Mureș, 2007 - “Mă laud, mă apăr și mă cânt” (publicistică și nu numai),158 pag., Ed. NICO, Tg. Mureș, 2007 - "Supraviersuirea", versuri, antologie, 324 pag., Ed. NICO, Tg. Mureș, 2007 -"Revoluția de la 1989, la Târnaveni. Zilele premergătoare și postmergătoare",(cercetare), 44 pag. format A6, Ed. NICO, Tg. Mureș,2008 -"Băciuț", versuri, 74 pag., Ed. NICO, Tg. Mureș, 2008 -"Sever Suciu-Pomul vieții" de Nicolae Băciuț și Răzvan Ducan (cercetare), 117 pag. format A6, Ed. NICO, Tg. Mureș, 2009 -"100-Cele mai frumoase poezii", antologie, 142 de pag. format A5 (cartea a apărut și în format A6), Ed. NICO, Tg. Mureș, 2010 -"Lesa de hârtie" (publicistică), 342 pag., Ed. NICO, Tg. Mureș, 2010 -"Epistole către Adrian Păunescu. Carte de iubire", ediția a II-a, revăzută și adăugită, 224 pag., Ed. NICO, Tg. Mureș, 2010; ediția a III-a, revăzută și adăugită,234 pag., 2011 -"Poemul entropic", Ed. NICO, Tg.Mureș,format A6,58 pag.,2011 -"Poem sărutând mâna poetului", Ed.NICO, Tg.Mureș, versuri, 2012 - "Poporul de proști versus Eminescu", versuri, Ed. NICO, tg.Mureș, 2013 Din anul 2001 este membru al Uniunii Scriitorilor din România (filiala Cluj). În anul 2002 a primit din partea Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Mureș “Diplomă de Excelență” ,“pentru merite deosebite în promovarea valorilor culturale românești”. Are, printre altele, mai multe defecte: În primul rând acela că este în viață! ”Poetul trebuie să aibă bunul simț să moară de tânăr!”, spunea și spune Răzvan Ducan. Apoi acela că iubește cu patimă locurile natale și românitatea. E-mail ducanrazvan@yahoo.com

Publicat pe
2 min de citit248 cuvinteActualizat
Deși post-factum dau un anunț. Luni, 29 mai 2006, de la orele 18, la Casa Municipală de Cultură \"Mihai Eminescu\" din Târnăveni mi-am lansat cartea de poeme Mulțumesc albastru, ed. Nico, Tg. Mureș, 2006. Despre carte, și de ce nu, despre autor, au vorbit scriitorii târgumureșeni Nicolae Băciuț și Lazăr Lădariu, cât și scriitorii Cenaclului literar \"Elena din Ardeal\" din Târnăveni: Aurel Hancu, Ion Vasilache, Dumitru D. Silitră, Vanda Ani, Viorica Feierdan, Florica Z. Costea, Zoltan Demeter și Darie Ducan.

La lansare a participat, luând cuvântul, și dl. ing. Octavian Popa-primarul municipiului, omul atât de legat, prin foarte bune și multe fapte concrete, de cultura târnăveneană. Despre carte au mai exprimat puncte de vedere: părintele protopop ortodox al Târnăveniului Partenie Pop și preotul Traian Dur.

Nu voi reda analizele literare, făcute în special de oamenii de specialitate prezenți, și nici măgulitoarele cuvinte exprimate. Voi reda în schimb ceea ce a menționat scriitorul Nicolae Băciuț pe coperta a IV-a a cărții:

\"Răzvan Ducan părea, la un moment dat, că s-a despărțit de poezie sau, cel puțin, a abandonat-o o vreme, pentru tentații cotidiene mai provocatoare, culturale, jurnalistice. A revenit însă brusc, în forță, după o experiență de viață limită, care i-a readus poezia în vene.

Mulțumesc albastru e o carte de poezie de cutremurătoare mărturie și mărturisire existențială, dintr-un teritoriu de graniță, la vama dintre a fi și a nu fi. Fiecare poem e încă o clipă care sfidează moartea, între resemnare și speranță. Între fizică și metafizică\".
Etichete:#events
#events

Cum sa citezi

razvan ducan. “\"Mulțumesc Albastru\".” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2006/06/multumesc-albastru

Comentarii (19)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dana-stefanDSDana Stefan
felicitari! razvan.
un asemenea eveniment incanta pe toti cei care gandesc frumos la o carte a lor, deci bucura. intre resemnari si sperante, la cat mai multe astfel de impliniri!

cu pretuire,
Linea
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Nu știu cărei nuanțe de albastru îi mulțumește Răzvan Ducan în poemele sale, poate că ceruleum, paote că voroneț, aquamarine sau cobalt, poate doar cielului, nu știu, cert este că e o întâmplare a firii sale poetice, care merită să fie recunoscută.
Felicitări și vă așteptăm la \"raft poezie.ro\", pentru ca doritorii de albastru liric să poată primi cartea.

