Grigore Vieru›Poezii

A fost război. Ecoul lui Şi-acum mai este viu. Cămăşi mai vechi, mai noi – Amară amintire de la fiu. De-atâtea ori fiind Pe la izvor

Lui Ilie Ilaşcu Sărmani copii De sărman neam! La gât Cu roşii petice, Fier vechi, Fier uzat adunam Pentru cătuşele tale, Pentru

Dormi-adormi, măicuţă dragă, Dorm nepoţii tăi de fragă, Dorm şi blidele spălate, Dorm şi rufele curate; Dorm trudite-a scării trepte Lângă

Tic-tac, tic-tac, Ziua, noaptea, eu nu tac. Mititel, îmi pare bine, Se ia lumea după mine.

Iată-a fost la noi zidarul, A făcut pereţi la casă. Ai, a fost la noi zidarul, Dar noi nu eram acasă. Şi a fost la noi tâmplarul, A pus

Este o împărăție dulce cu nouă împărătese surori rumene și aburite ca sfântul soare. „Bună ziua, femeie muncită!” „Bună ziua, copii

Nu-mi lua cercei şi salbe, Că de-amu am plete albe. Nu-mi lua năfrămi străine, Că de-amu eu nu văd bine. Rochie nu-mi lua de lână, Că de-amu

– Pe fag dulce-amărât Arde, mamă, alba-ți stea, Te uitaseși la ea atât Încât semeni azi cu ea. Ziua, noaptea, la apus, Ardeți către tot

M-am amestecat cu viaţa Ca noaptea cu dimineaţa. M-am amestecat cu cântul Ca mormântul cu pământul. M-am amestecat cu dorul Ca sângele cu

Când am să mor, Să mă îngropi În lumina ochilor tăi. Lumea, Venită la mormântul meu, Va sta îngenuncheată În faţa ta mereu. Ca nimeni Să

Constanţei Buzea „Cineva Se roagă într-un târziu În rugăciunile mele uscate.” Cineva plânge În lacrima mea, Poate chiar Dumnezeu. Cineva

Lui Ion Borşevici Cântecul cel mai frumos Şi cel mai puternic Încă nu s-a scris. Veni-va o zi Când se va scrie. Pe albul de sus Al

Vine alba dimineaţă Cu roşi trandafiri pe faţă. Pasărea a ciripit, Toată lumea s-a trezit. Iarba s-a spălat cu rouă Şi-n rochiţa verde,

Mama intră-n mare. Asfinţire lină. Sfintei mari întinderi Cuvios se-nchină. Alb împrăştiate Pletele-i pe valuri Coperă, o, marea Pruncii

lui Ion Grama Zadarnic din braţele mumei Cobori pe pământ Dacă nu vezi în jur Frumuseţile lumii. Chiar dacă beschia Sârmei

Tineri eram Şi iubeam poienile roşii, Poamele păduratice, brazii Carpaţilor, pe care-i Vedeam în vis. Aveam fiecare Cărarea lui La

Lui Michael Bruchis Pururi voi omeni Pe cel care se-apropie De izvoarele suferinţei mele. Prelungire în Dumnezeu A vieţii pe care-o

Cu burtica rotunjoară Stau în cuiburi grămăjoară, Ca pe deal oiţele Când le frig arşiţele.

Nu sunt al tău. Al nimănuia nu-s. Cocorii mei de mult de tot s-au dus. Eu priveghez străvechiul cer senin Ce-aşteaptă nori – el ştie că ei

Peste casă noaptea cură. Eu mă culc, îmi cânt din gură: Nani-na, Nani-na. Cânt întâi pentru picioare, Că-s trudite

Lui Dumitru Radu Popescu Cum să-ţi spun, Fratele meu drag, Tu care ne-arăţi ce duios Trec cuvintele româneşti Prin roua suferinţei

Aureliei si lui Valeriu Rusu Tu, mare naţionalistule, Dumnezeul nostru de Sus, Tu care nu vrei nicidecum Să-ţi schimbi Culoarea albastră

Te-ai dezbrăcat de noapte Ca de cămaşă, Ah, creangă de măr! Tremură degetele vântului Pe sânii tari Ai merelor tale. Pe aer culcată, Cu

– Pe deasupra satului: Nunta împăratului! Cine, cine o opreşte Mult de ea se foloseşte! Nunta, cu întregul neam, S-a oprit, zum-zum, pe