Alain Bosquet›Poezii

n-o să te mai văd marea trebuie sorbită cerul trebuie-nțolit obrazul tău a și atins copacii și timp de cincisprezece veacuri eu am să caut

Fii fericit copile, a fost un joc războiul. Vezi pasărea cum sare pe stradă, șchiopătând, și simți mireasma jalei. Tu ai un drept la

Bucuria, bucuria un soare întreg un refren de fluviu și câmpie mulțumesc mulțumesc că am trăit mulțumesc mulțumesc că sunt viu și satul

Refuz să trăiesc în epoca mea și m-am instalat la curtea lui Laurențiu Magnificul; datorită acestui salt de mai multe veacuri am putut fi

Chiar și trandafirul, vedeți dumneavoastră, s-a deprins să mintă. Chiar și cerneala atât de dulce a răvașelor folosea la falsificarea

Cred că totul e gata. Am dat cu var pereții vestibulului. Am scos telefonul din priză. Am golit coșul: scrisori de dragoste, romane

Trăsnetul doboară copacii. Eu îmi scriu poezia. Fluviul inundă provincia Eu îmi scriu poezia. Moșneagul doarme sub cer urât. Eu îmi scriu

În Flandra, pe malul unui fluviu, o femeie, cândva, mi-a zis:” Pentru tine slăvesc râurile”. Uit. În Nebraska, mii de spice de grâu, ca

Astfel continuă, deci, marea farsă, s-a rușinat sfârșitul tău de tine, biet om, care-ai dori să scapi de existența ta ca de-un pachet

Închipuiți-vă că mi se acordă a doua viață, lăsându-mi-se alegerea. Aș putea să devin, fără să supăr pe nimeni, un okapi, acest animal

Am concediat liliacul alb, oaza, colina râul care curge și nu mai curge. Mi-am luat bun rămas de la zori, de la pești, de la

Mărunta mea persoană are atât de puțină importanță. Iulie devine adult. Buburuza mea mult iubită călătorește de la glicină la

Aș vorbi despre o umbră neprihănită. Aș vorbi despre o oază ușoară. Aș vorbi de-o indulgență în privința vulturilor Aș vorbi despre un

Ochiul meu – bisturiu, fruntea brăzdată – gară de triaj, umărul meu unde se-abat uraganele, buzele mele pentru sâni grei și talii

De ce nu pot să fiu totodată mort și viu? Este imoral? mi-aș păstra același domiciliu: lumină slabă, amantă care mă adoră așa cum ai tuși,

Trăiesc ca să ador unul ori două cuvinte nerostite și de nerostit: acelea ce le ghicești, ca un ceas înaintea zorilor, în ochiul

Mâine fără mine Republica va avea același Președinte, aceiași alegători, egali cu cabina de vot precum câinele și șacalul. Mâine fără

O ființă umană ar trebui răsfoită așa cum răsfoiești o carte veche. Ai da peste o frază plină de ambiguitate: vreun plămân, vreun

Să fii un cal nou-nouț. Să fii un soare care-și strigă adevărul în vânt. Să fii porumbul germinând mai mult, mai des decât o fată

În fața acestui trup care a fost al meu, senin, ca ceara, – nimeni, cred eu, n-o să aprindă o lumânare – fără laudă de sine nici

Iată, a venit vremea operațiilor. Între veziculă și plămânii mei, s-a găsit o excrescență: după un somn îndelungat, știu, e sufletul meu

Între moarte și mine am înălțat câteva cuvinte, pe care le-am vrut cu botul aprins, precum câinii care se bat pe antilopă. N-au știut să

Zici masă? Înainte să aprob cuvântul, aș vrea să știu ce-nseamnă lemnul său de acaju; înainte de acaju, priveliștea sa; înaintea

Dacă-ai avea putința să vezi ceva mai clar, și dreptul de-ai avea să-ți iei alt nume, atuncea când ocara mai grea e decât stânca, dacă-i