proza

O scrisorica de amor, lasata pe pervazul unei ferestre catre neant. Uitata de expeditor, returnata destinatarului, deoarece ochiul geamului nu a fost gasit. Un cuvant de inceput, intr-o cerere formulata catre dragostea ce nu a fost nicicand gustata la cina. Doar dimineata mai suradea sperantei cu prea multa sare. Piperul nu avea nici un gust, era o leguma vesteda si acra. Farfuriile primite la nunta de bronz, cand legamantul a fost rupt. Ele erau folosite in fiecare zi. Folosite pentru a calma nervii. Cioburile zburau cuminti pe perete, de care se agatau cu miile de brate. Il distrugeau. Nu stiau cat de mult costa sa zugravesti, cat de scumpa e o usa noua, prin al carei vizor sa privesti la musafirii care au trecut, fara a mai cunoaste drumul inapoi. Bluza se desira pe andrelele prea lungi pentru firul scurt si incurcat. Nu se mai incerca drumul catre camera. Era goala. De atata timp, incat si mobila a uitat sa se mai umple de praf. Creioane colorate, langa desenele alb-negru, ce radeau stramb. E pustiu in desert. E frig si e uscat. Firele de nisip s-au topit si au iesit in minus la bilantul de sfarsit de an. Camila a devenit dromader. A simtit si ea deficitul bugetar. Si-a calculat profitul si a dat faliment. Cerul nu i-a returant nici unul din bunurile pierdute. Geamul se tranteste de obloane, iar furtuna urla mai tare, ca sa ii faca in ciuda. E pustiu, iar microfonul nu mai are amplificator. Vocea se stinge treptat, stiind sigur ca nu o mai aude nimeni...