Când scriem trebuie să păstrăm distanța față de ce s-a întâmplat în cuvinte Ca atunci când salvezi un om de la înec: Trebuie să-l ții pe

Ce singuri suntem pe pământ, eu la un capăt, tu la celălalt, ca pe un galben balansoar, tu în adânc, eu în înalt... Prea mult mă ții în sus, și

Fratele meu e pentru totdeauna acolo cu amintirea lui. Mănâncă o rază de miere păstrând pentru el secretul bunei sale dispoziții. Dimineața

Aceasta este ora de spital în care se salvează lumea doar prin frumusețe. Se aduc statui cu forme strălucite și se așază de văzut prin

Aceasta nu este ultima scrisoare pe care ți-o scriu Corespondența noastră continuă deși se spune că ai plecat pentru totdeauna. Nu ca deobicei în

Eu sunt puișor canar ira, ra, ha, ira, ra, prins în gratii ca-ntr-un zar de crud os, din picior de tânăr scos. Fă-mi loc, fă-mi loc, zice

Meșterul cu ochi albastru. Irisul înlăcrimat. Pe obraz subțire ploaie. Albastrul cutremurat. Poate-i s-a născut un fiu și-a primit din sat

Te cheamă așa și așa, pot să-ți spun oricum. În fiecare zi faci un ou de diamant. Din pântecul tău ies profeții în fiecare dimineață spunându-ne

Mușchii inimii zguduiți de o bucurie secretă Ecluzele memoriei se deschid. Liberă de greutatea vieții. Un amant cu multe brațe m-a

Ca un tânăr câine într-o noapte m-am întors cu gâtlejul strălucind de o rană sunătoare. Ușa casei cu un ac lung tras din creier am deschis și cu

Noapte cu lună. Cineva se roagă în casa de deasupra mea. Sunt îmbrăcată în strălucitoarea mea rochie albă recitind poemul lui Thomas Hardy „She

Cărămizile casei noastre sunt din fum. Se vede un flaut suspendat. Patul cântă singur. De trei ori să fii lăudat fum, pentru tine știu că există

După zile de somn și nopți cu soare el a ieșit din închisoare îmbrăcat în haine de nuntă și joben. Avea un surâs frumos de parcă ar fi vrut să

Atunci să nu te recunoști, să nu-ți strigi niciodată numele... Cînd pielea ți se strînge de durere, tu părăsește-o într-un loc al casei, ușor

Încă e noapte și mă gîndesc în întuneric la prima zi a lumii. La început a fost lumina și lumina era întuneric. Căldura era frig și frigul

E dezordine în aer, e devreme și de brâu mă strâng atâtea chei. Dacă moare un om tânăr și în lume s-a schimbat un obicei. Fața îmi îmbătrânește

Ieși în poartă, Lazăre, au venit fecioarele, daruri să le dai, prin vis ți se adună mâinile desprinse de pe aer în abis. Ochii până vei

Desenez ca altădată cu negru de China. Un soare negru apărut în melodia unei limbi străine. Pe rotundul soarelui se înfășoară pământul

Are tata un scump cal. Aflat în ultimul hal și zbanghiu privind răsucit într-un burghiu. Pe deasupra este ros. I se vede și un os

Mâine e lumea celor pentru care se strâng de astăzi crizanteme în coșuri făcute din oase omenești. E un delir secret în fiecare și nu poți

Gâturi cu pântece și ochi cu mir de care se atârnă norocoșii, tu erai cu mine viu în șirul sfinților pictați pe ziduri roșii. Tu erai

Așa frumos și singur ningea pe întuneric și frigul strâmba sticla. Eu într-un pântec sferic. E foșnet, e mătase de-afară… Și te iubesc,

Tată strălucitor împotriva îndrăgostiților cine ai fost tu, cu pieptul dulce, care nu vrei să mă privești și hainele scumpe pe piele să ți se

Treci ușor, mergând să nu te-ating, hainele pe trup sunt otrăvite. Purpurile calde ale unor regi într-o piramidă mai demult găsite.