Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Niciodată toamna...

de Tudor Arghezi(2003)

1 min lectură

Mediu
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid așternut e șesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca niște urcioare
Cu vin îngroșat în fundul lor de lut,
Stau în țărmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.
Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzește, scuturînd în sus
Foile,-n azur.
Cine vrea să plîngă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nenteles,
Și cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Curent
Modernism
Cuvinte
88
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Tudor Arghezi. “Niciodată toamna....” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/tudor-arghezi/poezie/niciodata-toamna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.