Alain Bosquet›Poezii

Am două meserii: decupez flori, nevestele de mâine, în piele de stele, și-aduc părinților niște insule, fete fugite, ușoare, după

Poet mort pe eșafod. Poet mort cu ochii străpunși. Poet mort într-un duel. Poet mort fiindcă a iubit această lume. Poet mort pentru că a

Marmură albă? Piatră neagră? Fleacuri. Nume, prenume, funcții? Naștere, moarte, ce epitaf? Fleacuri. Cenușă în urnă? Statuie

Puterea absolută petrece zile delicioase. Ludovic al XV-lea zicea: „Ca s-o distrăm pe Regină, ar trebui să-i fie pusă cimpanzeului o

Praful nicicând n-o să acopere aceste pagini. Viu sau mort de voi fi, un vânt va veni să le-agite și, la nevoie, deasupra muntelui, în

Prima oară, scrie cuvântul „moarte”; e înspăimântat. A doua oară, scrie cuvântul „moarte”; tremură, tremură un pic. A treia oară, scrie

După faliment, soldez. Mă lichidez. Cap sau pajură; sărman câștigător, îmi iei doar trupul! Sută la sută rabat pe suflet: cum să-l

Planeta e fericită? – Pentru unele popoare circul a înlocuit pâinea. – Și prietenii mei copacii? – Protestează mereu: ar vrea să

Nimic nu-mi place, nimic nu m-amuză. Toți platanii sunt culcați la pământ. Nimic nu-i intact. Nimic nu-i nevătămat. Curcubeul se

Nu sunt autorul acestui poem, ci simplul lui scrib care l-a tradus dintr-o limbă necunoscută: am comis atâtea greșeli și atâtea

O pară, cred, ce putrezește văzând cu ochii. O oglindă care se sparge, parcă în scârbă. Un plafon ce se surpă ca să nu îmi mai

Sunt eu, sunt tu? O ființă este alcătuită dintr-o mie de ființe? Mă împart ca să mă înmulțesc. Sunt mulțimea: prea multe brațe, prea

Vecina mea proza îmi redactează biografia în timp ce eu îmi traduc carnea în cuvânt, neștiind dacă el o primește.

Să vii, să-mi locuiești în piele. Adu-ți doar sângele, un zar, o stea pe ușa casei mele, și demodatul soare-n dar. Portar ne-ncrezător în

Vă prezint poezia mea: e o insulă care zboară din carte în carte, în căutarea paginii natale, apoi se oprește la mine, cu ambele

O petală de trandafir care valsează și se oprește. Un scarabeu fericit că e tăcere. Un silex care primește un suspin vagabond. O fântână cu

Nu pot spune cine-mi începe poemele: e oare vântul, e oare un fel de melodie, o amintire fără trup, fără formă? Știu că eu le continuu

După ce-am învățat amorul odată cu greaca și cu latina, la optsprezece ani mi-am zis: „Ca să devii adult, acceptă ideea morții”. Mi-am

– Ia spuneți-mi, un poet la ce e bun? – Înlocuiește câinii cu licornele. – Ia spuneți-mi, unul ca ăsta n-are alte talente? – Aduce visul la

Lungă e lista voastră! Shelley, logodit cu cenușa. Keats, bunul prieten al ființei și al neființei. Pușkin, asasinat în apărarea

În curând voi fi mort. Vor rămâne, poate, zece poeme în care copiii idioți vor găsi animalul numit okapi, furnicarul, pe Napoleon, pe

Sunt un domn bătrân în cada de baie, care își zice că lumea, încetul cu încetul, îi scapă. Se săpunește, își ciupește carnea, nu știe dacă

Notre-Dame locuia la Camera de Comerț. Scriai versuri în taxiuri de piață. Descopereai în fundul pivnițelor serul împotriva deznădejdii și

Evit primăvara: eu sunt toamna. Evit filozofia: adevărurile se ofilesc, flori artificiale. Evit femeia care îmi zice:„ Vino la mine”. Evit