far

Farul s-a stins, iar marea doarme... Nu mai loveste acum malul perfect cladit din pietre sfaramate. Durerea acestora a fost inghitita de spuma valurilor, gonita de tipatul pescarusilor. E inalt zidul si e prea grav. Zambetul nu i-a mai luminat de mult timp chipul, acum amar si inchis. Orchestra a uitat sa inceteze a canta, astfel ca inca mai umple golurile fiintei mele. Mi-e dor de vioara splendid acompaniata de pian. Mi-e dor de Chopin, de momentele cand ma contopeam cu muzica lui; cand melancolia mea era inghitita de acorduri perfecte. Atmosferei ii lipseste aerul. E sufocanta deziluzia ce a intrerupt curentul, zbatandu-ma acum un intuneric. Inchid ochii si simt malul. Simt granita si ma cutremur. Nu mi-a fost nicicand teama. Acum o visez. Turnul alb e atat de inalt. Intind bratele si nu il ajung. Mi-e imposibil si plang. O alta lacrima ce loveste malul perfect cladit din pietre sfaramate... 3 martie 2002