Mustrări
de Ion Vinea(2005)
1 min lectură
Mediu
De ce te-ai dus când știi că-n oră
șoapta destinului pândește,
când știi că orice pas ne rătăcește,
din pietre că ne poticnesc ispitele,
că uneltește vântul împotrivă-ne,
și stelele, fântânile și arborii
menesc a rău,
că pretutindeni nencetat ivitele
răscruci ne taie căile
că șerpii împletitele,
și-n orice loc se-abțin blestemele.
De ce-ai rupt lanțul trupurilor noastre
lăsându-le doar gândul drept verigă,
de taina lor cum de nu ți-a fost frică,
de ce-ai crezut, de ce-ai lăsat
leagănul somnului să ne legene
pe fiecare cu alt vis,
cum de-ai îngăduit ursitelor răgazul
să ne răpună despărtiț
și suflului de gheață-al veșniciei
să treacă peste jurământul nostru
ca iureșul unei vrăjmașe oști
peste-un hotar deschis ?