Doi câini
de Alecu Donici(2005)
2 min lectură
Mediu
Un câine, de pe neam dulău,
Prielnic, credincios către stăpânul său,
Odată au văzut
Pe vechiul cunoscut,
Juju, cățel tărcat,
Ce din ogradă an în curte s-au luat
Și carele acum la o fereastră-n casă,
Șezând pe un covor de cele mai frumoase,
Afară mândru se uita.
— Jujucă: ce mai faci mata?
Întreabă câinele, din coadă dând încet.
(Acesta între câini e semnul de respect.)
— Îți mulțumesc, mon cher! răspunse lui Juju.
Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc
Și pe saltele moi când vreau mă tăvălesc.
Dar spune-mi: ce faci tu?
— Eu sunt ca purure. Rabd foame, ploaie, ger,
Păzind ograda la boier;
Dorm lângă poartă, sau cu caii,
Și de la bucătari ades mănânc bătaie.
Ba ieri și un fecior trei lovituri mi-au tras,
Pentru că n-am lătrat la vreme și la ceas.
Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare
Ai căpătat favor asupra-ți așa mare?
Ce slujbă la stăpân în faptă împlinești?
Fiind atât de mic, în ce te bizuiești?
— Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare!
Eu fac apporte și joc ca omul în picioare!
Din oameni iarăși sunt la soartă în favor,
Pentru că-n două labe știu a-umbla ușor
Și fac apporte
Când pot.