Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Câinele lătrând

de Alecu Donici(2005)

2 min lectură

Mediu
— Am, am instinct de câine:
Să latru până mâine;
Vroi să răspund menirii de câine credincios.
Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,
Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,
La ei dau furios,
Am, am, am drit de câine
Să-i latru până mâine.
Așa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor
Un câine păzitor.
— Mă mir — îi zise oaia tot de la acea casă —
Cum nu urăști lătrând,
Când lumii nici nu-i pasă
De-un câine hămăind
Și cum poți tu alege
Pe răi din acei buni?
— Pot, câinele răspunse, eu am instinct, am lege
De-a nu spune minciuni.
Vezi ist trecător simplu ce merge cu pas mare,
Statornic, așezat;
El este bun, își cată de drum cu nepăsare
Și trece nelătrat.
Dar iată, un rău vine; vezi-l cum tot pândește,
Se trage-ncetișor,
În gându-i furtișaguri, prădări închipuiește,
E gata de-orice crimă, e gata de omor.
O! am să-l latru tare,
Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare,
Și în ograda noastră un pas
Nu am să-l las!
Îmi azvârle o pâine,
Vrea să mă-ademenească pornit de cuget rău:
Îi disprețuiesc harul, am, am să bat mereu.
Atunci stăpânul casei a alergat la câine,
De care avu noroc,
Căci răul era gata să-l prade dându-i foc;
El netezi dulăul și-i zise: “Ar fi bine
La-ndatoriri în parte să fim noi toți ca tine.”

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
235
Citire
2 min
Versuri
38
Actualizat

Cum sa citezi

Alecu Donici. “Câinele lătrând.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/alecu-donici/poezie/cainele-latrand

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.