Tudor Arghezi›Poezii

Urându-i-se singur în stihii, A vrut și Dumnezeu să aibă-n cer copii Și s-a gândit din ce să-i facă, Din borangic, argint sau

Prin Rai copiii au dus-o foarte bine, Cum ar fi dus-o orișicine, Jucându-se cu gâzele și iezii Care săreau pe mugurii livezii Nici: „Culcă-te

Decum s-a ivit lumina. A iesit din stup albina, Să mai vada, izma--creata A-nflorit de dimineata? Se-ngrijeste. gospodina De-nfloreste si

Pomul pe care Domnul îl oprise Făcea de toate, și caise, Smochine, chitre, pere moi și prune, Cari de cari mai grase și mai bune, Castan cu fel

Intr-o zi, prin asfintit, Soaricele a-ndraznit Să se creada în putere A prada stupul de miere. El intrase pe furis, Strecurat pe urdinis,

-„Grădina se chemase Paradis și Rai. Acolo totdeauna-i mai, - Oftează Eva a pustiu, Când povestește, mai târziu, Copiilor ținuți în poală De

Le-am scris cu unghia pe tencuialä Pe un părete de firidă goală, Pe întuneric, în singurătate, Cu puterile neajutate Nici de taurul, nici de leul,

Tu ți-ai strecurat cîntecul în mine Într-o dup-amiază, cînd Fereastra sufletului zăvorîtă bine Se deschisese-n vînt, Fără să știu că te aud

Cand pleci, sa te-nsoteasca piaza buna, Ca un inel sticlind in dreapta ta, Nu sovai, nu te-ndoi, nu te-ntrista. Purcede drept si biruie-n

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte. Palid așternut e șesul cu mătasă. Norilor copacii le urzesc

Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere Și te pîndesc în timp, ca pe vînat, Să văd: ești șoimul meu cel căutat? Să te ucid? Sau să-ngenunchi a

Mi-am împlîntat lopata tăioasă în odaie. Afară bătea vîntul. Afară era ploaie. Și mi-am săpat odaia departe subt pămînt. Afară bătea ploaia.

Duhovnicească de Tudor Arghezi Ce noapte groasă, ce noapte grea! A bătut în fundul lumii cineva. E cineva sau, poate, mi se pare.

Prin undele holdei si câmpi de cucuta , Fugarii-au ajuns in pustie La ceasul când luna-n zabranice,muta, Intra ca un taur cu cornu-n stihie, Si

Zgomotul de lanțuri multe A trecut prin curte, A ieșit lung pe porți Printre vii și printre morți, Târâș, grăpiș, Prin păinjeniș,

In frig si noroi Trec hotii-n convoi, câte doi, Cu lanturi târâs de picioare, Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare. Fiertura e gata. E

Prin undele holdei si câmpi de cucuta , Fugarii-au ajuns in pustie La ceasul când luna-n zabranice,muta, Intra ca un taur cu cornu-n stihie, Si

Fa-ti datoria pana-n capat, bine. Sunt datorii si telul si povara, Fie ca mangai omul, fie ca-i aperi tara Si-asteapta ceasul tau. Ca vine !

Fetele, albinele Au furat sulfinele Þărâna de soare De pe flori ușoare, Pulberea de lună, De pe mătrăgună.

De cînd mă știi, am luat asupra mea Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea. Și tot urcînd în coastă, vream s-arăt Că nu mă dau

Iubirea noastra a murit aici. Tu frunza cazi, tu creanga te ridici. Atat amar de ani e de atunci! Glicina tu, tu florile-ti arunci. A mai

Nu spune nimaruia ce stii si ce-ai vazut : E-o cale de-a-ntelege mai trista, dar curata. De cate ori si zborul nadejdii ti-a cazut, Sa n-afle

Baga de seama, omule de carne, Ca umbla orice zi sa te rastoarne, Ca orice ora umbla sa te franga. Dar lacrima duruta nu ti-o lasa sa planga.

In beciul cu mortii, Ion e frumos. Intinsa gol pe piatra, c-un fraged suris. trei nopti sobolanii l-au ros Si gura-i baloasa ca de sacis.