Gheorghe Tomozei›Poezii

Copilărie.blidar de lacrimi, firimituri de pâine și muzică, mâner de sabie, fără sabie... Timp jupuit de pe ape, gard pe care suie gâtul unei

...Trăiesc reîncarnarea mierii. Cineva mătură paradisul de cadavrele fericite în vreme ce mie mi se pare că aud desfrunzindu-se religii...

Sunt clipe când aș vrea să-ți spun: (cu buze închise) ascultă-mi viața! Nu e nevoie s-o vezi ori s-o citești, trebuie doar s-ajungi s-o

...Și frunze calme, leagănă pe ape tremurător calvar de funigei. Peste surâsul tău și peste pleoape nu cade toamna, Gheorghe Tomozei. Aprinzi pe

Arde cu lumină pală steaua mea de pricopseală; spumegă-n bolți lungii ei colți, crește fără măsură . lacrimă cu burta la gură. N-are, a ei,

Tu petala, eu cămașa cu zala. Frunza, tu, eu vântul care-o căzu. Tu galbenul nelămurit, eu desemnul din zid. Tu, drumurilor, capătul, eu

Cădere din miercuri în joe, fumegă preajma aloe, curgere din joe în vineri ca-n tulburi, foștii ani tineri, vinere pe-o sâmbătă dată ca pe un

Anotimpuri îndrăgostite, însângerându-se surd în noaptea de echinox, amintiri și ierburi văratice le regăsesc pe același pervaz de fereastră în

Ai avut și tu o istorie, iarbă, verde lacrimă bizantină, privind în urmă ce spun firele din care ai curs? Aiavut și tu voievozi retezați de

Copilărie, primele, de mână litere căzând cu primii dinți amari, pe-acoperișuri străine. Trimitere la cumpărat litere mari, ca la cumpărat de

Atlet al crinilor? Se poate, dar poetul e, mai ales, soldat, descătușat de inelul muierii, descătușat de pâinea de-acasă, descătușat de mâinile

Culorile în trup, se fac oase dulci, se face vin, zăpada iernii trecute, ochii se fac pietre, buzele . singurătate, cuvintele se fac

Ploaie, transparență pedepsitoare. arbore, statuie fără cap . mi-ați mai rămas, acum când luna doare și-n pielea lepădată a șarpelui încap? Mai

Părinte, vinu-i beat de mirodenii, dar cum n-alungi cu brațul ori cu plânsul și cu monarhiceștile smerenii, atâția diavoli câți se zbat

Noaptea-n friguri se divide când încă mai am gură să-mi las sărutul pe degetele despletite, întoarse-n oglinda lor de popas. Și oglinda e gură

O, ești frumoasă, zăpadă, fără să se vadă...

Cu primitive grații te-adulmecam ca un sălbatic ce stârnește cenușile din vatră, dar mă târăsc spre tine din epoca de piatră! (de piatră

a murit semeata statuie si-am ingropat-o dupa datina sub talpile catedralei. maine, sfatul batranilor va porunci ca amintirea ei sa fie

Ești lângă mine. Te simt bucătărind în sângele meu, îți știu tăcerile pe de rost, numai scrisorile de la tine îmi vin tot în scrierea inca…

Sa ai un cap milenar, mana stanga sa aiba 43 53 cea dreapta, sa ai buze de ani optaspe si cu o inima imprumutata de la cimitirul de

cand trec de pragul, al fagaduintii, imi pare c-am lasat in urma bruma, dar nu sunt singur, simt in carnbe dintii secundei careia ii sunt

Ora năruită-n văzduhuri. Ora lasând o urma arsă pe cadrane, peste nisipul umbrei mele stinsă, ca luna peste caravane… Ora sfâșiată de stele-n

Sunt îmbrăcat în piele de fraged facsimil scris de-un calugăr-copil într-un schit de sub stele…

TRISTEÞE Pe fața apei, lebezi destramă curcubee … CÂNTEC PIERDUT În ochii ciutei moarte, luceferii adorm… PAHAR CU VIN Văzduhul și țărâna se