Gabriela Melinescu

Când scriem trebuie să păstrăm distanța față de ce s-a întâmplat în cuvinte Ca atunci când salvezi un om de la înec: Trebuie să-l ții pe

Ce singuri suntem pe pământ, eu la un capăt, tu la celălalt, ca pe un galben balansoar, tu în adânc, eu în înalt... Prea mult mă ții în sus, și

Fratele meu e pentru totdeauna acolo cu amintirea lui. Mănâncă o rază de miere păstrând pentru el secretul bunei sale dispoziții. Dimineața

Aceasta este ora de spital în care se salvează lumea doar prin frumusețe. Se aduc statui cu forme strălucite și se așază de văzut prin

Aceasta nu este ultima scrisoare pe care ți-o scriu Corespondența noastră continuă deși se spune că ai plecat pentru totdeauna. Nu ca deobicei în

Eu sunt puișor canar ira, ra, ha, ira, ra, prins în gratii ca-ntr-un zar de crud os, din picior de tânăr scos. Fă-mi loc, fă-mi loc, zice

Meșterul cu ochi albastru. Irisul înlăcrimat. Pe obraz subțire ploaie. Albastrul cutremurat. Poate-i s-a născut un fiu și-a primit din sat

Te cheamă așa și așa, pot să-ți spun oricum. În fiecare zi faci un ou de diamant. Din pântecul tău ies profeții în fiecare dimineață spunându-ne

Mușchii inimii zguduiți de o bucurie secretă Ecluzele memoriei se deschid. Liberă de greutatea vieții. Un amant cu multe brațe m-a

Ca un tânăr câine într-o noapte m-am întors cu gâtlejul strălucind de o rană sunătoare. Ușa casei cu un ac lung tras din creier am deschis și cu

Cărămizile casei noastre sunt din fum. Se vede un flaut suspendat. Patul cântă singur. De trei ori să fii lăudat fum, pentru tine știu că există

Noapte cu lună. Cineva se roagă în casa de deasupra mea. Sunt îmbrăcată în strălucitoarea mea rochie albă recitind poemul lui Thomas Hardy „She

După zile de somn și nopți cu soare el a ieșit din închisoare îmbrăcat în haine de nuntă și joben. Avea un surâs frumos de parcă ar fi vrut să

Atunci să nu te recunoști, să nu-ți strigi niciodată numele... Cînd pielea ți se strînge de durere, tu părăsește-o într-un loc al casei, ușor

Încă e noapte și mă gîndesc în întuneric la prima zi a lumii. La început a fost lumina și lumina era întuneric. Căldura era frig și frigul

E dezordine în aer, e devreme și de brâu mă strâng atâtea chei. Dacă moare un om tânăr și în lume s-a schimbat un obicei. Fața îmi îmbătrânește

Ieși în poartă, Lazăre, au venit fecioarele, daruri să le dai, prin vis ți se adună mâinile desprinse de pe aer în abis. Ochii până vei

Desenez ca altădată cu negru de China. Un soare negru apărut în melodia unei limbi străine. Pe rotundul soarelui se înfășoară pământul

Are tata un scump cal. Aflat în ultimul hal și zbanghiu privind răsucit într-un burghiu. Pe deasupra este ros. I se vede și un os

Mâine e lumea celor pentru care se strâng de astăzi crizanteme în coșuri făcute din oase omenești. E un delir secret în fiecare și nu poți

Gâturi cu pântece și ochi cu mir de care se atârnă norocoșii, tu erai cu mine viu în șirul sfinților pictați pe ziduri roșii. Tu erai

Așa frumos și singur ningea pe întuneric și frigul strâmba sticla. Eu într-un pântec sferic. E foșnet, e mătase de-afară… Și te iubesc,

Tată strălucitor împotriva îndrăgostiților cine ai fost tu, cu pieptul dulce, care nu vrei să mă privești și hainele scumpe pe piele să ți se

Treci ușor, mergând să nu te-ating, hainele pe trup sunt otrăvite. Purpurile calde ale unor regi într-o piramidă mai demult găsite.

sălbăticit, în aer liber, steag sărbătorit pe țărmul meu oriunde, aspru cristal și-adevărat în care nici o lumină falsă nu

El s-a luptat cu mine, eu m-am luptat cu el. Am nesocotit noi odihna pământului. Alții eram, alții suntem acum Cuvintele mele smerite

Nu știu dacă băiatul acela visează, Ne-am fi-ntâlnit undeva într-un vis… Trenul fugea cu ploaia pe umeri, uitaseră apele zăgazul

Trăiască ghiocelul care sfidează înghețul și primejdia în numele luminii prenatale! Ghiocelul care se trage singur din pământ și iese

Valoarea ta: o viață rătăcitoare. Eternitatea ta: nașterea în apropiere de podul Diavolului sub care curge râul Sihl, lângă