0
@razvan-ducanRDrazvan ducan
Vă mulțumesc albastru Dana Ștefan și Ela Victoria Luca pentru felicitările transmise cu ocazia apariției noului meu copil spiritual. Pentru că ați fost primele de pe site, alături de primul gângurit al acestei noi apariții editoriale, vă declar nașele...cărții.\"Întâmplarea\" va trebui s-o bem!
0
@dan-carleaDCDan Cârlea
FELICITARI RAZVAN DUCAN ! Sper ca aceasta carte sa fie parte a unui raft cu vise pentru cei ce vor veni. dan-viatasiatat
0
@razvan-ducanRDrazvan ducan
Mulțumesc, de asemenea, albastru, tinere visător și muritor Dan Carlea, om ce-n timpul liber cumpără și vinde îngeri în Piața Sălăjan.Cu îngeri pre îngeri călcând !
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Din Iași, primește felicitările pentru volumul tău și invitația de a prezenta cartea și în cadrul Cenaclului Virtualia, de la Casa Pogor.
0
@razvan-ducanRDrazvan ducan

Alina Manole. De Iași mă leagă o parte din amintirile cele mai plăcute din viața mea. Eu, ardeleanul, am făcut facultatea la Iași și a fost Extraordinar, cu E mare !În toamna anului 1978 am citit poezie la Casa Pogor alături de Ana Blandiana și prozatorul Romulus Rusan.Tot în toamna aceluiași an, fiind student în anul I, am condus o răzmeriță de aproximativ 100 de studenți ce nu au fost lăsați să intre la o adunare în plen din sala Bibliotecii \"Mihai Eminescu\", de la \"poalele\" Copoului,a poeților participanți la primul Colocviu Național de Poezie.După ce am vorbit cu președintele Uniunii Scriitorilor, George Macovescu-fost ministru de externe- și mi s-a spus că nu se poate intra (și aceasta ca urmare a unor fapte reprobabile ce au avut loc cu o zi înainte la Teatrul Național \"Vasile Alecsandri\", când poetul Ion Nicolescu din Bacău s-a suit pe scenă și i-a tras un pumn-la propriu-moderatorului, poetul Dan Deșliu) la deschiderea colocviului, la îndemnul meu s-au forțat ușile și paza și s-a intrat spre satisfacția a aproape 350 de poeți ce s-au ridicat în picioare aplaudând gestul nostru de curaj. etc.,etc.
0
@serban-georgescuSGserban georgescu
felicitari pentru modul de abordare a evenimentului

vreau sa zic... decat sa-ti pui prietenii sau mai stiu eu ce alti lingai sa vorbeasca despre tine cu surle si trambite (asa cum se intampla frecvent in lumea literara de azi si dintotdeauna), mai bine te lauzi singur

... si mai ales post factum

e o doza de eleganta in treaba asta

apreciez
0
@valeriu-d-g-barbuVBValeriu D.G. Barbu
Fiecare poem e încă o clipă care sfidează moartea, între resemnare și speranță

Felicitări din toată inima pleacă spre dumneavoastră și de aici, de la Roma, împreună cu un pahar cu vin (virtual!)
Sper să am prilejul să citesc noul volum.
Cu stimă Valeriu Dandeș Ganea
0
@nuta-craciunNCNuta Craciun

Primeste si din partea mea felicitarile pentru importantul eveniment.
La cat mai multe...!
Anana
0
@mariana-fulgerMFmariana fulger
Un mulțumesc verde de la mine și baftă multă. Să ai o dimineață fericită.
0
@elena-tomaETElena Toma
felicitari sincere pentru reusita, mi-e ciuda , chiar am trecut prin Tarnaveni in ziua lansarii, daca as fi stiut din timp as fi ecrut un autograf:) ma bucur pentru tine. succes mai departe.
0
@elena-tomaETElena Toma
\" as fi cerut un autograf\":))
0
@maria-tirenescuMTMaria Tirenescu
Felicitări și cât mai mulți copii spirituali!
Cu prietenie, Maria
0
@razvan-ducanRDrazvan ducan
Dragă prietene (ne)cunoscut Șerban Georgescu. Înițial nici nu am dorit să semnalez apariția cărții, nici înainte, nici după.Apoi mi-am spus: De ce nu? Așa s-a născut acest modest anunț tardiv.Nu se spune că fiecare apariție editorială (carte)e o boală învinsă? Dă-mi voie să vreau să fiu sănătos. Numai bine!
0
@razvan-ducanRDrazvan ducan
Valeriu Dandeș Ganea, Nuța Crăciun, Mariana Fulger, Maria Tirenescu și Elena Toma. Am strâns...toamnă după toamnă, dar și carte după carte... Vă mulțumesc mult.Valeriu. Propun să ciocnim, deocamdată virtual, un pahar de vin pe care-l dau ..eu, până când ne vom întâlni la Roma, sau Roman, sau Târnăveni, când vom ciocni un pahar de vin pe care o să-l dai..tu.Nuța. Este un pas insignifiant pentru omenire, dar un (nou) pas mare pentru mine. Gâza ce sunt are dreptul să se bucure!Mariana. Ce frumos și tonic este că ne putem mulțumi în culori. Deși, în general, nu \"merge\" albastru cu verde, ce bine \"dă\" albastrul cerului cu verdele pădurii. Un paradox, nu? Mulțumesc și pentru \"Diminețile cu ferestre deschise\".Elena. Ce păcat că nu ai știut de lansarea de la Târnăveni. Ar fi fost o posibilitate admirabilă să ne cunoaștem \"tet a tet\"(nu știu cum se umblă la tastatura cu accente).Ești drăguță pentru dorința de a avea un autograf. Mă măgulești, poate, nemeritat din partea mea.Maria. Mulțumesc pentru urarea de a avea câți mai mulți copii spirituali. Vreau să cred că fără ..forceps.
0
SIsmedescu ioan
deie dumnezeu, razvan ,sa invingi cu cat mai multe carti asemenea boli ale sufletului dar si ale mintii...saluta-l si pe darie,

cu prietenie,astept si vol, cu dedicatie
ioan
0
@aurel-popAPAurel Pop
Răzvan, mai bine mai târziu decât niciodată. Mă refer la anunț. Te felicit pentru Nașterea cea mare.Aștept un semn pe popaurel22@yahoo.com
0
@razvan-ducanRDrazvan ducan
Vă mulțumesc albastru, verde, roșu, alb, etc. prietene Ioan Smedescu și d-le Aurel Pop, pentru felicitări
0