Magda Isanos›Poezii

Ardeau ca niște facle vii, în vârf de firave tulpini. Își înălțau râzând zglobii obrazul roșu dintre spini. I-am adunat cu mâini avare, am

Eu știu că tu nu meriți dragostea și-mi place totuși să ți-o dăruiesc; dar parcă bolta merită vreo stea, și totuși câte-ntr-însa

E-atâta frig în mine,-ncât îmi zic, ca o livadă toamna, \"Oare n-am visat c-a fost frumos și vară,-n vreme ce nimic din toate-acestea nu s-a

Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc lângă fereastra ta, te-aș auzi și-n voie te-aș privi întreaga zi. M-aș apuca și iarna să-nfloresc,

Umplând încăperea și inima toată, bărbatul veni de-afară, din zloată; glasul lui mare făcu să se sperie focul. Suduia lepădându-și

Inima mi-i pom impovarat de rodii singerii ; le-am scuturat, si nu s-au scuturat, si trebuie sa vii. Ramurile sa se-ndrepte vor catre cer si

Tu esti în inima mea ca un dar neasteptat si mult prea scump, pe care il cercetez mirata iar si iar, cu-aceeasi nesecata desfatare. Esti

… Toate le-aud Și-auzul încă mi-i crud. Clopotul sângelui molatec, rotund ține veștile care nu mai pătrund. Þine veștile de la stea, să

Clipă, desfă-ți aripile tale bogate; mările se clatină departe, undeva un curs de râu s-abate, oamenii se nasc, oamenii s-acopăr cu

Acuma cintecul s-a sfirsit. Nu stiu de-i bine ori rau. Din frunze-am cintat. Dumnezeu, linga mine stind, mi-a soptit. De fapt nu era Dumnezeu,

N-aș vrea ca după moarte să-nvii în alt tipar de om sau animal, sau floare cu petale străvezii, ci-aș vrea să trec în regnul mineral. Să fiu

Doamne,, n-am isprăvit cîntecul pe care mi l-ai șoptit. Nu-mi trimite îngeri de gheață și pară în orice seară. Nu pot pleca. Arborii îmi

Mina ta nu-i fara de temei fierbinte, sau rece, grea ca plumbul, sau usoara ; eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte, cum are obiceiul stapinul,

Este la marginea cimitirului, lîngă bunic, un loc prea potrivit, să-mi uit de toate și să-i țin și lui cînd noaptea-i lungă, iarna, de

S-aprinde-n oglindă lampa bătrână cu picior și bonetă de-atlas - și nu știu, eu povestesc, sau ea, fără glas, amândouă cuprinse-n

As vrea sa mor alaturea de tine si timpla linga timpla ta s-o pun, ca, ascultindu-ti gindurile bune, sa stiu daca mai esti si-acuma bun si fara

Ceva nespus de tânăr s-a pierdut... Așa, cu golul fiecărui ceas, s-a risipit în mine, s-a retras, ca un izvor de nimenea știut. Mi-a fost de

De trupu-n care ma pindesti, durere, m-as despartii cu inima usoara, ca sa rasar intr-o imprastiere de iarba si de flori la primavara. I-o

Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc lângă fereastra ta,te-aș auzi și-n voie te-aș privi intreaga zi. M-aș apuca și iarna să-nfloresc, ca sa

Tu ești în inima mea ca un dar neașteptat și mult prea scump, pe care il cercetez mirată iar și iar, cu-aceeași nesecată desfătare. Ești

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns, Doar sarutarea ta ar fi în stare Să stinga focul rău ce i-a cuprins, Să-i umple de iubire si de

Tu esti în inima mea ca un dar neasteptat si mult prea scump, pe care il cercetez mirata iar si iar, cu-aceeasi nesecata desfatare. Esti

Vai, frumusetea ceasului de-acuma de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine, si-alaturi sa simtim sub talpa huma de iarba vietii grea, cum de

You’ll die, and behind you your whole abode Next day will still be under sun or fog, And still, the postman is to cross the