Fără tine pe coaja pămîntului. Singur cu gîndul în fața mărilor. Fără tine de-a lungul drumurilor, fără vise de-a fundul nopților. Fără

Răpus de veac și oameni și retras în sinea mea și-n gînd ca-ntr-o cetate, cuprins de umbre-n prag de bun rămas, din vorbe și-amintiri solie

Toamnă. Sezonul ploilor. Au ruginit crinii grilajului pe balconul de lemn se dezbracă iedera. Soarele sfințește arborii, toată frunza o

Din țara de miazănoapte vin păsări mari. În somn le auzi vuietul rece prin arborii mari ca o liră de oase. În aerul vrăjmaș se spulberă

În cavoul ca o visterie ferecat din mireasă a rămas o rază. Un suspin prin toamna coroanelor Tăcerea e o sită Auer Orice zvon scutură

E gol ca ochiul unui mort spațiul căzut sub cer în sânge, ca un luptător. Peste crângurile lămurite în văzduhul care s-a lărgit vântul leagănă

Ziua sfârșește în ochii tăi. Ziua izvorăște din ochii tăi. Apa izvorăște din gura ta. Florile seamănă cu gingiile tale. Aerul e tânăr în

Septembrie cu drumuri de-aramă în pădure, cu-ntârzieri de cornuri și povârnișuri moi pe cari se-opresc din umblet întoarcerile sure de turme cu

Nici azi, nici mâine : ziua cea de ieri. Unde sunt orele pierdute-n veac ? Mi-e dor de stinsele priviri, mă cheamă glasuri ca stafiile prin

Pe căile de os ale Basarabiei gândul și-alungă liliecii, în iazul frigului crengi se zgârcesc, goana prin oglinzi se întețește. Vrei un

În muzeul pădurii cu odăjdii de toamnă Suvenir, silabe de cuc, pe unde potecile se învestmântă-n zale. Spre balconul de fier cu sângerări

Pereții de carton alb tăiați de o fereastră dreptunghiulară; ziua se reazimă pe cer; și-un horn omoară timpul cu panglică

Ora de liniști stelare, clar semn de lumi fără nume, largul în ambru și-n jar e, Thalassa-n ritmuri apune. Vocile sfânt de curate,

Doamnă, din orchestră sunetele-au șerpuit pe terasa de var amețită de mare, vuietele, glasurile, vântul și eșarfele și culorile, din toate

Pe marginea mării de doliu, de-a lungul șterselor urme ale rătăcirilor mele, de-a lungul gemetelor din vechi osândite sub stele,

Doamnă, tu ești cel din urmă gând mergi înaintea mea. Când mor cheamă steaua cea rea Și dușmanul pândind ațintit la pământ. Singur în

Fată cu părul ca seceta, cu dorul ca paiul, cu inima ca luceafărul, mi-amintești satul din chenarul livezilor, cumpăna de lemn și jgheabul

Pe voievodul nostru, răspus, l-au prins vrăjmașii și, judecându-l după legea lor, ucisu-l-au drept hoț și trădător și-n foc l-au ars, iar

Nu sunt și n-am fost eu vinovatul. Ochii tăi mari în cari înflorește păcatul, doi nuferi din beznă țesuți, mistuiți în văpaie, lacrimi și

Doamne, tu ești cel din urmă gând, mergi înaintea mea când mă cheamă steaua cea rea și dușmanul pândind ațintit la pământ. Singur în

Pe balconul cuibărit sub stele stingerea cum tremură o ascult. Mor storuri jos. Dorm oștile de mult prin târgul nins. Duc umbra

Bulevardele sub ploi rouă pe globuri electrice pe scări de hotel luna lichidă stinse restaurantele în grădina publică rătăcesc ca un agent de

Spânzuratul vânăt din grădină plin de rouă și de frunze noi se-nvârtește-n axa-i de lumină fără frică de ninsori și ploi și râzând cu

Il silenzio ha ingrandito la luna. I galli hanno allarmato tre volte il villaggio, hanno taciuto anche le mucche dagli occhi grevi - i