poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2544 .



Senatorul din Vaslui
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sache ]

2007-03-03  |     | 



- Tu ești ăla care scrie?
- Pardon!?

Întrebarea îmi era adresată duminică la ora opt dimineața, la ușa apartamentului meu. Eu - în pijama și cu ochii împăienjeniți de somn, el - într-un palton elegant, cu o căciulă de blană, de partea cealaltă a ușii, pe coridor.

- Întreb dacă tu ești ăla care scrie?
- Vorbiți cu mine?
- Păi, cu cine?
- Mă gândeam că ați greșit ușa.
- De-aia și întreb dacă tu ești ăla care scrie? Să mă asigur.
- Poate vreți să spuneți: dacă eu sunt domnul acela care scrie?
- Exact. Răspunde odată, că mă grăbesc să ajung acasă, la Vaslui.
- Păi, dacă sunteți de la Vaslui se schimbă socoteala! Eu respect vasluienii, pentru că-s oameni gospodari și au de toate în casă: sufragerie, dormitor, bucătărie, chiar și baie...
- În concluzie?
- În concluzie, eu scriu în fiecare zi e-mailuri către șefii mei, ba îi scriu și neveste-mii pentru că-i gratis.
- Nu m-ai înțeles, nu vorbesc de e-mailuri! Dacă scrii așa, în general?
- Scriu, cum să nu scriu. Îi scriu lui Doru, lui Dan Simion, Mariei din Iași, apoi la serviciu răspund la tot felul de întrebări în legătură cu legislația...
- Mă iei la mișto? Lasă naibii e-mailurile, întreb de altfel de scris...
- A! De ce nu spuneți așa! Scriu pe un caiet de cincizeci de file, în fiecare lună, cât arată contorul de la lumină, ăla de la gaze și apoi, acum câteva zile, am scris pe un plic adresa lui Vladimir Nichita din Australia...
- Iar începi? Mă interesează dacă scrii bazaconii pe tot felul de site-uri, reviste, coperți de carte... La asta mă refer.
- Bazaconii?
- Da, prostii care te fac să râzi.
- Știți, uneori îmi ies prostii la care se râde, alteori prostii la care nu se râde, nici nu se plânge, nu se face nimic.
- Aha! Deci, tu ești ăla!
- Eu sunt! Cu cine am onoarea?
- Ion Bromură, senator de Vaslui. Uite și-o carte de vizită, să ai de unde mă lua. Știi de ce am venit să te caut așa de dimineață?
- Nu.
- Ca să încheiem o afacere așa, ca între bărbați! Putem intra în casă sau...
- Veniți în birou...
- Bun... Măi, eu te urmăresc de mult, de când te-ai luat de senatori, chestia aia cu dirijorul, cu Adrian copilul minune, cu Verdi...
- Adrian De Vito..., dar atunci glumeam. Nu vizam pe nimeni în mod direct.
- Cum zici... Și am observat că pe tine te citesc câteva sute de oameni. Orice prostie scrii, tot ești citit, înțelegi?
- Înțeleg.
- Uite cum stă treaba: noi moldovenii suntem peste tot! Problema e că nu ne putem recunoaște fără ajutorul mass-mediei..., semănăm cu ceilalți ceva de speriat! E, pentru că nu mai avem toți accent, ăsta-i necazul! Așa se face că nu am deloc alegători printre intelectualii de pe aici, nu am și pace! Statisticile spun că sunt votat doar de agricultorii din Vaslui, pentru că vezi matale, Vasluiul este un oraș cu particularitate: are specific agricol și viticol. Insuficient!
- Insuficient?
- Adică nu-i de-ajuns! Ca să fiu reales trebuie să mai fiu votat de încă o mie de cetățeni... Așa că m-am gândit la intelectualii tăi, înțelegi?
- Și cum pot eu să te ajut?
- Dă-mi cititorii tăi!
- Nu pricep!
- E simplu: scrie ceva simpatic despre senatorul Ion Bromură din Vaslui, adică eu, despre inima lui mare, despre oamenii pe care îi ajutată... Ceva nostim așa, să atragă atenția asupra generozității mele. Dar nu cu tobe și piculine...
- Păi, nu vă cunosc deloc, iar politică nu fac!
- Și ce? Pe toți despre care ai scris îi cunoști? Și apoi, eu mă revanșez față de bazaconiile pe care o să le scrii. Sunt om cu noblețe, cherestea. Să știi că așa suntem noi, vasluienii, oameni de onoare! Na aici zece milioane să scrii despre mine.
- ?!?
- Eu nu mă tocmesc, intelectualule! Plătesc cât face! Mai ia zece milioane..., hai că-ți ajung! Aștept articolul ăla haios despre mine...
- Povestiți-mi ceva, o întâmplare cu dumneavoastră...
- Vrei sursă de inspirație? Să-ți povestesc atunci despre moartea lui taică-meu..., mâine face o lună, Dumnezeu să-l ierte...

