stau în pat mai mult de jumătate de zi
deasupra se mișcă umbra aceea
fără nume
fără formă fixă
închid ochii să adorm și
umbra umbrei fără de formă
prinde formă
umbra umbrei are culoare
și sunet
și țiuie

uneori se desprinde
de umbră parcă razele obscure
o proiectează în ciudă
să-mi stîrnească durere
și neputință
și umbra dezbrăcată de propria umbră
îmi trage de pe ochi imaginea
se așază ea ca o pîlpîire cristalină
mii de culori țipă atunci desprinzîndu-se
din stolul acela
cuprind cu palmele urechile apăs ochii în orbite
cobor din pat
și mă îndrept spre toaletă
așa cred