Afară din lucruri am fost. Întreabă-mă verde de ce suspini. În fluiere umblă doar greieri crescuți înăuntru, ca spini. Trec printre degete

Sferă jumătate, iarnă, dublu suflet, plantă cu miros otrăvitor, pământ gheață din Atlantă. Lumânare răsucită, funie din altă lume stai

Ce vis îngrozitor am visat eu pe mine însămi în bucăți m-am sfâșiat. M-am ascuns, am așteptat, Doamne, pentru propria moarte voi fi

Dacă aș putea să mă uit Dar voi ați pus un deget pe mine Strângându-mi în urechi: Asta ești tu, tu, tu! Niciodată nu voi mai privi în apa

Lumânări cu ochi de fiară. Hohotul de luptă stă ascuns. Ca un fir de apă într-o stâncă, îngerul, axă mișcătoare, lumea a străpuns. E

(Lui N. S.) Somnul dulce pe un talger. Capul Sfântului Ioan nu se bea, nu se mănâncă… Mușc dintr-un pahar de sticlă, stropi îmi curg pe

Roată a norocului, roată de băieți, ochi rotund pe care mișcarea ca o sferă a căzut. Am întins mâna și am cuprins umbra unui contur

A plecat la vânătoare tatăl meu, tatăl meu încuindu-și în casetă de aramă dantura de minereu. Ca un voievod candid de draci plin și

Vântul dinspre Ocean mi-a suflat în urechi. Ploaia de aur mi s-a prelins pe limbă. Nu văd nimic de jur împrejur. Cu un mănunchi de

Gheața pod deasupra apei… O funie galbenă de nisip deschide și închide mările. Ochiul unghie neagră pe chip… O, timp suflet, te duc

Douăzeci de picioare și douăzeci de mâini are tânărul cu care dansez. O, zeu indic, o sfântă îmbrățișare! Nu-l prefaceți în stană de

Mergem să vedem cum petrec caii. Este vremea cailor. Plimbă aceste hamuri aerul ca o elastică limbă. Stâlpii de gumă se-ndoaie călcând

* Nu observasem la el nimic neobișnuit. Nimeni nu înțelegea. Nici o femeie. Revăd bietele case, vârtejuri de apă răsucite de o municipală

De câte ori mi se părea c-aud cum râde cineva în întuneric, plină de frenezie mă trezeam dansând dansul meu de marionetă vie. Pentru nimeni

Tineri suntem într-un miracol strânși ca niște puști subțiri de vânătoare deasupra unui foc aprins peste zăpadă în care toate păsările vor să

Din somn direct către azurul zilei. Cu gura frumoasă a lui Swedenborg mărturisesc în fața ta, Dumnezeule sfânt: „Eu sunt al Tău și nu al

Somnul vine de la un copil. Se bea, în somn, se mănâncă. Fosforul cade de pe mea într-o făptură de clopot adâncă. Pasăre ești. Fără cuvinte

Bem în onoarea vervei, a vigorii planetei, în onoarea demonilor de aur, a scarabeilor, pentru deriva continentelor, pentru vulcanii care vor

Să se numească fericiți… E ora ultimă din zi. Și nicăieri nu am găsit pielea ascunsă de copii. Le-aud doar pașii care au fugit s-o

Regina uriașă jucând șah, singură, singură, singură. Eu, cerșetoare veselă la masă mea jucând șah în genunchi, singură, singură,

Astfel aș fi vrut să scoateți de pe mine greșelile, ca pe o haină, să uitați de ea, să-i dați foc! Atâta nedreptate mi-ați făcut în

Uitam lucrurile și mă bucuram peste moarte de tine. Ce fel de ființă a fost lemnul care se lipește ca o blană de jivină? Am început să

Deșertul avea pomi înalți cu fructe. Mergeam pe tot pământul și visam. Sprânceana polului era căruntă și-ntinsurile lumii hohoteau de

Ridicare a mâinii, o, stafia unui scut, îmi cad pe piele ca niște torturi frunze dintr-un pom nevăzut. Verde elastic, îndoială până la

Oh, atâția tineri a visat marmura, bolnavă de vis, cerul negru secerișul strălucește ca un pumn de smoală-n verighetă-nchis! Tânăra cu

Cobori frumos cu bradul pe un umăr, poate din munți, pe-o vijelie cruntă… și ninge bradul peste chipul meu subțire, voalul alb de

Pietrele pe străzi sunt sparte, stau cu brațele în asurzire numai sârmele și tablele de șah își aruncă moleculele-n topire. Eu cu plumb în

Dacă ating pereții, se aprind. Cu sângele, cu sensul fericită… Există o statuie-a mea și-a ta cu inima neîmpietrită. Dar ce pustii și