Articol
Povestea unui senator de Vaslui


Senatorul de Vaslui este un băiat fain, puțin chel, puțin gras și însurat. În iarna care tocmai a trecut s-a gândit să-și ia trei zile libere să meargă la casa părintească dintr-un sat de lângă Vaslui, pentru o cură cu ceai codița șoricelului și mătase de porumb. Am uitat să vă spun de boala lui veche: o durere în spate netratată la vreme.

Și-a ajuns în sat la timpul prânzului. Cum mergea el pe stradă, era salutat peste tot cu plecăciuni și zâmbete, strângeri de mâini și alte gesturi de recunoaștere a consăteanului ajuns mare mahăr mare pe la București.

După vreo oră intră în sfârșit acasă și, aruncându- și bagajul în patul mare de lângă soba cu plită, își strigă tatăl. Nu-i răspunse decât o pisică tărcată și speriată. Ieși atunci în ogradă și acolo dădu de tanti Mărioara, vecina de peste drum care îi hrănea orătăniile.

Mirat o întreabă unde-i taică-său și ea îi spuse, ridicând din umeri, că tatăl lui se află de vreo două săptămâni la spitalul de urgență din capitală, că a încercat să îi telefoneze dar că el nu a răspuns niciodată.

Când auzi asta senatorul nostru se întristă, îi mulțumi pentru grija ce-o acorda gospodăriei în lipsa lor și o răsplăti cu două hârtii de câte un milion de lei. Intră apoi iarăși în casă, pregăti mai întâi focul în sobe, scoase apă din fântână și merse la bucătărie să-și facă un ceai din codița șoricelului și mătase de porumb.

Se înfurie rău pe bătrân, făcându-l neglijent pentru că nu se îngrijise să umple săculeții cu plante medicinale, iar el, ca să-și facă un amărât de ceai, trebuia să umble cu împrumutul prin vecini. Tot tanti Mărioara îl rezolvă și cu plantele miraculoase, astfel încât senatorul nostru stă acum picior peste picior în verandă, cu o cană fierbinte în mână, privind nucul crescut peste măsură în spatele livezii:

- Astă vară, când am trecut pe aici să iau păsări și ouă, i-am zis bătrânului să taie nucul ăla că a crescut prea mult și umbrește pomii fructiferi... Of! L-a prostit bătrânețea...


Semnat: Sache

* * *

După două săptămâni de la publicarea articolului mă trezesc din nou la ușă cu Ion Bromură, senator de Vaslui. Deschid și-l invit cam în doi peri în birou. Nici una, nici două grăsunul mă ia de după umeri, mă saltă pe burta lui comodă și mă sărută voinicește pe amândoi obrajii:

- Mă! Voi ăștia care scrieți sunteți bătuți de soartă... Haioși, dar distrați! Măi, omule, ai reușit ceva extraordinar, de excepție, am râs de m-am prăpădit și eu și nevastă-mea, dar ai uitat să-mi pui acolo numele! Că noi, ăștia din Vaslui suntem senatori peste tot și nu știe bietul intelectual pe care din noi să-l voteze!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!