Ion Vinea

Jos Arta căci s-a prostituat! Poezia nu e decât un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice vârstă; Teatrul, o rețetă pentru melancolia

Tu o Tu Ah tu Ah tu T U U U U U U U Ah-tu Ah T U U U U U U U U Ah-tu ah-tu ah-tu ah-tu ah Tu Ah Tu Ah T U U U U Ah-tu-ah, ah-tu-ah,

- Mă dor în mine drumurile înapoi. - Ești palidă, ochii tăi sunt mai mari. - Te-am așteptat, fiindcă te-am gonit. - Am fugit să găsesc

Inima mea te cheamă din noapte când dorm orologiile în piatră, când stele se ating ca șoapte, când tresar cărbunii pe vatră. Ochii tăi se

Mâinile tale sunt albe și cinstite și ochii tăi sunt de la Dumnezeu, cum și-i închipuire călugării, albaștri. Semeni cu floarea-soarelui când e

Marș funebru pentru iubirile moarte, Aur solemn din fluide fanfare. Unde sînt Umbrele? Lung le plâng clopotele. Ritmic polenul silabelor

Iată, pe lumina dealului cel ascuțit Noaptea înjunghiată a murit, Vin, puhoi, cirezile-nzoririi, Plugurile spintecă pământul, O să cânte

(imitatie) Azi ma-ndeamna iar sa m-avant in larg singuratica mare sub cer si un veler inalt si o stea de-ndreptar este tot ce mai cer. Si

O tristeță întarzie în mine cum zăbovește toamna pe câmp, nici un sărut nu-mi trece prin suflet, nici o zăpadă n-a descins pe pământ. Cântecul

Din ce adînc și limpede trecut înfiorați stelarele amurguri Și oamenii cu inima de lut, voi, clopote captive-n bolți și burguri? Legînd în

Din inima noastra desertata Ora s-a prelins a despartirii. Ca o perla bolnava a zacut pe fund Setea, cand n-a mai avut ce sa mai soarba. Ora

Să-mi fie mâinile tale ultimele ce aștern inimii zăpada liniștii dintâi ca peste un mormânt nou de toamnă. să fie ochii tăi soarele sumbru al

Fără tine pe coaja pămîntului. Singur cu gîndul în fața mărilor. Fără tine de-a lungul drumurilor, fără vise de-a fundul nopților. Fără

\"Panoplii, confetti, marote și cai Suflet pavoazat de 10 mai, Pălării înalte, muzici și ecou, Fastul se repetă, trece-un rege nou.\"

Emmy Hennings a scris: \"fata pescarului din Batavia\". Pe vreme de război simplă veste de la prietenii mei din Svițera, dată 915, Zürich,

Tăcerea a înmărit luna.[...] și tăcerea e atât de veșnică încât aud vrabia timpului foșnind scurt între ramuri.[...] Și iată că vis sau

A tăcut pădurea nervoasă ca o herghelie; pântecul ei, valea mată și rotundă, în bruma dealurilor: femeie goală între perne moi. Cloșcă

I De doi ani nu mă mai cunosc vecinii. Pricina e că sunt mai vechi locatar decât oricare dintre ei, fiindcă toți cei de pe vremuri, unul câte

În larma orchestrei de negri, în lâncede cârciumi de lux când tremură coama femeii din perne și vis Și palid e chipu-i și aprigă șoapta, Și-n zori

Ascult pamantul, arborii, pietrele, drumul arcuit in tacere printre avantul izvoarelor, sub tarmii fara pasi ai stelelor. Ascult vantul,

…Bang. Un sunet plin trece rar ca o lumină peste viața reculesă și deplină dintr-un peisaj creștin. Pe sub sonorul adăpost turmele seculare

Gară peticită de lumini, șine verzi sub luna de venin, câmp în ceruri înțepat cu spini, ce tăcere, suflet pal și mut, trenurile toate au

Printre Tanagre false și flori de fir persane când dormi, pe mări de ambru și umbre, în alcov, spre trupul tău alunec, înot, ca spre-un ostrov cu

