și mie îmi stă gândul tot la tine
zid lavabil din pietre de râu
pictat pe margini cu sărbători gregoriene
ce golgote în dreptul fiecărei zile pierdute
ce semne rupestre pe-o gură de grotă
numai tu știi

Matilda
îmi stă dragostea în cămașa fiecărei nopți
până miroase acru
și-i țâșnește laptele din țâțe
laikăi de-a nu știu câta generație
doarme pe prag în așteptarea ta
cu o droaie de pui
toți flămânzi
gata
să se-ncaiere ca fiarele adevărate
pentru un sfârc mai plin

între noi și animalele-acestea
unii le-ar spune de casă eu nu
pământul răsuflă pe șest prin naiuri cu nume de fată
Katrina
împarte nisip pe tâmple pe ochi
ne mai cade o casă
ne
mai recită cineva balade pe marginea scenei
limbile ceasului scurmă în trei
ore de veghe albia râului
până dau de piatră
până
alt gând se înalță pe sine tăcut