Magda Isanos›Poezii

Toporasi Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat si anul asta zana primavara, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parca-ar fi venit intaia

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns, Doar sarutarea ta ar fi în stare Să stinga focul rău ce i-a cuprins, Să-i umple de iubire si de

Primăvara Un aer caldut, parfumat Sub cerul de-un pal ivoriu, In vale pârâul umflat alearga salbatec si viu. In zori m-a trezit

Pentru pace mă rog, pentru lucruri uitate și pentru oameni din singurătate. Un cerc vrăjit se-nchide în jurul lor. Si fruntea-ngheață, orele

Eu nu regret povestea de iubire, dar e nespus de trist si de ciudat sa simti c-asemeni unui fir subtire ceva frumos din tine s-a sfarmat. Si nu

Din lada mirosind a molii si-a parfum a scos o rochie din tineretea ei bunica. Subtire-i si usoara ca un fum, de parca-ar fi tesuta din

Cint ca privighetorile oarbe. Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe. Atit de sus ne-naltam citeodata... Sufletu-mi arde de-o flacara

Jucăria ~de Magda Isanos~ Dusman grozav e timpul, mi se pare acuma ca si când te-as fi visat, cum poate mai viseaza cate-o floare pamantul,

Sunt mii de ani de cand ne-am intalnit, si-am pus vanatul nostru la un loc, si-n grota, dupa ce-am aprins un foc- legandu-ne tovarasi, ne-am

O carte-mi tine-ades tovarasie Si-a mai rămas pe randurile ei, Ca pulberea de soare stravezie, Lumina unui gând din ochii tai. Din cand in

Vai, frumusetea ceasului de-acuma de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine, si-alaturi sa simtim sub talpa huma de iarba vietii grea, cum de

Oamenii bogati au facut icoane, catapitezme-aurite si strane, insa Dumnezeu n-a venit in locul astfel ingradit. Bogatii stateau grosi,

Invata-mă cu ce să-ncep intai si-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai, si cum, de-atatea lumi luminatori, pe gura

Imi risipesc ca o miliardara comoara mea de zambete si versuri, si-n toate aflu proaspete-ntelesuri, cum afla flori o zi de primavara. Asemenea

Frageda, inima ni s-a frant. Prielnici de-acum ne fie zeii cei blanzi din pamant si-ai cerului zei o mie. Creanga belsugului,

Murim... ca mâine E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi, poate chiar maine, pomii de pe-alee acolo unde-i vezi or să mai stee voiosi, în vreme ce

Sapho, te văd ca și aievea, frumoasă străbună, așa cum vechiul basorelief te arată, cu dulci palori de fildeș și de lună pe-obrazul supt și

As vrea să fiu copac Si-as vrea să cresc langa fereastra ta. Te-as auzi, Si-n voie te-as privi intreaga zi M-as apuca si iarna să-nfloresc, Ca

Buzele tale scumpe-n asta seara inima trista mi-au pecetluit, ca dragostea, ce-acolo a-inflorit, cat vei fi de departe sa nu moara Si toate

Prin vreme, dintr-o alta primavara, se-ndreapta catre mine-agale-o fata ( ce cunoscuta mi-i si-ndepartata! ) ea-ntinde mana, parc-ar vrea sa-mi

Cand voi muri, stiu ca va fi o zi frumoasa, voi culege-n palme soare si voi simti intaia sarbatoare, gandind ca maine n-am a ma

Logodnicul vine-n amurg, vesele pletele-i curg. Puneti-mi rochii albastre, flori. N-auziti pasii biruitori? Unde-i inelul scump, daruit? Luna

In lumea asta de n-ar fi culori si sunete, usor ti-ar fi sa mori; sau, de-ai putea, macar un snop de soare s-aduni si pentru viata

Cânt Cint ca privighetorile oarbe. Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe. Atit de sus ne-naltam citeodata... Sufletu-mi arde de-o flacara