Într-un sfârșit în marginea orelor moarte nalt și aspruTurnul a crescut zi cu zi,noapte cu noapte întemnițându-mă. Singur veghez.Nici un

Cine e omul de nebiruit ? E numai cel pe care nu-l clintește nimic din ce nu stă-n puterea lui. Numai acesta-i cel ales. A-nvins în bătălia lui

lui Jacques În bolta seculară becul își uza bucla-i incandescentă, ca o cochetărie blondă, în golul unui craniu uriaș. Becul fusese instalat

Pe drumul cu boschete prăfuite seara cădea ca o altă zi, zarea chema turmele târzii cu stele limpezi și povestite. Drumul tot mai alb în tot

Sînt azi ca un câmp de mărăcini cu cer roșu în fund, sau ca un cătun părăsit sunt și cojit în amurg ca un dâmb. Doamne, lasă-mă să mă închin

Mi-am trădat inima, mi-am ucis sufletul, am mințit cu vorbele iubirii, dinaintea lacrimilor am surâs. Ascund azi ursitei priviri de mult

Mi-e veche inima: un menuet captiv în ceasul unei jucării. L-asculți și-ncerci în soarta lui să-l scrii altfel: să-i stingi suspinul

Răpus de veac și oameni și retras în sinea mea și-n gînd ca-ntr-o cetate, cuprins de umbre-n prag de bun rămas, din vorbe și-amintiri solie

De ce te-ai dus când știi că-n oră șoapta destinului pândește, când știi că orice pas ne rătăcește, din pietre că ne poticnesc ispitele, că

În adânc unde uitare nu e și doar în vis pătrunzi prin al somnului fără de fund abis, tu mă aștepți în lacrămile de altădată. Palidă

Soră, - ce fericiți sîntem, soră, acum, când lacrimile s-au sfârșit. Când visul anilor s-a risipit, soră, - ce fericiți sîntem, soră. Am

Cum s-a ales din ambru și mărgean ființa ta clamând pe-aceste praguri, chemarea ta și dorul tău de larguri privite printr-un fermecat

Limpede vânt zbura pe herghelii când ochii tăi și-au fost deschis fântânile, când crenelurile și turelele și-au spulberat în goluri stelele, când

Să nu găsesc în mine nici un strigăt care strabate dincolo la tine, să fie piatra, piatra și tăcerea o mare nemișcată de suspine, să fie-adevarat

Printre Tanagre false și țesături persane când dormi, pe mări de - arome și umbră în alcov, spre trupul tău alunec, înot ca spre-un ostrov cu

Toamnă, pământ lepros, iarba se îneacă pe coline, negurile-n rochii rupte trec pe coaste, suflete vagi plutesc pe lângă lume. Astă-noapte

Toamnă. Sezonul ploilor. Au ruginit crinii grilajului pe balconul de lemn se dezbracă iedera. Soarele sfințește arborii, toată frunza o

De-ai fi fost crudă numai și vicleană, ți-aș fi și astăzi câine credincios, pândind câte-o privire, câte-un os, în umbra ta, din mila

Val pal, stâncile arse, albastrul sat într-un inel de var. Femeile țărmului au obraz de mărgean și se vând pe stras și suliman. Vreau să rămân

Cine rămâne prin neguri și ploi când milioane trec de strigoi? Se clatină noaptea de negre drapele, palid obraz luminează-ntre stele. Steaua

Luna lăsa pagini de argint și vibrau buzele apelor neînțelese cetiri. Am dezlegat barca dintre stâncile de fier am desfăcut pânzele palide. Þii

Primăvară. Mi-amintesc: izbucnise orchestra soarelui. Pe fluviu dănțuiau sloiurile. Pe câmp frângeau săbii luminile. Tunete: se surpau

Din țara de miazănoapte vin păsări mari. În somn le auzi vuietul rece prin arborii mari ca o liră de oase. În aerul vrăjmaș se spulberă

În cavoul ca o visterie ferecat din mireasă a rămas o rază. Un suspin prin toamna coroanelor Tăcerea e o sită Auer Orice zvon scutură

