Eugenio Montale›Poezii

Noaptea târziu oamenii intrau în odaia ei pe fereastră. Stătea la parter. Îi spuneam Aspasia și era fericită. Apoi ne-a părăsit. A fost barman,

Să nu ceri cuvântul ce veghează sufletul nostru inform, cu litere de foc mărturisindu-l, în timp ce strălucește asemeni plantei de șofran în

Morala dispune de puține cuvinte cineva a numărat patru sute dintre ele și recordul n-a fost doborât până astăzi. Nici chiar păsările indiene ce

O, râuri, sunt de-ajuns câteva săbii de iarbă atârnând de stânci peste delirul mării, ori două palide camelii în parcurile pustii și un

(În Italia) Din zorii secolului se discută dacă poezia este înăuntru sau afară. La început a învins înăuntrul, apoi a contraatacat

Când vântul ce pătrunde în pomet din nou aduce unda vieții, bucură-te; aici unde se-afundă un mărăciniș de moarte amintiri, grădină nu era, ci

Cântă cu grijă vântul (amintind un scuturat de lame) pe instrumentele copacilor, curăță orizontul de aramă unde fășii de lumină țâșnesc ca niște

Am coborât, dându-ți brațul, cel puțin un milion de scări și acum când nu mai ești la fiecare pas e vidul. Chiar și așa lunga noastră călătorie

Nu se poate exagera destul importanța lumii (noastre, vreau să spun) probabil singura în care se poate ucide cu artă și deasemenea crea opere

Ultimul greier scârțâie pe scoarța galbenă a eucaliptului copiii culeg coconari indispensabili la gelatină un ogar urlă de după zăbrelele unei

Se face ziuă, o presimt după albeața de argint frust de pe ziduri. Tivește lumina fulgurantă ferestrele închise. Se-ntoarce evenimentul

Că de câteva secole cerul ar coborî pe pământ tot mai iute nu puteai crede. Acum când mi-e cu neputință să ți-o spun prin viu grai îți

Foarfece, nu tăia chipul ei, unic în memoria ce se destramă, nu face din făptura-I în ascultare ceața mea veșnică. Coboară frigul…

Recomand urmașilor mei (dacă vor fi) în plan literar, ceea ce rămâne improbabil, să facă un foc mare cu tot ceea ce privește viața mea,

E vorba de a te cățăra pe sicomor pentru a-l vedea pe Domnul, de trece cumva. Vai, nu sunt un cățărător și chiar stand pe vârful

Dacă nu stau acasă două zile porumbeii care ciugulesc rama ferestrei intră în agitație după îndatoririle lor corporative. Când mă întorc se

RUIT HORA ce tragică încurcătură. E prea înceată ora ca să fie un fulger acea prea scurtă clipă ce-ar umple de ridicol tot restul. Dar ora

Fruntea ți-o eliberez de țurțurii închegați când străbăteau înalte nebuloase;ai aripile sfâșiate de cicloane, ieși din somn în

Aplecați peste apa serală titrați în Economie, Doctori în Divinitate, păstrăvul adulmecă și pleacă, zvâcnetul lui de rubin e-un cârlionț

La prima lumină, când neașteptat un uruit de tren îmi vorbește despre oameni închiși în goană prin tunelul de piatră iluminat pe

Cu mugetul de cerbi sunând în ploaia din Armor arcul genei ți s-a stins la prima beznă pentru a filtra în zona tencuială unde se-nvârt roate

…așa să fie. Un sunet de trompetă dialoga cu roiu-n stejăriș. În scoica unde-amurgul se reflect pictat vulcanul fumegă pieziș. Moneda ce-i

Trestia ce-și despoaie primăvara molatic, roșul evantai; făgașul din canal, în neagra albie cu libelule ce plutesc deasupra și câinele ce

Fliaci travestiti da poeti burocrati arroganti, pedanti imbonitori siete voi i vessilliferi: portatori d\'insegne sbiadite. L\'esser poeti non