Gabriela Melinescu›Poezii

Mâine e lumea celor pentru care se strâng de astăzi crizanteme în coșuri făcute din oase omenești. E un delir secret în fiecare și nu poți

Gâturi cu pântece și ochi cu mir de care se atârnă norocoșii, tu erai cu mine viu în șirul sfinților pictați pe ziduri roșii. Tu erai

Așa frumos și singur ningea pe întuneric și frigul strâmba sticla. Eu într-un pântec sferic. E foșnet, e mătase de-afară… Și te iubesc,

Tată strălucitor împotriva îndrăgostiților cine ai fost tu, cu pieptul dulce, care nu vrei să mă privești și hainele scumpe pe piele să ți se

Treci ușor, mergând să nu te-ating, hainele pe trup sunt otrăvite. Purpurile calde ale unor regi într-o piramidă mai demult găsite.

Ce vis îngrozitor am visat eu pe mine însămi în bucăți m-am sfâșiat. M-am ascuns, am așteptat, Doamne, pentru propria moarte voi fi

Dacă aș putea să mă uit Dar voi ați pus un deget pe mine Strângându-mi în urechi: Asta ești tu, tu, tu! Niciodată nu voi mai privi în apa

Lumânări cu ochi de fiară. Hohotul de luptă stă ascuns. Ca un fir de apă într-o stâncă, îngerul, axă mișcătoare, lumea a străpuns. E

(Lui N. S.) Somnul dulce pe un talger. Capul Sfântului Ioan nu se bea, nu se mănâncă… Mușc dintr-un pahar de sticlă, stropi îmi curg pe

Roată a norocului, roată de băieți, ochi rotund pe care mișcarea ca o sferă a căzut. Am întins mâna și am cuprins umbra unui contur

A plecat la vânătoare tatăl meu, tatăl meu încuindu-și în casetă de aramă dantura de minereu. Ca un voievod candid de draci plin și

Gheața pod deasupra apei… O funie galbenă de nisip deschide și închide mările. Ochiul unghie neagră pe chip… O, timp suflet, te duc

Vântul dinspre Ocean mi-a suflat în urechi. Ploaia de aur mi s-a prelins pe limbă. Nu văd nimic de jur împrejur. Cu un mănunchi de

* Nu observasem la el nimic neobișnuit. Nimeni nu înțelegea. Nici o femeie. Revăd bietele case, vârtejuri de apă răsucite de o municipală

Douăzeci de picioare și douăzeci de mâini are tânărul cu care dansez. O, zeu indic, o sfântă îmbrățișare! Nu-l prefaceți în stană de

Mergem să vedem cum petrec caii. Este vremea cailor. Plimbă aceste hamuri aerul ca o elastică limbă. Stâlpii de gumă se-ndoaie călcând

Tineri suntem într-un miracol strânși ca niște puști subțiri de vânătoare deasupra unui foc aprins peste zăpadă în care toate păsările vor să

Din somn direct către azurul zilei. Cu gura frumoasă a lui Swedenborg mărturisesc în fața ta, Dumnezeule sfânt: „Eu sunt al Tău și nu al

Să se numească fericiți… E ora ultimă din zi. Și nicăieri nu am găsit pielea ascunsă de copii. Le-aud doar pașii care au fugit s-o

Uitam lucrurile și mă bucuram peste moarte de tine. Ce fel de ființă a fost lemnul care se lipește ca o blană de jivină? Am început să

Deșertul avea pomi înalți cu fructe. Mergeam pe tot pământul și visam. Sprânceana polului era căruntă și-ntinsurile lumii hohoteau de

Oh, atâția tineri a visat marmura, bolnavă de vis, cerul negru secerișul strălucește ca un pumn de smoală-n verighetă-nchis! Tânăra cu

în cârciumă sub colivia privighetorii am văzut cum o ceață s-a lăsat ca un ghips alb căzut de pe șalele lucitoare ale părintelui Ioan

Chipul de la naștere e gata de uitare, și cad din fiecare stea, palizi bărbați adorm spre seară înarmați și împietriți în șa. Doar câte