în cârciumă sub colivia privighetorii am văzut cum o ceață s-a lăsat ca un ghips alb căzut de pe șalele lucitoare ale părintelui Ioan

Să stăpânim lucrurile ca și cum ele n-ar exista, cu disperare să pornim la șuierătura lor. Ca în prăpastie m-arunc asupra ta. Călcările

Aproape nimeni n-o să-mi spună niciodată de ce stă câinele atât de liniștit. Vine o boală stranie ca în copilărie de care nu ne-am mai

Azi îți scriu, mult mi-e dor de prispă și de câini. Am crescut, dar eu ca și-altădată la cișmea beau apă tot din mâini. Plopii-n

Peste câmpia ninsă nimic nu exista, umblam ca în lichide orbii. Chiar fără trup, cineva se străduia să fie, când au venit deodată parcă

S-a dus Don Quijote. De-acum voi dormi cu lumânări în gură. În ce chip se va arăta acela care-ar vrea să doarmă? Mă vor opri pe mine și

Eu nu-i vedeam, îi auzeam râzând. Băieții fluierau frumos pe stradă. Rufe spălam în curte, sub un pom și frică îmi era c-or să mă

Coloană de apă, vertebre lichide ale unui mare pește vânat pentru neliniște și pentru spaimă de văzul și auzul nostru atârnat. De-atâtea

Cum trece apa într-o tulburare, îmi udă părul, mă visez căzând… Miroase apa a tainică fecioară care-și sărută umărul râzând. Și eu de

În încăpere liniștea e așezată în vase de lut, căni enorme cu vine albastre, stăpânul casei umblă nevăzut și aruncă câte-un fruct

Și vâslesc spre tine faruri roșii, sângele electric intră-n tunet, vii spre mine ca o boală care se transmite doar prin sunet. Tu ești fără

Va fi un viitor pasional în care tinerii se pregătesc de înnoptat. Negru profund, cărbune i metal… Viața substanțelor s-a repetat. Mă

Dintr-o dată totul a devenit atât de real, încât nu îți mai văd nici ochii, nici sprâncenele, moartea face ordine în viață. Peste pasărea cu

De-ar fi fost, de-ar fi fost să nu te cunosc niciodată, balcon de aer plutitor inimă în inimă suspendată. Ce scuturi atârnă în vânt,

Din când în când m-arunc precum un înger în noroi odată cu verzi plante din grădina devastată , și ca un diavol mă bucur de gustul și mirosul

Strămoșii noștri trăiau în strălucire pe un pământ care nu există. Pe o iluzie ne-am petrecut copilăria. Un timp ne-am ținut strâns ca niște

Ce blând îmi sunt străini părinții, parcă eu mi i-am născut și am fugit lăsând din mâna stângă-ndurerată doar inelarul peste nimeni

Bărbatul singur, vai, gânditorul, iubitei îi spune: nu suntem una chiar dacă lămpile se sting și trupurile se unesc ca jumătățile de

Te opresc, vid, să naști din sângele meu puțin clădire zadarnică! Femeie fluier din care măduva s-a scos, cancer de camfor sub mine

Mi se făcuse milă de dușman apoi mi se făcuse greață. Nu mă încred nici în sentimente și rațiunea mi-a devenit străină. Credeam că

Copiii așteaptă o pasăre dintr-o dată s-apară… pentru aceasta stau o clipă nemișcați ieșind din trupurile lor afară. Și gânduri singure

Credeam că sunt tânăr băiat, uitându-mă la tine, zeule tânăr, capul de sfânt atingea mâinile care-mi atârnă. Curios te pândeam, și

Uneori mi se pare că văd un munte. Mulțimi înaintează cu miliarde de picioare. Nu știu dacă noi mergem spre el sau el vine spre noi din

Fratele meu zace în adâncul mării de mii de ani învelit de alge, de delfini și arătări despre care nimeni să vorbească n-a îndrăznit

Îmi leagăn picioarele în umbră, foarte lungi, încât m-am trezit cu o talpă în marea care-l crete, cu cealaltă în căderile de stânci

Cel care știe limba animalelor, a lucrurilor animate și neanimate, limba celor care înțeleg și nu înțeleg a celor care văd și a celor care nu

Cum mușcam fructele îmi topeam dinții în alb spirt. Un frig liniștit mă trecea. Parcă din viață m-am oprit. Mișcările pe care le făcusem

Pe neașteptate, din toate părțile, lumină! Privesc țigări, fumul e singurul miros care se vede. Duc o viață aiurea pe care nici o presupunere

A tăiat vecinul meu un pom și acum e-așa lumină-n stradă… Doar la gard lumina a căzut. Nu-s copiii care să mă vadă că am plâns și

Și pierde-aș jumătatea cheie de aur vechi, de la părinți, nepăsătoare, duce-mi-s-ar cu vinul buzele fierbinți. Și iarăși doar să mi

