Tudor Arghezi›Poezii

din volumul „FRUNZE” ( 1961 ) Cincizeci de ani, de când încerci, mereu, Condeiul, gândurile și cerneala, N-au mai ajuns să-ți curme, fătul

din volumul „FRUNZE” ( 1961) Zăresc în mine șesuri și temelii de munți Cu ceruri printre piscuri și râuri pe subt punți, Ca pe pământ,

Ciclul „Ritmuri” Tânjesc pe-ndelete. Mie foame, mi-e sete, Dar n-aș putea, poate, să-i spui Orișicui Ce hrană Mă poate nutri și ce

ciclul „Cărticică de seară” ( 1935 ) Prințesei mici îi pare bine Că stăpânește țara de albine. Cetățile dintre răchitele-argintii Noroade

ciclul \"HORE\" ( 1939 ) Vântul strigă: nu-i răspunde. Și te cheamă: te ascunde. Te găsește? Dă cu frunză, El nu știe să

ciclul \"Cărticică de seară\", ( 1935 ) Mă uit în cer, mă uit în pământ. M-am întrebat cine sunt. Gânduri se duc, vin Din vânt, din

De-abia plecasesi.Te-am rugat sa pleci. Te urmaream de-a lungul molatecii poteci, Pan-ai pierit,la capat,prin trifoi. Nu te-ai uitat o data

ciclul \"HORE\" ( 1939 ) Doamne, vreau să-ți mulțumesc… Dar în graiul omenesc Slova vorbelor tocită, Vorba slovei prihănită, Înțelesul

Ciclul \"Flori de mucigai\" ( 1931 ) De cu noaptea, câte toate: Clopotul toacă și bate, Broaștele, nu știi de unde, Calcă-n clapele

din \"CADENÞE\" - 1964 Într-o ramură-nflorită E-agățat un cuib, în tei. Ramura e legănată, Legănându-și cuibul ei. Vântul murmură prin

ciclul HORE ( 1939 ) Buruiană, nu știu care Þi-i porecla de născare Și nici nu vreau să ți-o știu. Știu că ești pământul viu Și că,

ciclul \"HORE\" (1939 ) Șchiopătând la ușa mare Cu-o metanie și-o cruce, Greierele îți aduce, Doamne, binecuvântare. Gânduri line, Spice

din \"CADENÞE\" - 1964 Toată ziua-n drum mă uit Și-aștept ziua ca să uit. Va veni ori nu mai vine? Au trecut opt vremuri pline Și soroc după

ciclul „Cadențe” ( 1964 ) De când nu mi-ai mai cântat Sunt, vioară, întristat. N-ai putea ști ce mă doare De tot cad

Între nădejde tristă și-ndoială, Te-am căutat prin bolta siderală. Te-am căutat pe unde și neunde Îți bănuiam făptura că se-ascunde. Te căutam în

din vol. ”FRUNZELE TALE„ (1968) Ca tine, pom cu-atât belșug de frunză, Aștept un fir de vânt să mă pătrunză. Frunzele tale sunt simțirea

N-au mai rămas prea multe de-nvins și de știut. Șoseaua se strâmtează, cărările se-mbină. Le simți apropiate din ce în ce mai mult, Ca spițele din

poezia face parte din vol. \"FRUNZE\" - 1961 Așezați la gura sobii (Soba-i soarele pătrat) Dă-mi, pământule, cu bobii, După cum ne-am mai

Cristal rotund, pe-o umbră de velur, Cu inima de-a pururea senină, M-am născocit din ape de azur, Am înghețat subt țurțuri de lumină. Și

În beciul cu morții, Ion e frumos. Întins gol pe piatră, c-un fraged suris. Trei nopți șobolanii l-au ros Și gura-i băloasa ca de sacis. Când

din vol. ”FRUNZELE TALE„ ( 1968 ) Plouă pe voi, în arbori adunate... V-aș apăra și nu știu cum se poate. Strigați cu toate către cer să

E parcă un făcut ca, nimănui Să nu-i miroasă murdăria lui, Pe cînd, pe vrute și nevrute, Parfumul altuia îi pute.

De cînd nu mi-ai mai cîntat Sînt , vioară, întristat. N-ai putea ști ce mă doare De tot cad într-o-ntristare? Întristat de ce să fiu? Că-i

La geamul sufletului tău Se-ngrămădesc părerile de rău. Le uiți un timp, dar ele se adună Și se șoptesc alături împreună. Voiai să uiți de tot,