Racul, broasca și știuca Racul, broasca și o știucă Într-o zi s-au apucat, De pe mal în iaz s-aducă Un sac cu grâu încărcat. Și la el toți se

Un câine, de pe neam dulău, Prielnic, credincios către stăpânul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Juju, cățel tărcat, Ce din ogradă an în

Greierul și furnica Greierul în desfătare, Trecând vara cu cântare, Deodată se trezește Că afară viscolește. Iar el de mâncat nu are; La

Un poloboc cu vin Mergea în car pe drum, încet și foarte lin; Iar altul cu deșert, las’ că venea mai tare, Dar și hodorogea, Făcând un vuiet

Arvinte coatele au ros la antereu, Dar n-au stat mult să socotească; Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească. Iar pentru petici de cârpit Din

— Sunt liberă, am dreptul, O cârtiță zicea, Pe sub pământ cu-ncetul, Să scurm cât mi-ar plăcea. Și cine poate oare de mine să se lege, Când eu

— Ei, vezi, mă rog, ce nătărău! Tot înapoi se dă. Așa un rac pe fiul său Odată ocără. — O, bunul meu părinte! Răspunse racul fiu — Cum mergi tu

Un om poznaș au fost schimbat Vro trei femei cu cununii, Fiind tustrele încă vii. Dar acolo era un aspru împărat, La care, cum au mers asemene

Leul, lupul, vulpea și câinele odat’, Ca niște buni vecini, s-au fost alcătuit, Cu toții întrunit, Să umble la vânat: Și ce vor căpăta să-mpartă

Adevărul sau cucoșul de la moară Cucoșul, știți prea bine, că are însușire De a ne da de știre Prefacerile zilei ș-a timpului schimbări. El,

— Merge iute, zău nu-i șagă, Spre pieire, lumea-ntreagă. Merge, merge, se tot duce, Spre pieire au pornit, Zi ce merge, rău ne-aduce Rău, tot

Un leu c-un iepure prieteni s-au făcut. Eu văd că vă mirați Și nici e de crezut; Dar când îți sta să căutați La adunările lumești, Apoi mai

În întunericul lăcașului de umbre, În tartarul cumplit Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple Și unde merge omul de fapte osândit, Sosiră

— Rămâi sănătos, vecine! Au zis lupul către cuc. Aceste țări de rău pline Le părăsesc și mă duc. Nu mai pot trăi aice, De om, câine,

— Mintiosule! de unde vii? O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat. — Drept de la leu, de vrei să știi; Am fost să-l văd și m-am mirat Cum au

Stiglețul s-au fost prins în laț, cum e mai greu, Și deznădăjduit de moarte se bătea; Iar ciocârlanul rău De el încă râdea, Zicând: “Ce nătărău!

Întru un templu idolesc, Era un zeu de lemn cu dar proorocesc; El sfaturi și povețe la tot poporul da: Pentru aceasta sta În aur și argint, spre

— Da’ bună ziua, nene! Îmi pare curios Ca să te văz astăzi în piele și voios; Ieri am privit, eu singur, ciudata vânătoare După cacomi: trei

Odată, neamul rândunesc Având o mare ură Pe neamul șoricesc, Pentru că ouăle din cuiburi ei le fură, Au hotărât fără cruțare, Pe toți

În palat la împărat, Adevărul, gol din fire, Fără veste au intrat. La a lui așa privire Împăratul au strigat: — Cine ești? Cum

Cine-i tare și mare, Dar minte nu prea are, Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie. Pe elefant l-au pus în codri la domnie, Și de pe neam ei

(Imitație) — Nu ai cuget, ești un rău! Tu te-ai făcut ciocan, tu te-ai făcut ilău. Și-n mine bați fără cruțare! Au doară ai uitat, că noi chiar

— Am, am instinct de câine: Să latru până mâine; Vroi să răspund menirii de câine credincios. Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace, Iar

Un om nu prea cu minte Să-și prindă umbra vrea, Dar când pornea \'nainte, Și ea mergând sporea. Iar ea fugea mai tare Și ori cu ce o