În paradisul de asfalt sub zodia stelelor cu arc fulgeră ageră și aspră viața prinsă în năluci. Visul omului în ziduri crește cetățile crini de

1 Unde se găsește liniștea sfântă: la miezul nopții într-o cameră de hotel, pe un ghețar în beznele roșii, pe ocean sub steaua polară, în

E gol ca ochiul unui mort spațiul căzut sub cer în sânge, ca un luptător. Peste crângurile lămurite în văzduhul care s-a lărgit vântul leagănă

Ziua sfârșește în ochii tăi. Ziua izvorăște din ochii tăi. Apa izvorăște din gura ta. Florile seamănă cu gingiile tale. Aerul e tânăr în

Septembrie cu drumuri de-aramă în pădure, cu-ntârzieri de cornuri și povârnișuri moi pe cari se-opresc din umblet întoarcerile sure de turme cu

- Mă dor în mine drumurile înapoi. - Ești palidă, ochii tăi sunt mai mari. - Te-am așteptat, fiindcă te-am gonit. - Am fugit să găsesc o

Nici azi, nici mâine : ziua cea de ieri. Unde sunt orele pierdute-n veac ? Mi-e dor de stinsele priviri, mă cheamă glasuri ca stafiile prin

Pe căile de os ale Basarabiei gândul și-alungă liliecii, în iazul frigului crengi se zgârcesc, goana prin oglinzi se întețește. Vrei un

În muzeul pădurii cu odăjdii de toamnă Suvenir, silabe de cuc, pe unde potecile se învestmântă-n zale. Spre balconul de fier cu sângerări

Pereții de carton alb tăiați de o fereastră dreptunghiulară; ziua se reazimă pe cer; și-un horn omoară timpul cu panglică

Doamnă, din orchestră sunetele-au șerpuit pe terasa de var amețită de mare, vuietele, glasurile, vântul și eșarfele și culorile, din toate

Ora de liniști stelare, clar semn de lumi fără nume, largul în ambru și-n jar e, Thalassa-n ritmuri apune. Vocile sfânt de curate,

Pe marginea mării de doliu, de-a lungul șterselor urme ale rătăcirilor mele, de-a lungul gemetelor din vechi osândite sub stele,

Doamnă, tu ești cel din urmă gând mergi înaintea mea. Când mor cheamă steaua cea rea Și dușmanul pândind ațintit la pământ. Singur în

Fată cu părul ca seceta, cu dorul ca paiul, cu inima ca luceafărul, mi-amintești satul din chenarul livezilor, cumpăna de lemn și jgheabul

Pe voievodul nostru, răspus, l-au prins vrăjmașii și, judecându-l după legea lor, ucisu-l-au drept hoț și trădător și-n foc l-au ars, iar

Nu sunt și n-am fost eu vinovatul. Ochii tăi mari în cari înflorește păcatul, doi nuferi din beznă țesuți, mistuiți în văpaie, lacrimi și

Doamne, tu ești cel din urmă gând, mergi înaintea mea când mă cheamă steaua cea rea și dușmanul pândind ațintit la pământ. Singur în

Pe balconul cuibărit sub stele stingerea cum tremură o ascult. Mor storuri jos. Dorm oștile de mult prin târgul nins. Duc umbra

Bulevardele sub ploi rouă pe globuri electrice pe scări de hotel luna lichidă stinse restaurantele în grădina publică rătăcesc ca un agent de

Spânzuratul vânăt din grădină plin de rouă și de frunze noi se-nvârtește-n axa-i de lumină fără frică de ninsori și ploi și râzând cu

Să-mi fie mâinile tale ultimele ce aștern inimii zăpada liniștii dintâi ca peste un mormânt nou de toamnă. să fie ochii tăi soarele sumbru al

Din inima noastra desertata Ora s-a prelins a despartirii. Ca o perla bolnava a zacut pe fund Setea, cand n-a mai avut ce sa mai soarba. Ora

Il silenzio ha ingrandito la luna. I galli hanno allarmato tre volte il villaggio, hanno taciuto anche le mucche dagli occhi grevi - i