Emil Brumaru›Poezii

M-ai inselat c-o portocala! Si tu si ea, in pielea goala, Erati in camera impura Cand v-am surprins gura in gura, Deasupra dansa si

De ce nu vrei să-nnebunești la ora cinci După-amiază, când e-atât de bine, Și în sufrageriile adânci Să faci pe preșuri tumbe dulci cu

Vai doamne, pentru cine-mi pastrez pofta-n coaie, dragostea-n suflet? Trec zilele-n invartiri de titirez, iubitei nu-i mai miezul

Era spre seară. Mai putea Să-și ducă sufletul în spate? Picioarele slăbite-abia Lipeau pe praf tălpile late. Dar gleznele-i vibrau subțiri!

Iubito, hai să mîncăm cretă, Să bem sticluțe cu cerneală, Să fim din nou elevii leneși Din catalogul de la școală. Ne-am face temele pe

Jur pe dovlecii mici, cu vrejul mare, Pe castravetii moi, cu ochi de bou, Că de-o s-apari la noapte pe cărare O să-ti predau algebră pe

îngerii dau foc la case Sfintilor să le-amiroase Dulce,-n raiuri de mătase, Sufletele noastre grase. Si

Deodată, se zbate pleoapa Zidului de cărămidă. Nici un înger nu mai stie Usa grea cum s-o deschidă, Spre-a fugi în

O,vremea când eram copii, Tutungerii,tutungerii, Cărți de-aventuri,nuci cu magiun, Ce să vă spun ,cum să vă spun? Iubiri ascunse în

Doamne, nu mă istovi Fără rost, du-mă-n lumina Caldă-a miezului de zi, Mîngîie-mi fata si mîna, Caută-mi prilej de

Fără-ndemn intrăm în toamna Cîntecului plin de frică. Nici o aripă de înger Aerul nu-l mai despică. Mîna spre

Printre multe, dulci virtuti Ai si-aceea să săruti Pe ochi fluturi surdo-muti, Rătăcind din miez în miez, în

Hai să-ti fac destăinuiri! Am iubit cîndva un flutur. El, cu aripi de te miri Cum de poate duce ciuturi

Cel care-mi bagă-n spate un cutit, Binevenit fie si fericit! Si-asa mi se părea trupul prea greu, Si-asa nu mai stiam

Trecerea mea prin lume a fost o aventură Cu sute de primejdii în fiecare clipă. Îmi atârna albastră în iarbă o aripă, Pe când cealaltă-n soare

Rodul săptămînii Cade-n palma mîinii Si mi-l iau, răi, crinii Si mi-l duc departe, Roua mi-o desparte

Cum se aude pe ciment o bilă, Rostogolindu-se,-mi topăie clipa Pe creierii botiti. N-ai tiv de milă. Rîzi că-s pocnit în crestet cu aripa

Primește-mă, iubito, cu simbrie La sânii albi și ți-oi sluji frumos! Voi face foc alchimic în chilie, Cu leuștean spăla-voi lin pe jos, Și-n

Toulouse-Lautrec picta într-un bordel, Verlaine avea iubită-o tîrfă dulce, Cînd cu bărbati n-a mai putut să-si culce Trupul bolnav, zoios, stîrv

Serbane, icră veche, în ce tristeturi zaci, Putinde la o leghe Ca nimfele-ntre craci? Balena, oh!, balena

Poetului îi sade bine Să fie trîndav, bleu si pur. Mînînce miere de albine, Beie din sticle bors de-azur.

Se făcea că înnebunisem, sau, mă rog, era cît pe ce să devin balamucalgiu, tratat cu dusuri scotiene, bătăi în cap, sistematice, cu-o măturică de

Se făcea că mă-mpotmolisem la cîrciuma \"Pirat\". Undeva, vizavi de Palatul Culturii, de fostul Tribunal, într-o curte minusculă, cu fratii de

Să stai închis în casă Si să călătoresti Pe latele atlase Cu ape fără pesti. Meridiane fine Si negre să