Alain Bosquet›Poezii

E ziua platanului meu favorit sau roua roșcată e-n sărbătoare, cea care-ntr-o zi de toamnă s-a arătat în fața buzelor mele? Aici unde mă

Ciuma pustia orașele Boemiei. Nici o gură inutilă: copiii erau spânzurați, iar bătrânii mergeau, bucuroși, la groapa comună. La Praga, un

– spune-mi de ce trăiești – ca să alint o îndoială la fel de blândă ca o pumă în vârstă de-un pătrar de lună – spune-mi de ce iubești

Știam, în dosul colinelor, un circ cu un capitel unde se țintuiau cometele crețe, lunile verzi. Aveam voie să vin aici duminica, în timpul

Viața ta e ca o carte fără autor, compusă din capitole pe care nimeni nu le-a redactat vreodată. Tu crezi că doi și cu doi fac o pasăre a

Își deznoadă cravata, cam prea cenușie, cam prea neagră. Vagabondează între sine și sine însuși: nu mai mult de patru metri. Nu vrea să

S-a așezat la răspântia exilului său și își contemplă palmele care-și pierdură linia vieții, el ar fi vrut s-alinte memoria-i

Cine-mi oferă douăsprezece iepe, ca pe-un buchet de micșunele? Iată: zăpada părăsită, de ce, nu pot pricepe, se ține după mine mereu,

Era tânără, rotundă, și se rostogolea în voie de la un capăt pân-la altul al spațiului, lovea cu cotul orfanii sateliți, izbind

Lăsați să cadă ploaia pe mâna-mi obosită; și buzele să-mi treacă prin fructu-acesta dulce, și scoica pură, unde-și au cântecele toate

Să ne imaginăm: am făcut avere din genunchi artificiali, din evantaie de fildeș, din dinți falși. De pe la cincizeci de ani, am divorțat ca

S-au dus buzele mele, ce voiau să atingă atâtea alte buze. S-au dus ochii mei, să vadă ceea ce nu se poate vedea. S-a dus fruntea: voia și

Ne facem confidențe, pulovărul meu? Tu te-ai născut în Scoția, iar eu nu contează unde. O lucrătoare, într-o zi, te-a tricotat. Pe mine,

Cui aș putea scrie o scrisoare de dragoste? Oare fantomelor pe care le-am cunoscut – în ce capitală? în fața unui monument pentru morți, pe un

dragostea ocean pentru antilope nebune dragostea ochi care-mi țintuiește ochiul pe steaua foarte amețită dragostea valiză în care dorm

Cinci sau șase zile după moartea mea, s-a prezis că-s vrednic să mă-ntorc pe pământ. Ideea îmi pare bizară, dar nu vreau să supăr pe

„Rozele ne admiră. Pisicile despuiate se-nvârtesc în jurul coapselor noastre. Râurile ne dăruiesc cirezile. Vânturile cred că-s slugile

Mă puteai citi oricum m-ai fi deschis: îmi desenai pe genunchi țări călătoare, apoi mă răcoream sub pleoape. Cântecul aortei mele era

Trebuie să spui mulțumesc acestui trup, pentru că te-a adus pe lume: un cer infernal. Trebuie să spui mulțumesc necunoscutului pe care, din

nu ești întreagă tu decât în adâncul acestui poem fără mine iscat și fără tine atât de mamifer că ți-a-nghițit cotul pâine dulce și a

Pentru că viața mea nu-mi place, îmi născocesc o alta. Veacul e tânăr și stângaci ca un mânz pe pajiște. Studenții din Gottingen, cu

În fiecare luni mă revolt: cum poți să fii doar un om sub comete? În fiecare marți mă întreb: ce pot să fac pentru a înțelege

Vă voi face epigrame pe măsură: o întreagă eternitate în cerneală violetă! Spun „soare”, și cuvântul sclipește; spun „porumbel” și

Sunt un domn cu părul grizonat care, dimineața, își izgonește visele în care aleargă reptile mâncătoare de foc. Își salută soția, cu