"un trop" – 22530 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
MMMihai MARUȘCA
Nimic inteligent.Un vis, un "Șaguna", o "Babeș-Bolyai" la drept doar 4 patru ani,nu colecționez nimic, mă topesc încet la umbra existenței cronofage.Si daca in revolutia continua care se cheama pe Terra VIATA va trebui sa duc la esafod ceva, lacrimile vărsate pentru restul lumii vor fi ultimele..
30 poezii, 0 proze
corvin-cristian neacsu
un om printre altii, o soarta si-atat, cateodata un zambet...uneori avocat. si arar, visele mele incearca sa traiasca in afara mea. ce le pot face? capastrul de le-as pune, m-ar feri de indiscretii in mine insumi, dar asa, poate ca peste veacuri stramosii mi-ar cere socoteala ca nu am indraznit sa le las sa tropaie in voia lor. si printr-o definitiva si irevocabila hotarare am decis dupa ani si ani de sovaiala minora sa accept inevitabilul. de-acum incolo, alea jacta est...
9 poezii, 0 proze
JSJean Sarment
Jean Sarment (de son vrai nom Jean Bellemère) est un acteur et écrivain français né à Nantes le 13 janvier 1897 et mort à Boulogne-Billancourt le 29 mars 1976. Nommé administrateur de la Comédie-Française en juillet 1944, il ne prendra pas ses fonctions. Théâtre Auteur * 1920 : La Couronne de carton, pièce en quatre actes et un prologue, Théâtre de l\'Œuvre, mise en scène Aurélien Lugné-Poë, le 4 février 1920 à Paris[1], couronnée par l\'Académie française, prix Paul Hervieu 1920, reprise à la Comédie-Française le 19 mars 1934[2] * 1921 : Le Pêcheur d\'ombres, comédie, Théâtre de l\'Œuvre, mise en scène Aurélien Lugné-Poë, le 15 avril 1921 à Paris[1],[3] * 1922 : Le Mariage d\'Hamlet, pièce en trois actes et un prologue, créée en 1922 à Mayence, reprise à Paris au Théâtre de l\'Odéon le 10 novembre 1922[1],[4] * 1923 : Le Carnaval des enfants * 1924 : Je suis trop grand pour moi, pièce en quatre actes, Comédie-Française, le 26 mars 1924 à Paris[1],[5] * 1924 : Les Six Grimaces de Don...
1 poezii, 0 proze
FPflorin predescu
nascut in sibiu debut literar in sibiu si apoi aparut in publicatii in tara si in germania si canada si sua absolevent de filologie studii in germania si canada un poet exilat la tropice amintind nostalgia si tristetea din pontice
6 poezii, 0 proze
Olivier Deck
1962 : naissance à Pau, avec une dent (comme Henri IV et Napoléon). Le grand-père, qui lui n’en avait plus qu’une (dent), prétend que c’est le signe d’un don. Il ne saura jamais, hélas, s’il avait raison. 1964: première cuite, en trempant des boudoirs dans des fonds de champa-agne. 1966: mauvais millésime. 1968 : trop petit, regrets éternels. Souvenirs de gens dans les rues. D‘un oncle qui marchait pieds nus. 1969: découverte, grâce à l\'instituteur, de Peer Gynt de Grieg, ce petit bonhomme qui s\'en va un matin à travers la montagne. 1970 : première BD, histoire de cowboys à gueules de chiens, avec des gentils et des méchants. 1971 : deuxième prix au concours de peinture de l’école (un bûcheron). 1972 : gagne le concours de chanson de la colo de Béost (vallée d’Ossau) avec « Par le grand Manitou » de Carlos. (Pas le terroriste, le chanteur !) 1973 : gagne pour la deuxième fois le concours de chanson de la colo avec « C’est un beau roman » de Michel Fugain. (Clin d’œil du destin ?)...
