Gabriela Melinescu›Poezii

sălbăticit, în aer liber, steag sărbătorit pe țărmul meu oriunde, aspru cristal și-adevărat în care nici o lumină falsă nu

Afară din lucruri am fost. Întreabă-mă verde de ce suspini. În fluiere umblă doar greieri crescuți înăuntru, ca spini. Trec printre degete

Pietrele pe străzi sunt sparte, stau cu brațele în asurzire numai sârmele și tablele de șah își aruncă moleculele-n topire. Eu cu plumb în

Aproape nimeni n-o să-mi spună niciodată de ce stă câinele atât de liniștit. Vine o boală stranie ca în copilărie de care nu ne-am mai

Să stăpânim lucrurile ca și cum ele n-ar exista, cu disperare să pornim la șuierătura lor. Ca în prăpastie m-arunc asupra ta. Călcările

S-a dus Don Quijote. De-acum voi dormi cu lumânări în gură. În ce chip se va arăta acela care-ar vrea să doarmă? Mă vor opri pe mine și

Coloană de apă, vertebre lichide ale unui mare pește vânat pentru neliniște și pentru spaimă de văzul și auzul nostru atârnat. De-atâtea

Și vâslesc spre tine faruri roșii, sângele electric intră-n tunet, vii spre mine ca o boală care se transmite doar prin sunet. Tu ești fără

Ce blând îmi sunt străini părinții, parcă eu mi i-am născut și am fugit lăsând din mâna stângă-ndurerată doar inelarul peste nimeni

Te opresc, vid, să naști din sângele meu puțin clădire zadarnică! Femeie fluier din care măduva s-a scos, cancer de camfor sub mine

Albastrul pe care îl văd nu este cel desăvârșit, ochii străini îl laudă și îl încoronează pentru că marele albastru n-a venit. El luminează

Copiii așteaptă o pasăre dintr-o dată s-apară… pentru aceasta stau o clipă nemișcați ieșind din trupurile lor afară. Și gânduri singure

A tăiat vecinul meu un pom și acum e-așa lumină-n stradă… Doar la gard lumina a căzut. Nu-s copiii care să mă vadă că am plâns și

Pe neașteptate, din toate părțile, lumină! Privesc țigări, fumul e singurul miros care se vede. Duc o viață aiurea pe care nici o presupunere

Față de o, față de e, față de u, ovalul feței galben scade, obiectele, fragmente suave de pământ – asemenea într-o apă rotitoare de

Lucruri rotunde, lucruri mai departe dacă vreți voi să trăiți, s-a adus pe lume tăioasă o sabie pentru degetele celor fericiți. Ei dușmani

Ah, obiecte cu strigoi în ele, se aruncă în nisip un lanț de lemn, ca din întâmplare un cuțit îmi atinge peste chip un semn. Cum purta pe

Fug împrejurul zilei și deodată vin, umflate, apele și ne înlocuiesc pământul și boturi calde îmi răsuflă în auz și se încurcă, în lumină,

Să aducem zarurile grele dintr-un colț de elefant tăiate, să le batem pe pământul ud până când de lovituri sunt despicate. Și să iasă brusc

Ar trebui să cred în fructe. Foșnetul zânei când apare din tăietura merelor ea cade într-un ochean plutit pe mare. Nu mușca din frunza pe

Unde e locul în care mișcătorul trup atinge-n trecere lucruri reale? Stau peste pământ întinsă și primesc refluxul sferelor egale. Ah,

într-o noapte m-am întors cu gâtlejul Ca un tânăr câine strălucind de o rană sunătoare. Ușa casei cu un ac lung tras din creier Am

Poate eu voi câștiga după semnul alb al zilei. Strugurele înghețat din privirile copilei se desface rar și cade și norocul dinspre lume

Urmează veverițe, urmează mâluri cu crocodili, știu precis și mirosul pământului care urmează. Dar în vreme ce dorm vine un copil bărbos