Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Furnica

de Alecu Donici(2005)

2 min lectură

Mediu
O furnică
De soi mică,
Iar de inimă prea mare,
Adusese furnicarul într-o nespusă mirare,
Căci, precum al ei istoric lumea au încredințat,
Ea purta grăunțe întregi de orzul cel mai mășcat.
Era înc-acea furnică
Și la războaie voinică:
Unde viermișor vedea,
Se repezea și-l prindea.
Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat,
Al ei ac de biruință într-o vreme au cercat.
Dar furnica, ca și omul, cu dorinți nesățioase,
De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase.
— La târg — zise ea odată —
Mă duc lumea să mă vadă
Și oamenii să se miere
De vestita mea putere.
Și așa, prea îngâmfată,
Într-un mare car de fân ea s-au cățărat îndată;
Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură
Mândriei sale văzură.
Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta,
Când puterea să-și arăte, ea minunt nu înceta
Și, cu toată-a ei silință, bețișori de fân trăgea
Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea.
Dar în sfârșit obosită de zadarnice cercări,
Câinelui de lângă car, au zis: “Dragă, nu te mieri
De-a oamenilor prostie?
Vezi-i cum nici nu se uită, orbi sunt pentru fapte mari;
Fieșcare cu a sale: când la noi în furnicari
Toată furnica mă știe.”
Sunt și oameni ce visează
Că universul întreg de dânșii se minunează;
Dar în furnicarul său, ei numai cât figurează.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
222
Citire
2 min
Versuri
35
Actualizat

Cum sa citezi

Alecu Donici. “Furnica.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/alecu-donici/poezie/furnica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.