Mihai Eminescu›Poezii

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul

Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. Și în brațele-mi întinse Să alergi, pe piept

Dacă vreodată în lunga-ți cale Te-i simți, frate, nenorocit, Pieptul în chinuri, inima-n jale, Viața-ți de lacrimi o tristă vale, Ochii în

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri Și niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori,

Pierdută pentru mine zâmbind prin lume treci Și eu să-mi știu osânda... să te iubesc în veci, În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind, De-a

A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată. Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate

Mai am un singur dor: În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării; Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Pe-ntinsele ape Să am

Balcescu si urmasii lui Peste doua zile va iesi de sub tipar Istoria lui Mihai-Voda-Viteazul de Nicolae Balcescu. Se stie neobositul zel, cu

Nu credeam să-nvăț a muri vrodată; Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei nălțam visători la steaua Singurătății. Când deodată tu

Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă ... Pe căi batu-te adesea vrea mintea să mă

O stingă-se a vieții fumegătoare faclă Să-mi aflu căpătîiul cel mult dorit în raclă! N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun, Căci n-am avut

Vezi, rândunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-așează bruma peste vii - De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? O, vino iar în al meu

S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind

Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere, Căci mii de lacrimi nu-i ajung Și tot mai multe cere. De-un semn în treacăt de la ea El sufletul

Să-ți cer un semn iubito, spre-a nu te mai uita? Te-aș cere doar pe tine, dar nu mai ești a ta! Nu floarea veștejită din părul tău bălai, Căci

De-or trece anii cum trecură, Ea tot mai mult îmi va plăcé, Pentru că-n toat-a ei făptură E-un \"nu știu cum\" ș-un \"nu știu ce\". M-a

De cîte ori iubito de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheață mi-apare înainte. Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna, cea

- Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. În zadar râuri în

Multe flori sunt, dar puține Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieții, Dar se scutur multe moarte. E ușor a scrie versuri Când

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul

Să torni la rime rele, Cu dactile în galopuri, Cu gândiri nemistuite Să negrești mai multe topuri; Și când vezi vreo femeie Să te-nchini

La vie de la grandiose Venise s’est éteinte, Ni chansons, ni lumières de bal ne l’assaillent Dans l’escalier en marbre, par les vieux portails,

Un lac bleu, au milieu d’un bois De jaunets d’eau est parsemé, Faisant des ronds d’écume sur l’eau Une petite barque s’y voit trembler. Je me