Miez de noapte
din revista Punct, nr. 3
de Ion Vinea(2009)
1 min lectură
Mediu
Printre Tanagre false și țesături persane
când dormi, pe mări de - arome și umbră în alcov,
spre trupul tău alunec, înot ca spre-un ostrov
cu golfuri călduroase și leneșe liane.
Naufragiat de-a pururi setos de noi secrete
descopăr alte unghiuri și-un alt parfum când plimb
pe formele-ți inerte mișcările-mi încete
și-aspir plăceri din juru-ți noroase ca un nimb.
Și pipăitul artă ciudată și subtilă
pe matele alei scăzând șerpuitor
sărutul mi-l conduce spre floarea imobilă
ce-ascunde printre bucle stigmatul de fosfor.
1912
Despre aceasta lucrare
Cum sa citezi
Ion Vinea. “Miez de noapte.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ion-vinea/poezie/miez-de-noapteIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