Puștii în priviri înalță zmeii. Aerul se urcă și mai mult. Au plecat ast' toamnă derbedeii în armată au plecat demult… Trec așa, cu

Apa din cal sălta-n cristale când roșii când portocalii. Mă întorceam să încălzesc globule albe de stafii. Eu însă-mi ce puteam să râd,

Diverse întâmplări se pregătesc . Simt și un deget de metal pe buze, până la tine circulă pe drum moartea cu brațele unei subțiri

Se întoarce-n șa și spune: Eu sunt bărbatul care m-am născut și am crescut și am murit pe cal. Palid gândesc cu nostalgie la matricea

Chipul de la naștere e gata de uitare, și cad din fiecare stea, palizi bărbați adorm spre seară înarmați și împietriți în șa. Doar câte

Lucruri rotunde, lucruri mai departe dacă vreți voi să trăiți, s-a adus pe lume tăioasă o sabie pentru degetele celor fericiți. Ei dușmani

Față de o, față de e, față de u, ovalul feței galben scade, obiectele, fragmente suave de pământ – asemenea într-o apă rotitoare de

Înnoptezi în gândul meu. Sunt a nimănui și azi. Nopți de crin și nopți de leandru… Mi-au rămas în simțuri pentru totdeauna mâinile

Tu, minunato, mă-nsoțești mereu și negurile ochilor mi-alinți, lăsând în umbra mea înaltă îndrăgostite pietrele fierbinți. Și singură eu nu

Ah, obiecte cu strigoi în ele, se aruncă în nisip un lanț de lemn, ca din întâmplare un cuțit îmi atinge peste chip un semn. Cum purta pe

Albastrul pe care îl văd nu este cel desăvârșit, ochii străini îl laudă și îl încoronează pentru că marele albastru n-a venit. El luminează

Necunoscut îmi e băiatul care este, are un vapor tras de un elefant fericit. I-aș cere hainele cu împrumut și câinii Angliei care l-au

Fug împrejurul zilei și deodată vin, umflate, apele și ne înlocuiesc pământul și boturi calde îmi răsuflă în auz și se încurcă, în lumină,

Să aducem zarurile grele dintr-un colț de elefant tăiate, să le batem pe pământul ud până când de lovituri sunt despicate. Și să iasă brusc

Copil, ca Holderlin, ușor ca o pană, de cearta oamenilor, de dojana lor mă scapă o pasăre. Zimții aripei sale îmi atingeau fața. Când mă

Când încă speram iertat să fie și plonjam cu înfiorare în acest gând ca într-o apă răcoroasă deasupra căreia băteau evantaie de pene

Îmbătați de iluzie călătorim pe spatele peștelui. Mândru, puternic e el pe albastrele valuri. Uneori ne gândim c-o să-l mâncăm în curând

Unde e locul în care mișcătorul trup atinge-n trecere lucruri reale? Stau peste pământ întinsă și primesc refluxul sferelor egale. Ah,

Dacă nu se poate aici, pe pământ să mă iubească cineva nici în copac și nici în iarba înaltă în care copil am plâns, nici în spinarea unui

Ar trebui să cred în fructe. Foșnetul zânei când apare din tăietura merelor ea cade într-un ochean plutit pe mare. Nu mușca din frunza pe

Singură să fiu lăsată. Caldă și definitiv murii într-o cameră-nghețată. Seceră cu dinți sclipi. Numai groapa umbră n-are și tânjesc un con

Numai nevăzând vă pot vedea este adevărat sau poate să existe. Mă mișc fără să mă mișc animalele triste. Vorbesc fără să vorbesc, o

într-o noapte m-am întors cu gâtlejul Ca un tânăr câine strălucind de o rană sunătoare. Ușa casei cu un ac lung tras din creier Am

Mirosul în mansarde vine într-un val. Întrece corpul care urcă scara. Sufletul vine înaintea caselor și mușchilor de cal și îți dilată

Poate eu voi câștiga după semnul alb al zilei. Strugurele înghețat din privirile copilei se desface rar și cade și norocul dinspre lume

Nu mă iubi, sau iubește-mă, frate al meu. Curat, ales este sfatul meu. Ca bobul de grâu gata de pus în pământ ești tu. Știu, ah, știu, cât

Împreună cu ploaia care mă desfată simt puterea armelor care mai mare este în lipsa lor. Acum pradă mă las apei. Ea smulge cu atâta

Mai stați pe pământ un timp. Între dințatele roți ale Carului Mare. Priveam munții și ne hrăneam cu această priveliște. În timp ce

Urmează veverițe, urmează mâluri cu crocodili, știu precis și mirosul pământului care urmează. Dar în vreme ce dorm vine un copil bărbos