Alecu Donici›Poezii

Racul, broasca și știuca Racul, broasca și o știucă Într-o zi s-au apucat, De pe mal în iaz s-aducă Un sac cu grâu încărcat. Și la el toți se

Un câine, de pe neam dulău, Prielnic, credincios către stăpânul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Juju, cățel tărcat, Ce din ogradă an în

Greierul și furnica Greierul în desfătare, Trecând vara cu cântare, Deodată se trezește Că afară viscolește. Iar el de mâncat nu are; La

Un poloboc cu vin Mergea în car pe drum, încet și foarte lin; Iar altul cu deșert, las’ că venea mai tare, Dar și hodorogea, Făcând un vuiet

— Ei, vezi, mă rog, ce nătărău! Tot înapoi se dă. Așa un rac pe fiul său Odată ocără. — O, bunul meu părinte! Răspunse racul fiu — Cum mergi tu

Cine-i tare și mare, Dar minte nu prea are, Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie. Pe elefant l-au pus în codri la domnie, Și de pe neam ei

— Am, am instinct de câine: Să latru până mâine; Vroi să răspund menirii de câine credincios. Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace, Iar

(Imitație) — Nu ai cuget, ești un rău! Tu te-ai făcut ciocan, tu te-ai făcut ilău. Și-n mine bați fără cruțare! Au doară ai uitat, că noi chiar

Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor, Luând în stăpânire O bună moștenire, În vreme de un an, rămase pe ușor, Și tot ce mai avea acum era o

La niște case mari, în oale prea bogate, Sta falnic pe ferești, Pe lângă flori firești, Și cele prelucrate De mâine omenești. Dar iată, nori

O furnică De soi mică, Iar de inimă prea mare, Adusese furnicarul într-o nespusă mirare, Căci, precum al ei istoric lumea au încredințat, Ea

— Bre-che-che-chex! coax! coax! Căci fără apă am rămas! — Așa striga o broască, ce de cu primăvară Din valea cea slotoasă, pe deal s-a fost

Având tovărășie La o negustorie, Câțiva prieteni pe viață Au câștigat mulțime de bani gheață. Și adunându-se la casa lor obștească S-au apucat

Păstorul unor oi, pe lângă turma sa Avea un cal și un măgar. Din întâmplare el găsește o harșa, Cusută tot în fir și în mărgăritar. Harșaua,

Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără

Þăranul a găsit un galben ruginit, Pe care lui îi da destui bani de argint. Dar el a zis în sine: “Să-l schimb așa nu-i bine. Acum am priceput că

Într-o zi de vară, lină, călduroasă, Răspândind în vale umbră răcoroasă, Frunzele pe arbor vesel dănțuiau Și cu zefirașii astfel se șopteau: —

Un om bețiv odată se ispoveduia, Iară duhovnicul așa îl sfătuia: — Aproapele tău să-l iubești, Și pe vrăjmaș să nu urăști! De vin cu totul să te

Þăranul între vitișoare Avea și o căpriță. El o numea leliță, Îi da adese tăricioare. Și bine o ținea. Ea însă un nărav avea: De câte ori

Cu o prăjină mare, Þăranul gâște de vânzare Mâna la târg. Și drept să zic: În cârdul gâștelor, spre buna îndemnare, Grăbind la zi de târg, bătea

Stau, mă uit la ceruri, în a lor senin Trista mea vedere uimit rătăcește. Mă uit și la soare: de lumină plin El încălzind lumea pururea

O tabără de care mergea la târg cu oale A unui neguțător. El însuși cu-ngrijire le conducea în cale, Sperând de Moși s-adune folos

Să fie România de-acum în veci unită Și propășind în toate să fie ea menită, La răsărit să-nalțe pavilionu-i sus, Ca cele de apus. Să aibă

Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor, Luând în stăpânire O bună moștenire, În vreme de un an, rămase pe ușor, Și tot ce mai avea acum era o