Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat
volumul \"Petrarca- Sonete\",(Editura Tineretului,1959)
de Francesco Petrarca(2005)
1 min lectură
Mediu
Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat,
Și sper, și ard, și-s gheață, și mă cuprinde frica,
Și-n ceruri zbor și-n țărnă zac pururi nemișcat;
La piept strâng lumea-ntreagă și n-am la piept nimica.
M-a prins într-o-nchisoare făr\' de zăvor la poartă;
Nici liber nu mă lasă, nici nu mă-nchide-n ea.
Nu vrea să mă ucidă Amor, nici nu mă iartă,
Nici viu nu mă dorește, nici chinul nu mi-l ia.
N-am ochi și văd, și, fără de limbă, strig la cer;
Vreau moartea să m-ajungă și-ajutoare cer;
Și mă urăsc pe mine pe cît mi-i Ea de dragă.
Îmi place că mă doare și vesel sînt plîngînd;
De viață și de moarte sînt dezgustat pe rînd...
Din vina ta, Madonă, mă chinui viața-ntreagă!
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Francesco Petrarca
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Cuvinte
- 125
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Francesco Petrarca. “Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/francesco-petrarca/poezie/pierduta-mi-este-pacea-n-am-arme-sa-ma-batIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
