Oglinda
de Sylvia Plath(2002)
1 min lectură
Mediu
Sunt de argint și exactă. Nu am prejudecăți.
Orice văd înghit imediat
Așa cum e, ne-ncețoșat de dragoste sau repulsie.
Nu sunt crudă, ci doar adevărată –
Ochiul unui mic zeu, în patru colțuri.
Aproape tot timpul mă gândesc la zidul opus.
Este roz cu picățele. L–am privit atât de mult
Că-l cred o parte din inima mea. Dar el pâlpâie.
Acum sunt un lac. O femeie se apleacă spre mine.
Cerându-mi să-i spun cine e cu adevărat.
Apoi se întoarce spre acei mincinoși : lumânările sau luna.
Și văd spatele și i-l reflectă cu credință.
Mă răsplătește cu lacrimi si cu agitarea mâinilor.
Sunt importantă pentru ea. Ea vine și pleacă.
În fiecare dimineață fața ei înlocuiește întunericul.
În mine a înecat o față tânără și din mine se ridică o femeie bătrână
Înspre ea, zi după zi, ca un pește hidos.