Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Magda Isanos

Magda IsanosPoezii

(62 texte)

Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași - d. 17 noiembrie 1944, București) scriitor român, a fost poetă, prozatoare și publicistă, soția lui Eusebiu Biografia completă →

Macii

Ardeau ca niște facle vii, în vârf de firave tulpini. Își înălțau râzând zglobii obrazul roșu dintre spini. I-am adunat cu mâini avare, am

Magda Isanos

Dragostea mea

Eu știu că tu nu meriți dragostea și-mi place totuși să ți-o dăruiesc; dar parcă bolta merită vreo stea, și totuși câte-ntr-însa

Magda Isanos

Toamna

E-atâta frig în mine,-ncât îmi zic, ca o livadă toamna, \"Oare n-am visat c-a fost frumos și vară,-n vreme ce nimic din toate-acestea nu s-a

Magda Isanos

Vis vegetal

Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc lângă fereastra ta, te-aș auzi și-n voie te-aș privi întreaga zi. M-aș apuca și iarna să-nfloresc,

Magda Isanos

Bărbatul

Umplând încăperea și inima toată, bărbatul veni de-afară, din zloată; glasul lui mare făcu să se sperie focul. Suduia lepădându-și

Magda Isanos

Belsug trist

Inima mi-i pom impovarat de rodii singerii ; le-am scuturat, si nu s-au scuturat, si trebuie sa vii. Ramurile sa se-ndrepte vor catre cer si

Magda Isanos

Daruri

Tu esti în inima mea ca un dar neasteptat si mult prea scump, pe care il cercetez mirata iar si iar, cu-aceeasi nesecata desfatare. Esti

Magda Isanos

Auz

… Toate le-aud Și-auzul încă mi-i crud. Clopotul sângelui molatec, rotund ține veștile care nu mai pătrund. Þine veștile de la stea, să

Magda Isanos

Clipă, desfă-ți aripile

din volumul \"Cantarea Muntilor\"

Clipă, desfă-ți aripile tale bogate; mările se clatină departe, undeva un curs de râu s-abate, oamenii se nasc, oamenii s-acopăr cu

Magda Isanos

Acuma cântecul s-a sfârsit

Acuma cintecul s-a sfirsit. Nu stiu de-i bine ori rau. Din frunze-am cintat. Dumnezeu, linga mine stind, mi-a soptit. De fapt nu era Dumnezeu,

Magda Isanos

Dorința

N-aș vrea ca după moarte să-nvii în alt tipar de om sau animal, sau floare cu petale străvezii, ci-aș vrea să trec în regnul mineral. Să fiu

Magda Isanos

DOAMNE, N-AM ISPRÃVIT

Doamne,, n-am isprăvit cîntecul pe care mi l-ai șoptit. Nu-mi trimite îngeri de gheață și pară în orice seară. Nu pot pleca. Arborii îmi

Magda Isanos

Mâna ta

Mina ta nu-i fara de temei fierbinte, sau rece, grea ca plumbul, sau usoara ; eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte, cum are obiceiul stapinul,

Magda Isanos

La marginea cimitirului

Este la marginea cimitirului, lîngă bunic, un loc prea potrivit, să-mi uit de toate și să-i țin și lui cînd noaptea-i lungă, iarna, de

Magda Isanos

Lampa

din volumul \"Cantarea Muntilor\"

S-aprinde-n oglindă lampa bătrână cu picior și bonetă de-atlas - și nu știu, eu povestesc, sau ea, fără glas, amândouă cuprinse-n

Magda Isanos

În vrăjbire

As vrea sa mor alaturea de tine si timpla linga timpla ta s-o pun, ca, ascultindu-ti gindurile bune, sa stiu daca mai esti si-acuma bun si fara

Magda Isanos

Regret

Ceva nespus de tânăr s-a pierdut... Așa, cu golul fiecărui ceas, s-a risipit în mine, s-a retras, ca un izvor de nimenea știut. Mi-a fost de

Magda Isanos

Strofele poetului bolnav

De trupu-n care ma pindesti, durere, m-as despartii cu inima usoara, ca sa rasar intr-o imprastiere de iarba si de flori la primavara. I-o

Magda Isanos

Vis vegetal

Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc lângă fereastra ta,te-aș auzi și-n voie te-aș privi intreaga zi. M-aș apuca și iarna să-nfloresc, ca sa

Magda Isanos

DARURI

Tu ești în inima mea ca un dar neașteptat și mult prea scump, pe care il cercetez mirată iar și iar, cu-aceeași nesecată desfătare. Ești

Magda Isanos

Saruta-ma

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns, Doar sarutarea ta ar fi în stare Să stinga focul rău ce i-a cuprins, Să-i umple de iubire si de

Magda Isanos

Daruri

Tu esti în inima mea ca un dar neasteptat si mult prea scump, pe care il cercetez mirata iar si iar, cu-aceeasi nesecata desfatare. Esti

Magda Isanos

Logodna de primavara

Vai, frumusetea ceasului de-acuma de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine, si-alaturi sa simtim sub talpa huma de iarba vietii grea, cum de

Magda Isanos

Texte în alte limbi:

24 din 63 poezii incarcate