14 poezii, 0 proze
MBManuel Bandeira
Manuel Bandeira (Recife, 19 aprilie 1886 — Rio de Janeiro, 13 octombrie 1968) a fost un poet, scriitor și critic literar brazilian care a trăit între anii 1886-1968. Manuel Carneiro de Souza Bandeira s-a născut la Recife (Pernambuco) pe 19 aprilie 1886 ca fiu al lui Manuel Carneiro de Souza Bandeira și al Francelinei Ribeiro de Souza Bandeira. În 1890 se mută împreună cu familia la Rio de Janeiro. Petrece două veri în Petrópolis. A studiat la actualul Colegi Național Colegiu Pedro II. În 1903 se mută cu familia la Sao Paulo unde se înscrie pentru a-și continua studiile la Școala Politehnică. De asemenea studiază desenul și pictura cu arhitectul Domenico Rossi la Liceul de Artă. Se angajează la birou, la Calea Ferată Sorocabana, unde tatăl său lucra ca funcționar. La sfârșitul anului 1904 Bandeira se îmbolnăvește de tuberculoză și este nevoit să se mute din São Paulo în Rio de Janeiro datorită climei tropicale. În 1922, după o îndelungată ședere în Europa unde cunoaște importanți...
1 poezii, 0 proze
Aime Fernand Cesaire
S-a născut în 1913 la Laurain, în Martinica. Studii la liceul Louis le Grand și la Ecole Normale Superieure. Activist pentru renasterea culturala a negrilor, care, în spațiul cultural de limbă franceză, s-a numit "Negritude". Membru al partidului comunist francez și apoi întemeitor al partidului progresist din Martinica. Membru in paralmentul francez și primar în orașul Fort-de-France din Martinica. Impreuna cu Damas si Senghor a intemeiat revista L'etudiant noir. In Martinica, impreuna cu Rene Menil, a inițiat revista Tropiques. Opere poetice: Cahier d'un retours au pazs natal, 1939 Les armes miraculeuses, 1946 Soleil cou coupe, 1948 Corps perdu, 1950 Ferrements, 1960 Cadastre, 1961 Moi laminaire, 1982 La poesie, 1994 A scris și drame. Cea mai cunoscută e La tragedie du roi Cristophe, 1964. De asemenea a mai scris și eseuri politice.
52 poezii, 0 proze
LLLeconte de Lisle
Charles-Marie René Leconte de Lisle (n. 22 octombrie 1818 - d. 18 iulie 1894) a fost un poet francez, reprezentant recunoscut al curentului parnasianist, teoretician al „artei pentru artă“ și al interdependenței dintre poezie și știință. Leconte de Lisle s-a născut într-o îndepărtată colonie franceză, a cunoscut îndeaproape cultura Indiei și peisajul exotic, ceea ce se va reflecta în poezia sa. Creația sa poetică se caracterizează prin evocarea nostalgică a marilor mituri și civilizații străvechi orientale și occidentale, cu elemente meditative asupra condiției umane, propunându-și să ofere un ideal etic superior contemporaneității. Susține impersonalitatea în artă, descrierea exactă, reprezentările precise, expresia a unei erudiții riguroase, cultul frumosului și perfecțiunea formală. Scrie ciclurile de versuri Poeme antice, Poeme și poezii, Poeme barbare, considerate opera sa cea mai valoroasă. Poemele inspirate din peisajul tropical și descrierea animalelor exotice îl...
21 poezii, 0 proze
OHOdile Hellmann-Hurpoil
Odile Hellmann-Hurpoil, escritora e ilustradora francesa nacida en 1946 en Troyes. En 1984 incursionó en el mundo de la literatura infantil y juvenil, y desde entonces decidió dejó por completo el periodismo y se dedicó a escribir cuentos y novelas. Su obra ha sido traducida a varios idiomas y algunos de sus escritos han sido adaptados a la televisión y se venden en formato de video. Odile Hermann-Hurpoil escribe álbumes y cuentos cortos para los niños más pequeños, pero también tiene algunos libros para jóvenes lectores. Por lo general su obra aborda temas actuales ubicados en mundos imaginarios. Algunos de sus títulos más recientes son Les deux Sophie (1992), La fée Sidonie a des soucis (1998), Quel curieux ce chat (1999), Victor Tropetit (2000), Un carnaval formidable (2000) y Le gros chagrin de Bastien (2000). Animatrice dans une bibliothèque de la ville de Cholet puis journaliste, elle ne cesse d'écrire des contes et récits pour enfants. En 1984, ses premiers...
