Leul, lupul, vulpea și câinele odat’, Ca niște buni vecini, s-au fost alcătuit, Cu toții întrunit, Să umble la vânat: Și ce vor căpăta să-mpartă

Un leu c-un iepure prieteni s-au făcut. Eu văd că vă mirați Și nici e de crezut; Dar când îți sta să căutați La adunările lumești, Apoi mai

— Rămâi sănătos, vecine! Au zis lupul către cuc. Aceste țări de rău pline Le părăsesc și mă duc. Nu mai pot trăi aice, De om, câine,

— Mintiosule! de unde vii? O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat. — Drept de la leu, de vrei să știi; Am fost să-l văd și m-am mirat Cum au

Stiglețul s-au fost prins în laț, cum e mai greu, Și deznădăjduit de moarte se bătea; Iar ciocârlanul rău De el încă râdea, Zicând: “Ce nătărău!

— Da’ bună ziua, nene! Îmi pare curios Ca să te văz astăzi în piele și voios; Ieri am privit, eu singur, ciudata vânătoare După cacomi: trei

Odată, neamul rândunesc Având o mare ură Pe neamul șoricesc, Pentru că ouăle din cuiburi ei le fură, Au hotărât fără cruțare, Pe toți

În palat la împărat, Adevărul, gol din fire, Fără veste au intrat. La a lui așa privire Împăratul au strigat: — Cine ești? Cum

Un om nu prea cu minte Să-și prindă umbra vrea, Dar când pornea \'nainte, Și ea mergând sporea. Iar ea fugea mai tare Și ori cu ce o

Un lup noaptea, vrând să intre tiptil la vro oierie, Nimeri din întâmplare tocmai într-o câinărie. Simțindu-l pe sur aproape, câinii toți s-au

Un fabulist al nostru ne-au povestit c-odată Se rânduise-n țară un lup nazâr pe oi, Dar cum ocârmuise, el încă nu ne-arată; Și ce isprăvi făcuse,

Un înțelept odată ședea cu un magnat La sfat. — Tu, care cunoști lumea Și-n inime citești, Te rog să-mi lămurești De ce-n societăți alese mai

Sub astă piatră zace un doctor învățat; Cu moartea lui de moarte pe mulți el a scăpat.

În iaz, la iezătură, S-au arătat spărtură. Dar nu era deodată Atât de însemnată Și, dacă ar fi pus morarul osteneala, Ferea la început pe viitor

Oricât de bune rânduiele, Cum vor intra pe mîini de oameni necinstiți Și numai de al lor folos povățuiți, Se fac îndată rele. Spre pildă trebuie

Un munte se trudea de facere cumplit. Trei zile au vuit, Încât se clătina pământul de sub el; Dar în sfârșit s-au desfăcut Și au născut: Un

Un sărăiman poet odat-au reclamat Asupra unui om prostuț, dar prea bogat; Iar jaloba-i era în chipul următor: — Tu, al Olimpului

— Mintiosule! de unde vii? O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat. — Drept de la leu, de vrei să știi; Am fost să-l văd și m-am mirat Cum au

Două muște sprintenele În țări străine porneau Și pe albină cu ele Cam astfel o îmbiau: — Hai să mergem, surioară! Papagalii toți ne-au spus Că

Norocul pururea de toți e blestemat Că cine boierii nu are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toți, de la mic și pân’ la mare Găsesc norocul

Un om poznaș au fost schimbat Vro trei femei cu cununii, Fiind tustrele încă vii. Dar acolo era un aspru împărat, La care, cum au mers asemene

Un poloboc cu vin Mergea în car pe drum, încet și foarte lin; Iar altul cu deșert, las’ că venea mai tare, Dar și hodorogea, Făcând un vuiet

Să fie România de-acum în veci unită Și propășind în toate să fie ea menită, La răsărit să-nalțe pavilionu-i sus, Ca cele de apus. Să aibă

Stau, mă uit la ceruri, în a lor senin Trista mea vedere uimit rătăcește. Mă uit și la soare: de lumină plin El încălzind lumea pururea