Visul VI
de George Gordon Noel Byron(2015)
1 min lectură
Mediu
VI
Și iar se schimbă visul. Pribeagul s-a întors
Și-l văd pășind în fața altarului, la braț
Cu tânăra-i mireasa suavă. E frumoasă,
Dar nu ca steaua dalbă a tinereții lui,
Și iată cum, deodată, pe chipului lui apare
Aceeași tulburare ce l-a cutremurat,
Pe vremuri, în capela bătrână; pentru-o clipă,
Ca și atunci, noianul de gânduri tăinuit
I-acoperă obrazul și piere fără veste
Cum a venit, și iată-l în liniște rostind
Cuvintele cerute de legământ, dar glasul
Străin îi pare, totul se-nvârte-n jurul lui,
Nu vede nici ce este, nici ce-ar putea să fie,
Ci casa veche, sala familială, largă,
Odăile și locul și ceasul anumit,
El vede umbra, vede lumina cum coboară,
Prilejul care-l leagă de-acel suprem minut
Și-o vede pe femeia care i-a fost menită
Cum se strecoară iarăși umbrindu-i ziua. Dar
De ce, în astă clipa, i se-arătase iarăși?