1 poezii, 0 proze
Nicolas Bouvier
Nicolas Bouvier Biographie Nicolas Bouvier est né au Grand-Lancy le 6 mars 1929, son père était alors directeur de la Bibliothèque publique et universitaire de Genève. Il est décédé récemment dans notre ville, le 17 février 1998 Ecrivain, poète, photographe et iconographe passionné, il choisit de découvrir le monde et commence, à l\'âge de 17 ans, par un voyage en Laponie. Il parcourt ensuite pendant 4 ans, avec le peintre Thierry Vernet, la Yougoslavie, la Turquie, l\'Iran et le Pakistan, périple qui trouve son écho dans l\'Usage du Monde, paru en 1963, devenu livre culte de la nouvelle génération des écrivains voyageurs. Captivé par le Japon, il publie deux livres sur ce pays, Japon en 1967 et Chronique japonaise huit ans plus tard. Après avoir quitté en 1970 la Société suisse des écrivains, qu\'il estimait trop réactionnaire, il crée avec d\'autres jeunes auteurs le Groupe d\'Olten, dont les hérauts furent Max Frisch et Friedrich Dürrenmatt. Le...
1 poezii, 0 proze
un trop
de Ottilia Ardeleanu
cea mai bună moștenitoare de cavouri am fost viața se scurge fără rost câți poeți și-au dorit să moară la mare unii chiar au reușit să-l tragă de șiret pe soare mă plimb pe nisipul ud cer limpede și...
Tropism
de Adi Rosian
Un tropism ciudat imi frange trupul In singuratatea acestei primaveri. Dar poate ca totusi nu mor ci cresc Spre ieri.
Tropăit
de florin Vasilescu
Astă seară nu mai râzi, Nici în brațul meu nu stai, Te gândești cumva la rai? De ce, oare? De niz-nai. Nu îți termură ființa, Ai fular peste cămașă, Dormi adânc precum o moașă După ce și-a dat...
Vedere din inima nopții
de bogdan dragomir
Noaptea se-ntinde ca un tropot de cai și-n vuietul mării îneacă văzduhul rădăcinile morții sunt smulse din rai o lumina lină îmi acoperă trupul E ceas de-ntuneric de uimire și groază pământul se...
Nichita
de Iulian Dobritoiu
Te-ai stins dintre noi Ca un tropot de cal albastru. Ai vrut să ai dreptul la timp Să-ți măsori imensitatea Și ai urcat unsprezece elegii de un roșu vertical Până în măreția frigului. Ai sperat să...
Ipostază
de George L. Nimigeanu
Comori străvechi sub flăcările vieții iar sângele un tropot lung de cai sufletul roi de stele căzătoare la rădăcina lumilor din grai Și gândul câmp și depărtare văzul și caii vieții trag de sânge-n...
fără sfârșit
de Anisoara Iordache
un soare un zâmbet și-o speranță sunt altoite-ntr-o nouă tulpină- fără război merge războiul acolo-n miezul tăcerii un tropot de inimi tulbură întinsele pustiuri- fără zbor se-nalță cocorul păreai...
conca
de Ovidiu Oana
vuiet crește se mărește ca un ropot ca un tropot nu se vede dar se crede că este ecou de sunet conca sună țărm răsună ca un răget ca un muget întâi crește apoi sporește ca și când ar fi un tunet...
negrăite suspine
de Porumb Darius
Singur rămas-am ca un ecou în amurg sfâșiat de scâncetul lutului ca de o gheară un tropot aud în salve venind caii de foc ai Nimicului să-mi pască cuvintele cu dinții de-argint din câmpiile ascunse a...
În țara lui gri
de Liviu-Ioan Muresan
Omul de lemn Pe calul de lemn Într-un tropot de lemn Di, căluțule, di! În limbajul de lemn Omul grăi. Calul avea ceva înțelegere De-l privi și-i răspunse: Omule gri, cu sufletul gri, Nu-mi zice di Și...